O întrebare apărută în curtea grădiniței poate orienta activitatea unei grupe timp de câteva zile, dacă educatoarea o ascultă și le oferă copiilor ocazia să o cerceteze. Articolul propune câteva modalități de integrare a principiilor Reggio Emilia în activitățile obișnuite din grădiniță. Un exemplu de proiect dedicat frunzelor de toamnă ilustrează felul în care observarea directă, explorarea în centrele de interes și documentarea pedagogică pot susține același demers de învățare. Exemplul este prezentat ca propunere didactică pentru grupele mijlocie și mare.
De la tema aleasă de educatoare la întrebările copiilor
Toamna, frunzele intră aproape firesc în sala de grupă. Le adunăm în coșuri, le așezăm la centrul Știință, le folosim pentru a exersa număratul sau pentru a realiza colaje. Dar ce se întâmplă atunci când, dintre toate frunzele pregătite, un copil o alege tocmai pe cea ruptă și vrea să afle dacă mai poate recunoaște copacul din care a căzut? Decizia educatoarei de a acorda timp unei asemenea întrebări este un punct de plecare pentru integrarea abordării Reggio Emilia în grădinița tradițională.
Dezvoltată în serviciile municipale de educație timpurie din orașul italian Reggio Emilia, cu o contribuție importantă din partea pedagogului Loris Malaguzzi, această abordare pornește de la imaginea copilului capabil să formuleze idei și să construiască explicații împreună cu ceilalți. Expresia „cele o sută de limbaje ale copilului” desemnează diversitatea modurilor în care copiii gândesc, cercetează și comunică. Un desen, o construcție din lut sau un gest pot face vizibil un detaliu pe care copilului îi este încă greu să îl exprime în cuvinte. Reggio Emilia Approach
În învățământul preșcolar românesc, întâlnirea de dimineață, jocurile și activitățile liber-alese, activitățile pe domenii experiențiale și timpul petrecut în aer liber oferă ocazii pentru un asemenea demers. În planificare, educatoarea poate urmări comportamente clare, precum compararea unor obiecte sau comunicarea unei observații. Întrebarea concretă la care vor lucra copiii și materialele de care vor avea nevoie se pot contura pe parcurs, în funcție de ceea ce descoperă grupa. isj.sv.edu.ro
Un proiect posibil – „Cum recunoaștem frunza copacului nostru?”
În timpul unei ieșiri în curte, educatoarea poate invita copiii să aleagă un copac și să privească frunzele de pe ramurile lui, apoi pe cele căzute în apropiere. O problemă care merită cercetată este chiar alcătuirea colecției: cum putem afla care dintre frunzele de pe pământ provin din copacul ales? Câte doi sau trei, copiii caută indicii și aleg câte o frunză pe care ar dori să o examineze în clasă. Educatoarea le poate adresa o întrebare simplă: „Ce ai văzut la frunza ta și ai vrea să le arăți și colegilor?”. Răspunsurile îi sugerează ce materiale să pregătească pentru ziua următoare.
La centrul Știință, pe o masă joasă, copiii găsesc frunzele culese, câteva lupe, tăvițe și o fotografie clară a ramurii observate. Fiecare grup mic poate hotărî cum să așeze exemplarele care i se par asemănătoare. Dacă un copil grupează frunzele după culoare, iar colegul său după forma marginii, educatoarea îi invită să încerce ambele variante. O frunză galbenă și una verde, aproape identice ca formă, pot deschide discuția: „Dacă ne luăm după culoare, unde le așezăm? Dar dacă ne uităm la margine?”. Copiii au astfel un motiv să compare criteriile și să explice de ce aceeași frunză își poate schimba locul de la o grupare la alta.
La centrul Artă, cercetarea continuă prin desen, culoare și modelaj. Un copil poate urmări cu creionul traseul nervurilor, altul poate amesteca două culori pentru a reda trecerea de la verde la galben, iar un al treilea poate imprima o frunză în lut. Alegerea materialului are o consecință pe care copiii o pot descoperi singuri. Amprenta în lut păstrează urma nervurilor, dar pierde tocmai culoarea care îl ajutase pe un coleg să descrie frunza. Privind alături amprenta, desenul și exemplarul natural, grupa poate discuta ce arată mai bine fiecare și ce detaliu ar mai trebui adăugat pentru ca altcineva să recunoască frunza.
Documentarea care orientează ziua următoare
În abordarea Reggio Emilia, documentarea pedagogică face vizibil felul în care se construiește înțelegerea. Pentru educatoare, aceasta presupune să aleagă un moment pe care merită să îl revadă împreună cu cei mici. În proiectul propus, ar putea fotografia două moduri de grupare a frunzelor, nota cuvintele exacte prin care un copil își motivează alegerea și păstra desenul în care acesta a evidențiat un detaliu. Privite împreună, cele trei urme ale activității oferă mai multă informație decât o fotografie de ansamblu a mesei de lucru. Reggio Emilia Approach
La următoarea întâlnire de dimineață, educatoarea le poate arăta copiilor fotografiile și îi poate invita să refacă grupările. Un copil care a lipsit în ziua precedentă ar putea încerca să identifice o frunză folosind doar desenele și explicațiile colegilor. Dacă ezită între două exemplare, grupa are un motiv autentic să revină asupra lor. Poate că desenul surprinde bine conturul, dar omite vârful frunzei. Poate că descrierea „este galbenă” se potrivește mai multor frunze din coș. În acel moment, întoarcerea la copacul din curte capătă un scop hotărât împreună cu copiii.
Pentru evaluare, educatoarea poate consemna ce indiciu a ales fiecare copil, cum l-a comunicat și dacă și-a completat explicația după discuția cu un coleg. Participarea poate lua forme diferite. Copilul care vorbește puțin poate suprapune două frunze pentru a le arăta asemănarea, iar educatoarea îi poate descrie gestul și îi poate lăsa timp să îl completeze. Și familiile pot contribui, de exemplu printr-o fotografie făcută de copil în drum spre grădiniță, în care acesta surprinde o frunză asemănătoare pe ramura unui alt copac. Fotografia devine astfel material pentru o nouă comparație.
Integrarea abordării Reggio Emilia poate începe cu o decizie modestă de planificare: să păstrăm în programul de mâine timp pentru o întrebare rămasă astăzi fără răspuns. În exemplul frunzelor, educatoarea urmărește în continuare observarea, compararea și exprimarea unei idei. Ceea ce se schimbă este contribuția copiilor la traseul activității. Ei aleg indiciile, încearcă să le comunice și hotărăsc, alături de colegi, ce mai au nevoie să cerceteze. Iar educatoarea își poate întemeia următoarea intervenție pe ceea ce a văzut și a auzit efectiv în grupă.
Bibliografie
1. Ministerul Educației Naționale (2019). Curriculum pentru educația timpurie, aprobat prin Ordinul nr. 4.694 din 2 august 2019. Ministerul Educației și Cercetării
2. Reggio Children. Reggio Emilia Approach. Prezentarea principiilor pedagogice ale abordării Reggio Emilia.