Atenţia este un fenomen psihic care susţine energetic activitatea, ea nu este un proces psihic (nu are conţinut informaţional propriu) este o funcţie prin care subiectul îşi activează rezerva energetică în raport cu desfăşurarea activităţii. Fiind procesul psiho-fiziologic care constă în orientarea şi concentrarea selectivă a activităţilor psihice asupra unor stimuli sau sarcini în vederea obţinerea unei percepţii optime, rezolvării adecvate a sarcinilor, a situaţiilor problemă şi a adaptării comportamentelor la mobilitatea condiţiilor şi la dinamica motivelor şi a scopurilor persoanei.
„O lecţie bine începută este cel puţin pe jumătate reuşită.” (Vasile Bunescu)
Pornind de la cuvintele citate, se deduce prin contragere semantică faptul că factorul decisiv, centripet în începerea reuşită a unei lecţii, solicită în prealabil atingerea unui fenomen psihic numit atenţie. Pentru a ajunge la starea de atenţie se traversează: starea de veghe, starea de vigilenţă şi apoi concentrarea optimă . Atenţia concentrată implica claritatea si rapiditatea sesizării unor informaţii, fapt necesar în lecţiile de literatură pentru activităţi de orice fel, în special de analiză, interpretare, dar şi pentru o comprehensiune deplină a textului. Priorităţile atenţiei sunt capacitatea de concentrare, intensitatea atenţiei şi distribuţia, care constă în capacitatea de a sesiza simultan întelesul mai multor sensuri de informaţii oferă o poartă pentru profesor având ca ţintă menţinerea interesului acordat de elev pe parcursul desfaşurării lecţiei.
Există diverse metode de dezvoltare a intensităţii şi stabilităţii atenţiei voluntare, cât şi a distribuţiei atenţiei: sarcinile diversificate în raport cu mai mulţi stimuli ( vizual, acustic, olfactiv), jocurile atractive cu conţinut în proximitatea literaturii ca artă, „captatio benevolentiae”, curiozitatea, setea de cunoaştere reprezintă principalul factor al dezvoltării intelectual-raţionale. Toate aceste exerciţii menţionate în prealabil dobândesc valoarea de metode Psiho-pedagogice numai dacă trezim interesul celui instruit, condiţie esenţială pentru eficientizarea întregii activităţi. Prin activarea curiozităţii se evită instalarea unor stări de inerţie intelectuală la peroanele implicate în activitatea educaţională.
Sentimentul de surpriză în activitate presupune dinamizarea celui instruit prin mobilizarea tuturor sensurilor de care dispune (cognitive, afectiv-motivaţionale, volitive). Intenţionalitatea şi reciprocitatea: pentru a învăţa trebuie să fim capabili să găsim sens în avalanşa de stimuli si să interacţioneze cu ei. Dascălul va izola anumiţi stimuli, îi va evidenţia (aceasta este intenţionalitatea) ceea ce va duce la captarea atenţiei persoanei instruite şi va genera ceea ce se numeşte „o stare de vigilenţă” faţă de stimuli. Implicarea ludicului joacă un rol important pentru a crea atractivitatea metodelor.
Intrarea în lecţie, constituind din perspectiva elevilor un moment de intrigă, captare a interesului şi implicit a atenţiei pentru desfăşurarea adecvată a etapelor lecţiei este pentru profesorul susţinător mai mult decât un micro-scenariu al instruirii prin abordarea unei serii de trucuri menite sa instige la cunoaştere şi descoperire. Raportarea la conţinuturile şi competenţele pe care studiul disciplinei le are in vizor este o condiţie de reuşită ca mijloc de stimulare a activităţii intelectuale a elevilor care se poate realiza doar ca urmare a unui demers coerent, coeziv si suspectându-se principiul paşilor mici.
Pentru o captare a atenţiei în mod reuşit este de efect indubitabil utilizarea stimulării operaţiilor fundamentale ale gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea) ceea ce un profesor aflat între creativitate şi rutină nu va utiliza în mod „stereotipizat”, mai bine zis, nu le va folosi pentru că necesită un exerciţiu de gândire. Expunerea, metodă utilizată cu predilecție pe durata multor generații îşi are, în ciuda susţinătorilor didacticii moderne, un rol al său, atâta vreme cât nu se utilizează ca metodă exclusivă sau preponderentă şi când are un moment de incipit captivant pentru elevi. Acest „rău” necesar, susţine M. Robert Gagne în lucrarea Condiţiile învăţării (1975), poate să ducă la demotivarea elevilor, dezinteres pentru tema abordată, nefructificând nevoia spontană de activitate a acestora.
Roger Mucchielli justifică opţiunea pentru utilizarea metodelor activ-participative ca metode de captare a atenţiei prin plasarea metodelor de captare a atenţiei prin plasarea metodelor active în prim-planul pedagogiei creativităţii. Devenind participanţi activi în procesul de instruire, odată cu atenţia ce le-a fost cu succes captată, elevii nu mai reprezintă un auditoriu gata sa recepteze pasiv ceea ce li se transmite. Energiile lor sunt mobilizate pentru efectuarea unor sarcini, în acest fel fiind puse în joc capacitatea de raţionare, imaginaţia, puterea de anticipare, creativitatea. Expunerile ex-cathedra reprezintă un recurs inevitabil, cu toate acestea.
