Cartea – acest instrument „magic” cu care cultivăm mintea și sufletul, un cuvânt simplu, obișnuit pentru noi toți și totuși un cuvânt care exprimă un univers întreg, un nesfârșit tezaur de cunoștințe, emoții și trăiri. Cartea permite cititorului să cunoască universul, tot ceea ce îl înconjoară, dar să se și cunoască pe sine și să-și regăsească eul interior.
Încă din fragedă pruncie, copilul trebuie să aibă în jurul lui nu numai jucării diverse, ci și cărți. Contactul cu cărțile trebuie să aibă loc chiar din primul an de viață și nu trebuie așteptat până când copilul va merge la grădiniță ori școală, așa cum mulți părinți cred.
Cartea, ca sumă de semne imprimate într-un număr de pagini, ajunge la stadiul de univers sensibil printr-o strânsă relație cu un receptor care înfăptuiește actul decodării semnelor cărții prin ceea ce numim lectură. Dragostea pentru lectură trebuie să înceapă acasă, în brațele părinților, desfășurându-se gradat, în funcție de dezvoltarea copilului. Complexul de căldură, de confort, de iubire, de sunete și imagini creează o stare ce va rămâne în conștiința bebelușului, iar pe măsură ce părinții îi citesc și copilul va începe să identifice imaginile și să construiască legături între imagini și cuvinte bucuria lecturii și dragostea față de cărți se va contura tot mai mult. Aici, rolul părintelui este de a alege cărți pline de imagini, viu colorate, cu foi tari care pot fi mânuite și de mâna bebelușului. Cărțile trebuie să aparțină unor domenii cât mai variate: povești, basme, poezii, mici enciclopedii despre animale, flori, fructe ori legume. Insuflarea plăcerii de a răsfoi paginile unei cărți și de a-și satisface dorința de cunoaștere este suma amintirilor și emoțiilor primelor lecturi. Lectura solicită simțurile, creând o anumită tensiune emoțională, anumite stări, copilul se poate identifica cu anumite personaje, i se pot transmite mesaje morale și de bună purtare.
La vârsta preşcolară, efortul familiei se împletește cu munca educatorului care are misiunea de a dezvolta gustul lecturii, folosind metode diverse, cât mai antrenante și cât mai atractive. De asemenea, prin basme și povești preșcolarului îi poate fi stimulat gustul pentru lectură, astfel încât cartea să-i devină prieten nedespărțit.
Intrat în școală, copilul fiind elev acum, începe să perceapă lectura ca pe o responsabilitate, lectura plăcută din familie și grădiniță devine acum o datorie. Prima etapã a ȋnvãțãrii citirii este etapa alfabetizãrii propriu-zise și se realizeazã ȋn linii mari, ȋn primii doi ani de școală, apoi se trece, ȋn clasele urmãtoare, la procesul de consolidare și perfecționare a deprinderii cititului prin formarea tehnicii muncii cu cartea când se desfãșoarã o serie de forme de activitãți didactice care asigurã o citire corectã, curentã, conștientã și expresivã. La ȋnceput, elevul trebuie sã-și ȋnsușeascã tehnica de lucru cu cartea, pentru cã aceasta este unul dintre cele mai frecvente mijloace de autoinstruire, de formare, pentru cã citind va avea o culturã generalã formativã și funcționalã.
Totuși, consider că o importanță deosebită trebuie să o aibă și lectura de plăcere, ca activitate auto-motivată, efectuată în afara sistemului educativ. Formarea copilului ca cititor, prin dezvoltarea interesului și a înclinației spre lectură, prin cultivarea gustului estetic și a discernământului critic începe cu sensibilizarea acestuia cu frumosul literar. Și aici ne punem întrebarea: cum să-i facem pe copii să citească, într-o lume în care atenția lor este captată de atât de mulți stimuli? În această eră a rețelelor sociale și a mesajelor text, a tehnologiei care” își cere drepturile” în zilele noastre, profesorul are dificila misiune să găsească soluții directe de stimulare a lecturii și de apropiere a elevului către cărțile care așteaptă cuminți în bibliotecă. Atenția elevului trebuie ghidată cu înțelepciune și tact către lumea fascinantă a cărților, profesorul poate să deschidă ușa către un viitor altfel al elevului, un viitor spre crearea unui intelect sănătos, spre o gândire rațională, corectă.
