Există momente în viața fiecărui profesor de limba și literatura română când caută cu disperare metode pentru a atrage tinerele generații spre literatură, sperând să le deschidă apetitul pentru lectură şi această înclinație să dureze întreaga viaţă. Lucrez din anul 2004 cu elevii de gimnaziu și nu de puține ori am căutat răspunsuri la următoarea întrebare: „De ce nu citesc elevii?”
În primul rând, cred că trăim într-o epocă în care tentațiile sunt multe şi greu de înlăturat; dacă în copilăria noastră rivalul cel mai de temut era televizorul, acum inamicul principal al lecturii este internetul. Mediul online, mult mai tentant pentru copii, înlătură şi ultima fărâmă de speranţă a profesorului sârguincios, dornic să-i atragă pe cei mici în minunatele lumi imaginare cu ajutorul cărţilor. Zmeii, zânele, zgipţuroaicele şi balaurii de altădată au fost detronaţi de Spiderman, Kingdoms şi alte nume asemănătoare. Venim cu argumente de genul acelora că lectura îmbogăţeşte vocabularul şi că ne dezvoltă imaginaţia, încercăm să-i atragem pe copii la cercurile de lectură, iniţiem activităţi care să implice bibliotecile, înfiinţăm centre de documentare şi la final obsevăm că, de cele mai multe ori, eforturile noastre sunt zadarnice; ne luptăm cu morile de vânt. Uneori, justificăm această ezitare prin faptul că literatura e o artă şi nu oricine are înclinaţii estetice, dar noi avem totul de-a gata, cărţile sunt deja scrise, sunt pline librăriile şi bibliotecile, doar de bunăvoinţă avem nevoie şi de puţin timp.
Pe de altă parte, oamenii sunt într-o continuă forfotă pentru a-şi câştiga existenţa, petru a-şi duce la bun sfârşit sarcinile multiple la locul de muncă, ajungând acasă, seară de seară, aproape epuizaţi. Puşi la pământ de birocraţia sistemului de învăţământ, dascălii se îngroapă în planificări, proiecte, referate, procese-verbale ş.a., nemaiavând timp pentru pasiuni precum literatura, dar cel mai mare neajuns al acestei situaţii îl reprezintă faptul că unii profesori de limba română nu iubesc literatura şi nu fac din profesia lor o pasiune.
Ca să transmitem elevilor dragoste pentru literatură, trebuie ca noi, profesorii, să simțim asta. Să ne aducem aminte de Domnu’ Trandafir; nu ai cum să nu-l îndrăgeşti pe dascălul zugrăvit în cuvinte de Mihail Sadoveanu, pe omul care îşi dedica viaţa copiilor şi ideii de şcoală. I-aş invita pe toţi profesorii actuali de limba română, dar nu numai, să reflecteze puţin la următoarea problemă: cât la sută reprezintă pentru ei dragostea faţă de literatură, pasiune pentru lectură şi cât reprezintă corvoada zilnică, stresul orelor de curs, îndeplinirea unor obligaţii trecute în fişa postului, teama faţă de reacţiile superiorilor etc.?!
Aşadar, după părerea mea, schimbarea se poate face numai prin pasiune, dăruire şi exemplul pe care îl dăm copiilor. Numai iubind noi înşine literatura le putem insufla elevilor sentimente similare şi le putem arăta calea spre minunata lume a cărţilor.