Utilizările clişeizate standard ale metodelor gândirii critice reprezintă la fel ca lecţiile de expunere, adică fără intrare în lecţie, captare a atenţiei, un pericol în care se alunecă uşor tocmai prin încercarea evitării plafonării în expunere. De exemplu: brainstorming-ul, ciorchinele sunt deja stereotipii care în timp, prin utilizare excesivă, nu mai au efectul scontat şi elevii riscă să cadă în acelaşi demotivant perspectivism. În schimb, mularea cât mai ermetică pe conţinutul temei pe care dorim să o abordăm face ca o metodă mai puţin spectaculoasă precum scrierea liberă, compunerea cu început sau sfârşit dat, crearea unui text cu termeni daţi să aibă un efect surprinzător.
Jocurile, ghicitorile, rebusurile, cvintetele sunt metode care plac elevilor şi care lasa suficient spatiu temei propuse ca abordare in clasă în urma aplicării metodei. Un exemplu pertinent ar fi realizarea unor predictii. Profesorul va oferi elevilor diferite imagini, sarcina lor fiind aceea de a-si imagina ce s-a intamplat în momentul de dinainte de si de dupa momentul surprinderii fotografiei pentru ca apoi să noteze sub forma unui plan simplu de idei succesiunea intamplărilor. Scopul acestui exerciţiu va trasa linia finalitătii lecţiei „ Cum relatăm o întamplare”. Exerciţiul, menit să capteze atenţia elevilor va avea succes cu cat pozele vor oferi variate interpretări cu tente umoristice, satirice, ironice pentru ca apoi prezentarea, povestirea sau relatarea in faţa clasei să fie savuroasă, să inducă o stare de bună dispoziţie, poftă de a crea noi roluri şi de a le interpreta.
Cubul este utilizat şi ca metodă de captare a atenţiei la lecţiile de limba şi literatură romană, deşi acest instrument se utilizeaza cu predilecţie în conditiile in care dorim să aflăm cat mai multe informaţii în legătură cu un eveniment. În principiu pe fiecare faţă a cubului se notează unul din cuvintele: descrie, analizează, compară, asociază, aplică, argumentează etc. În cazul in care profesorul doreşte să abordeze nuvela „Popa Tanda” de Ioan Slavici s-ar putea susţine ideea unei intrări în lecţie pe baza unui cvintet care ar avea ca temă satul cu frică de Dumnezeu, pur, autentic. Deja unele dintre cuvinte vor fi alese de către profesorul propunător, cuvinte indispensabile pentru desfăşurarea ulterioară a lecției și trecute in cvintet, dar şi elevii vor trebui să completeze câte un adjectiv, două verbe la gerunziu, o sintagma şi o comparaţie.
Trasarea legăturii înspre lecţie se va face mizând pe conţinutul ideatic al cvintetului care ar fi comun cu imagistica generală a nuvelei „În lecţia de azi este vorba despre un sat ca şi cel din cvintetele noastre …”. Tot pentru realizarea scopului şi a obiectivelor la această lecţie o varianta viabila ar fi şi brainstormingul, metoda care se ghidează după două principii generale:
a) Cantitatea care determină calitatea
b) Amânarea evaluării, judecaţii ideilor celorlalţi.
Intrebarea „Ce îţi vine in minte când auzi cuvântul sat?” ideile scurte, concrete, emise fără cenzura de elevi urmează să fie notate pe tablă pentru ca apoi să fie ierarhizate după criterii, pe categorii: simboluri, cuvinte cheie, imagini.
Reportofoanele, flipcharturile, videoclipurile pot fi foarte atractive dacă sunt utilizate ca metode de captare a atentiei . Diverse piese muzicale pot fi considerate de asemenea considerate metode de captare a atentiei pentru a preda „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade de exemplu.
Rebusurile, de asemenea, pot constitui puncte atractive pentru elevi, o variantă posibilă ar fi ca toate răspunsurile să fie formulate pe baza unei recapitulări, adică să conţină întrebări intr-un domeniu care să facă trecerea la tema următoare, iar pe verticală sa iasă chiar titlul lecţiei, in acest mod realizandu-se implicit şi anunţarea temei.
Problematizarea ca tema generală cu deschideri înspre tema dorita este întotdeauna o soluţie buna pentru a capta atenţia elevilor. Citatele, maximele, afirmaţiile unor critici, o părere pertinentă de la care să se ajungă la o dezbatere, un articol de revistă sau de ziar pot să inlesnească şi diversifică lista metodelor de captare a atenţiei.
