Cum gestionăm conflictul dintre generații

Caracterul dinamic al societății care își modifică sistemul valoric de la o epocă la alta duce în mod inevitabil la ceea ce numim în termeni simpli „conflict între generații”. Acest conflict evidențiază de fapt un dezechilibru, o ruptură de ordin conceptual între părinți și copii/între profesori și elevi. Cu alte cuvinte, cauzele confruntării dintre adolescenți/ tineri și adulți își au rădăcinile în diferențele majore de mentalitate dintre două generații cu sisteme de valori diferite, pe fondul lipsei de comunicare.

Perioada adolescenței aduce în viața copilului metamorfoze neașteptate la nivel fizic și comportamental, aspectul devenind una dintre preocupările sale principale, deoarece, de cele mai multe ori, în funcție de aprecierea/ dezaprecierea sa estetică, el se raportează la lumea înconjurătoare. Consecința directă a metamorfozelor adolescentine o reprezintă sentimentul profund de dezorientare, care se accentuează fulgerător pe fondul lipsei comunicării cu părinții/ profesorii și al libertății comportamentale, al lipsei unui sistem de reguli impus de adulți.

Adolescenții nu reușesc să se regăsească pe ei înșiși în ritmul nebun al schimbărilor cotidiene cu care se confruntă și îi acuză pe adulți de lipsa empatiei și a înțelegerii, iar adulții îi acuză pe adolescenți de rebeliune, iresponsabilitate și superficialitate. Astfel, nonconformismul tinerei generații și sistemul valoric tradițional al părinților dau naștere unor divergențe ireconciliabile, pe fondul lipsei comunicării. Și dacă ne gândim la diferența de vârstă dintre aceste generații (aproximativ 20-30 de ani), gestionarea conflictului stă mai mult în puterea adultului, fie el părinte sau dascăl, a omului matur care conștientizează cu înțelepciune faptul că adolescența este o perioadă dificilă, care face tranziția de la copilărie la maturitate, perioadă ce presupune schimbări majore în plan biologic, social și mai ales psihologic.

Adulții ar trebui să abordeze orice eventuală problemă cu adolescenții cu multă răbdare, tact și flexibilitate. Dar de cele mai multe ori stresul își spune cuvântul, adultul se lasă copleșit de problemele cotidiene, de lipsa timpului sau de neputință, iar relația sa cu adolescentul fie rămâne într-o stare conflictuală, fie i se acordă celui tânăr o libertate de decizie exagerată, nejustificată. În condițiile în care comunicarea rămâne cea mai eficientă soluție de rezolvare a problemei, fiecare dintre noi, părinte sau profesor, trebuie să găsească resursele necesare pentru a reuși să comunice cu cei tineri.

Este nevoie de multă diplomație, de răbdare și perseverență, de timp și nu în ultimul rând de consiliere psihologică, atunci când considerăm că este cazul și nu reușim să rezolvăm altfel problema. Cu cât se acționează mai rapid, cu atât conflictul are șanse mai mari să-și găsească rezolvarea, înainte de a se ajunge la o ruptură.

Dorothy Parker, scriitoare americană, susținea ideea că cea mai eficientă metodă de a păstra copiii aproape este să creăm o atmosferă plăcută acasă. Siguranța oferită de cămin, liniștea sufletească, relația sinceră cu toți membrii familiei oferă adolescentului încredere în sine și în ceilalți și creează atmosfera potrivită exteriorizării sentimentelor. Așadar, una dintre soluțiile care ar putea facilita comunicarea ar fi timpul activ petrecut de părinți cu proprii copii. Acest lucru se poate realiza practicând diferite jocuri care presupun interacțiune verbală (de spontaneitate, de îndemânare, de cultură generală, de cărți, sportive etc.); vizionând un film și discutându-l ulterior; vizionând un spectacol; mergând împreună în vacanțe, la plimbare, la pescuit, la shopping, la cursuri de pictură, de dans, de înot, de karate etc., în funcție de preferințe, apoi împărtășindu-și sentimentele și impresiile legate de toate experiențele trăite împreună. Și nu în ultimul rând, un factor important în relația părinte-adolescent care îi întărește acestuia din urmă încrederea îl reprezintă luarea deciziilor împreună.

Implicarea adolescentului în discuții argumentate îi sporesc acestuia stima de sine și încrederea în propriile forțe, pregătindu-l astfel pentru viață.

 

prof. Nela-Ionela Balica

Liceul Particular Nr. 1, Bistrița (Neamţ) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/nela.balica

Articole asemănătoare