Conținuturile proceselor instructiv-educative sunt selectate, prin metodologii pedagogice speciale, din întregul patrimoniu cultural al omenirii. În orice sistem național de învățământ, există un trunchi de conținuturi comune, obligatorii pentru toți cursanții este asimilat de obicei în „școală generală”. Conținuturile școlii generale reprezintă în proiecție sintetică, ceea ce este considerat în sistemul respectiv de învățământ ca fiind ansamblu de valori esențiale pentru dezvoltarea personalității copilului în acord cu idealul educațional și cu scopurile și obiectivele învățământului obligatoriu. Conținuturile nivelurilor superioare de școlarizare vizează specializarea și specializarea în vederea abordării, într-un orizont de timp viitor, a diferitelor domenii vocaționale.
Conținuturile învățământului evoluează de-a lungul istoriei, iar selecția lor este operată simultan pe trei categorii considerate considerente personale (la latitudinea profesorului ).
Considerentele teoretice fac referire la:
- Considerentele științifice și anume accesul la informația științifică fundamentală, validată în decursul cunoașterii și practicii umane, concordanța conținuturilor procesului de învățământ cu cele mai noi și mai valoroase rezultate ale cercetării științifice contemporane, reconsiderarea conceptului de cunoștințe esențiale pentru formația intelectuală generală, în condițiile informatizării societății și ale valențelor crescânde ale educației permanente; reflectarea logicii interne a dezvoltării științelor, a transformărilor metodologice și structurale ce au loc în știința contemporană, surprinderea tendințelor de diferențiere prin specializare sau de integrare prin demersuri ale unor științe, inițierea elevului în metodologia cunoașterii, cu prelevarea caracterului riguros și coerent al acestora.
- Considerentele de pihologia ddezvoltării-adaptarea conținuturilor la stadiile de vârstă ontogenetică ale elevilor și la carcteristicile lor psiho-comportamentale individuale.
- Considerentele de psihologia învățării conținuturile procesului de învățământ sunt determinate și de concepția despre învățare cu care se operează în școală. În acest sens, s-au delimitat două serii de tendințe: conexioniste, axate pe reflexele stimul răspuns și funcționale, axate pe analiza relației mediu-personalitate
- Considerentele pedagogice constă în asigurarea unității dintre conținurile învățământului și idealul, scopurile și obiectivele educaționale ale școlii, asigurarea unității și continuității între cultura generală și cea de specialitate, între formele de învățământ obligatoriu și cele cu niveluri mai înalte; respectarea criteriilor de economie, de calitate și de eficiență pedagogică în planificare ași proiectarea conținuturilor în documentele școlare, accentuarea valentelor formative ale învățământului, prin selecția acelor cunoștințe care dezvoltă cel mai mult capacitățile de cunoaștere și de operaționalizare în practică a achizițiilor cognitive.
Deasemenea și considerentele de politică educațională națională au un rol inmoprtant. Curriculum formal sau scris , obiectualizat în documente curriculare oficiale, reprezintă o formă de expresie a finalităților macrostructurale conturale la nivelurile deciziei politice. Aceste finalități sunt proiectate în toate arealele societalului. Pentru arealul educațional , ele se reflectă în idealul și scopurile educaționale precizate în Legea învățământului și reflectate în Legea Statului Cadrelor Didactice, în Cartea Albă a Educației.
În cele din urmă apar considerentele personale chiar și în sisteme de învățământ puternic centralizate, selecția și organizarea conținuturilor procesului didactic depind într-un anumit grad, de preferințele profesorilor , de concepția lor despre cultură, asumată la nivel pedagogic , de competențele , atitudinile, stilul al acestora, precum și de caracteristicile psihocomportamentale ale grupului de elevi.
Pe baza a numeroase și îndelungate observații, dezbateri și confruntări, avându-i ca protagoniști în științele educației din întreaga lume, G. Văideanu a elaborat o sinteză a criteriilor de pertinență a conținuturilor învățământului.Acești indicatori au caracter general. Pentru a deveni operaționalizabili ei trebuie explicați și interpretați în funcție de caracteristicile situațiilor socio-pedagogice concrete. Redăm tabloul indicatorilor de pertinență , în traducerea în limba română sub care a apărut în cartea G. Văideanu, 1988, Educația la frontiera dintre milenii.
1. „Deschidere față de achizițiile și progresele științei și ale tehnologiei și selecționarea elementelor de introdus în cadrul conținuturilor în lumina finalităților educației general – obligatorii”.
2. Acord axilogic al conținuturilor cu valorile și evoluțiile din domeniul culturii și al artei.
3. Mențierea unui echilibru în dubla deschidere a conținuturilor : față de problematica planetară și de trebuințele specifice ale comunității locale și naționale.
4. Adecvarea continuă a conținuturilor la trebuințele și posibilitățile spirituale, fiziologice și fizice ale celor angajați în procese de învățare la diferite niveluri ale sistemelor educative.
5. Asigurarea echilibrului între conceperea conținuturilor la nivel central și la nivel instituțional. Echilibru între grupele de obiective -cognitive, moral-afective, psihomotorii între grupele de discipline sau între discipline, între elementele teoretice și cele practice, între elementele abstracte și cele concret-explicative, între ponderile atribuite cuvântului și imaginii, între ponderile atribuite diferitelor moduri de organizare a învățării ( între clase convenționale, între grupe mici, între grupe mari sau clase reunite) și diferitelor metode de predare-învățare.
6. Asigurarea coerenței conținuturilor în plan diacronic și sincronic, în sensul stabilirii unor raporturi strânse între idei și al eliminării contradicțiilor sau rupturilor între capitole, între discipline sau cicluri școlare.
7. Conceperea și dozarea conținuturilor și a modurilor de organizare a învățării, astfel încât elevii să fie angajați în eforturi cu valoare formativă care să se asocieze cu bucuria de a învăța.
8. Orientarea prospectivă și democratică a conținuturilor, astfel încât șansele de succes ale celor ce învăță să sporească, iar pregătirea lor pentru înțelegerea și construirea viitorului să devină cât mai temeinică.
Bibliografie
PSIHOPEDAGOGIE pentru examenele de definitivare și grade didactice Bogdan Balan, Ștefan Boncu, Andrei Cosmovici, Teodor Cozma, Carmen Crețu, Constantin Cucoș ( coordinator), Ion Dafinoiu, Luminița Iacob, Constantin Moise, Mariana Momanu, Adrian Neculau, Tiberiu Rudică, Polirom 2005