În ziua de azi, manualele de literatură au încă destule carenţe, inclusiv aceea că sunt tributare concepţiei potrivit căreia literatura se învată ca orice disciplină stiinţifică. Deşi se presupune că sunt manuale alternative şi vor să satisfacă cerinţele unui manual modern, trebuie să trateze literatura într-o viziune didactică activizanată, care să implice plenar, elevii în receptare textelor și să le lase deplină libertate în a-şi exprima opiniile de lectură, opiniile lor interpretative, fiind doar ghidaţi de succinte scenarii metodologice, determinate de profilul artistic al fiecărei opere. Pentru a capta atenţia elevilor în mod eficient şi conversaţia poate sa fie o buna solutie. In practica tradiţională, conversaţia se utiliza, adesea, într-o manieră mai mult plat reproductivă, ceea ce nu stimula comunicarea autentică, bilaterala, între profesor și elev. In accepția modernă, conversaţia se impune a fi conceputa şi desfăşurata ca dialog, în care profesor şi elevi se implică integral si sincer.
Literatura și receptarea ei în şcoală oferă un câmp extraordinar de propice pentru desfăşurarea unor astfel de dialoguri, ele putand avea loc în mai toate activitătile didactice de studiere a literaturii. Prin dialog autentic (varianta moderna a euristicii ), pe baza textelor literare, se cultivă creativitatea elevilor, capacitatea de a folosi personal cunoştințele dobândite.
Există o serie de aspecte experimentale privind eficienţa utilizării problematizante a presei în studierea limbii şi literaturii romane în şcoală: experimentul a pornit de la o dubla ipoteză, a acreditat virtuţile educative şi formative ale problematizării ca metodă de învățământ și, simultan, ale presei școlare, ca mijloc didactic în procesul studierii literaturii române. Urmărind în mod special efectele utilizării problematizante în lecţiile de literatură asupra atitudinii elevilor fată de literatura și problemele studierii ei, experimentul scoate clar în evidență eficienţa modalitaţii de lucru preconizate. Folosirea interviurilor cu personalităși ale literaturii şi culturii noastre ca metode de captare a atenţiei, de asemenea folosirea careurilor de cuvinte încrucişate cu tematică literară a dus la întărirea motivației interioare a interesului elevilor pentru literatură, pentru contactul direct, prin lectură, cu textul literar, pentru documentarea suplimentară, prin consultul presei de specialitate, pentru plasarea fenomenului literar în contextul cultural mai larg al contemporaneitaţii.
Totodată, rezultatele experimentului arată că problematizarea, ingenios coroborată cu mijloace in măsură să introducă elemente de surpriză în studierea literaturii (texte cu caracter publicistic), stimulează, într-o măsură apreciabilă, dezvoltarea unor procese psihice precum memoria şi gandirea. Elevii clasei experimentale au făcut dovadă că reţin mai multe cunoştinţe si mult mai durabil decat colegii lor de la clasa de control, datorită implicării lor active in mecanismele active ale cunoaşterii.
A mai iesit în evidentă încă un aspect pozitiv al coroborării problematizării cu folosirea presei ca mijloc didactic. Este vorba despre stimularea creativitaţii elevilor, efect ilustrat de procentajul ridicat al elevilor clasei experimentale care manifestă preocuparea de a se exersa in elaborarea de texte cu caracter publicistic, în comparaţie cu acela al elevilor clasei de control, mult mai scazut. Atât mijlocul utilizat (presa), cât si metoda, problematizarea, au avut darul de a sensibiliza elevii faţă de tehnica redactării unor compozitii de largă popularitate, de a le fi incitat spiritul de emulaţie. Citind in revistele şcolare texte elaborate de colegi aflaţi la aceeaşi vârstă şi în relativ acelaşi stadiu de formare şi dezvoltare intelectuală, elevii s-au simţit, într-un fel provocaţi, s-au ambiţionat şi au început să redacteze şi ei texte similare, exerciţii excelente de exprimare, de revitalizare şi de reordonare a cunoştintelor şi impresiilor de lectură, a observaţiilor privind mediul școlar şi cel extraşcolar.
Rolul profesorului este direct legat de modul de captare a atenţiei, nu ne referim doar la creativitatea sa, abilitatea secvenţelor lecţiei şi aceea a alternării metodelor şi procedeelor, ci la acel tip de profesor care este el însuşi autor de texte publicistice, interviuri, medalioane, articole informative, careuri de cuvinte încrucişate si colaborator la reviste care automat este avantajat la cel mai înalt mod grad, el putând, prin exemplul propriu să capteze atenţia elevilor, să-i convingă şi implicit să-i stimuleze.
Bibliografie
1. ALBU, Gabriel, Introducere într-o pedagogie a libertăţii. Despre libertatea copilului şi autoritatea adultului, Editura Polirom, Colecţia Collegium, Bucureşti, 2005.
2. BÂRZEA, Cezar, Arta şi ştiinţa educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
3. COZMA, Teodor, Educaţia şi problematica lumii contemporane, în Psihopedagogie, Universitatea Alexandru Ioan Coza, Iaşi, 1994.
4. CUCOŞ, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Colecţia Collegium, Bucureşti, 2006.
5. PELT, Nancy L. – Secretele părintelui deplin, Editura. Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2002.