Dragostea față de cărți și lectură poate fi insuflată de orice profesor, indiferent de disciplina pe care o predă. Chiar dacă învățătorul, în clasele primare, consolidează deprinderile de citire corectă, fluentă, conştientă şi expresivă, în anii următori fiecare cadru didactic are datoria de a contribui la formarea şi dezvoltarea gustului pentru lectură, lărgirea ariei de informaţie a elevilor, creşterea interesului pentru cunoaşterea realităţii, îmbogăţirea şi dezvoltarea sentimentelor într-o gamă complexă, cunoaşterea şi înţelegerea valorilor etice, cultivarea sentimentelor, convingerilor, comportamentelor morale, dezvoltarea gustului estetic, îmbogăţirea şi activizarea vocabularului, dezvoltarea capacităţii creative, formarea idealurilor etice şi estetice, dezvoltarea capacităţii de a gândi şi de a se exprima în conexiuni interdisciplinare, lărgirea orizontului imaginative și al capacității de imaginare a unor universuri posibile.
Mă voi referi în continuare la câteva dintre strategiile didactice pe care le-am aplicat cu rezultate deosebite în cadrul diferitelor discipline în clasele primare la elevii cu cerințe educative speciale.
Lumea poveştilor, după cum am spus și mai sus, este o lume fascinantă pentru cei mici. Pentru copiii cu CES, poveștile clasice pot fi greu de înțeles datorită regionalismelor, exprimărilor arhaice ori mesajul moral nu este desprins doar prin simpla lecturare. Dar dacă le transpunem în mici spectacole de teatru, dramatizări, jocuri de rol, spectacole interactive, carnaval, poveştile au o valoare informativă, educativă şi formativă foarte mare. Elevii pot fi îndrumați să creeze personaje prin desen sau alte mijloace plastice, pot confecționa păpuși care să reprezinte personajele preferate, asumându-și roluri de artiști. Aceste păpuși pot fi atașate de degete ori pot fi prinse de un băț, iar elevii pot fi inițiați în mânuirea lor, ca o formă plăcută de manifestare a trăirilor şi stărilor unor personaje. Acest teatru de păpuși pe băț ori pe deget este un mijloc eficient de stimulare a trăirilor emoţionale pozitive, pe fondul cărora sporeşte semnificativ motivaţia intrinsecă a copiilor, privind exprimarea clară, corectă, comunicarea verbală, nonverbală şi paraverbală, fiind în acelaşi timp o formă de activitate extracurriculară de destindere şi recreere a tuturor celor implicaţi.
Pe lângă poveștile clasice, profesorul poate inventa povești care surprind teme din realitatea copiilor sau poate apela la povestea terapeutică. De asemenea, acțiunile diverse întreprinse în biblioteca școlii reprezintă o cale de atragere a elevilor către lumea cărților. Învățătorul poate realiza inițial scurte vizite în spațiul bibliotecii, elevii pot fi lăsați să atingă, să răsfoiască, să miroasă cărțile care le atrag atenția, ori le pot fi prezentate unele cărți care să le suscite atenția doar prin simpla vizualizare a acestora. De exemplu, manuscrisele unor scriitori au stârnit curiozitatea tuturor elevilor prezenți, cărțile autobiografice sau cu imagini și fotografii care prezintă fapte din sfera de interes al școlarilor constituie variante de stimulare a dragostei față de cărți și lectură.
Un îndemn la lectură l-au constituit și aniversările anuale ale marilor scriitori naționali, precum ziua marelui poet Mihai Eminescu, ori Ziua Internațională a Cărții sau Ziua Internațională a Cititului Împreună când pot fi desfășurate numeroase activităţi extraşcolare precum șezătorile literare, lectură în mijlocul naturii, vizite la librării sau biblioteci orășenești, schimb de cărți între elevi, prezentarea cărții preferate, inventarea unei povești împreună.
Închei prin a spune că, pe lângă beneficiile bine știute de dezvoltare a vocabularului, a culturii generale, copiii trebuie să se bucure atunci când pun mâna pe o carte. Cititul de plăcere este motivul cel mai important,copilul nu trebuie să perceapă lectura ca o corvoadă, ci el trebuie îndrumat astfel încât să primească plăcere, să se delecteze prin lecturarea unei cărți.
Bibliografie
1. Călinescu Matei, 2003- A citi, a reciti- Către o poetică a lecturii, Editura Polirom;
2. Cornea, Paul, 1998- Introducere în teoria lecturii, Editura Polirom;
3. Dumitrana Magdalena, 2008- Copilul, familia și grădinița, Editura Compania;
4. Parfene Constantin, 1977, Literatura în școală, Editura Didactică și Pedagogică București;