Fără îndoială, creativitatea este una din cele mai valoroase însușiri ale omului. A fi creativ înseamnă să creezi ceva nou, original, înseamnă să fii tot timpul cu un pas înaintea celuilalt, să creezi ieri, pentru mâine. Conținutul articolului vizează câteva aspecte cheie: Creativitatea – subiect care se regăsește astăzi în toate domeniile. Creativitatea – nevoie socială. Creativitatea – factor fundamental pentru progresul tuturor domeniilor.
Delimitări conceptuale și terminologice ale creativității
Termenul de creativitate își are originea în cuvântul creare (limba latină), care înseamnă a zămisli, a făuri, a da naștere, a genera, a produce, a crea ceva nou, original, iar savanții psihologi l-au formulat în mod diferit.
Enciclopedia Britannica definește termenul de creativitate ca fiind abilitatea de a face sau, altfel spus, de a produce ceva nou, fie o nouă soluție a unei probleme, fie o nouă metodă sau un dispozitiv nou sau un nou obiect artistic ori o nouă formă artistică.
În literatura de specialitate sunt descrise diverse definiții pentru termenul de creativitate, unele diferite, unele unilaterale:
- Inteligență fluidă (R.B. Cattell)
- Gândire direcționată creatoare (E. Hilgard)
- Gândire divergentă (J.P. Guilford)
- Rezolvare specifică de probleme slab structurate (J. Bruner)
- Imaginație creatoare (Th. Ribot, J. Piaget)
- Imaginație constructivă (A. Osborn)
- Gândire laterală (E.de Bono)
- Rezolvare specifică de probleme (A. Newell, J.C. Shaw, H.A. Simen)
Reuclin Maurice și Jean-Francois Leny (1994) enunțau creativitatea, în Grand dictionnaire de la psychologie, ca fiind capacitatea de a utiliza metode noi de comportare, de a găsi soluții pentru anumite sarcini.
E. P. Torrance (1998) propune trei definiții pentru creativitate: o definiție de cercetare, o definiție artistică și o definiție de supraviețuire.
Ca definiție de cercetare, el descrie gândirea creativă ca fiind un proces de detectare a dificultăților, a problemelor, a elementelor care lipsesc; formularea unor ipoteze despre aceste deficiențe, evaluarea și apoi testarea acestora.
Definiția artistică a gândit-o în scopul de a genera ipoteze, de a sugera idei, prin organizarea gândirii și comunicând cu natura creativității.
- Creativitatea este ca și cum ai vrea să știi.
- Creativitatea este ca tăierea colțurilor.
- Creativitatea este ca și cum ai săpa mai adânc.
- Creativitatea este ca și cum ai privi de două ori.
- Creativitatea este ca și cum am da mâna cu mâine.
Privite ca analogii, din acestea pot rezulta definiții cu adevărat semnificative.
Cea mai scurtă și acceptată definiție pentru creativitate se referă la definiția de supraviețuire: când o persoană nu a reușit să descopere o soluție practică la o problemă este necesar un grad de creativitate. Dar creativitatea nu poate veni pe un teren arid, nu poate apărea din neînvățare. Elementele unor soluții creative pot fi predate, dar creativitatea trebuie să fie descoperită de sine, trebuie să fi motivat și auto motivat.
În lucrarea Despre natura creativității, J. Piaget descrie o concepție diferită despre esența gândirii creative și căile ei de dezvoltare, evidențiind două probleme:
- problema surselor de creativitate;
- problema mecanismelor care influențează creativitatea: care sunt condițiile în care se manifestă, ce reprezintă acest proces, cum creează omul ceva nou, ce nu a existat anterior.
U. Șchiopu (2008) definește creativitatea drept o dispoziție spontană de a crea și inventa, un potențial care există în fiecare persoană, inclusiv și cea cu dizabilități și la toate vârstele. Ea susține că toate persoanele au imaginație și pot crea, iar datoria cadrelor didactice este de a stimula această creativitate. Creativitatea, după Al. Roșca (1981), este un fenomen complex cu multiple aspecte, activitate sau proces care conduce la un produs ce se caracterizează prin noutate sau originalitate și valoare pentru societate. În opinia lui P. Popescu-Neveanu (1987), creativitatea presupune predispoziția generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate.
Mihaela Roco (2001), în lucrarea Creativitatea și inteligența emoțională, susține că principalul motiv al creativității este tendința fiecărei persoane de a se actualiza pe sine, subliniind că, prin educație și exerciții, anumite componente ale inteligenței emoționale, tratate ca însușiri de personalitate, conduc către o creativitate sporită, implicit spre performanță. Dar performanța trebuie raportată la un mod de învățare creativă, care trebuie să pună accent pe învățarea prin cercetare – descoperire, prin efort propriu, independent sau dirijat.
Creativitatea este educabilă?
E. P. Torrance menționa că fenomenul creației evoluează invers proporțional cu vârsta, astfel, ea crește până la vârsta de 9 ani, are o perioadă liniară în intervalul 9-12 ani și cunoaște apogeul între 9 – 17 ani. Când se vorbește despre educarea creativității elevilor întrebările sunt diferite: Creativitatea este educabilă?, Care este calea optimă de stimulare a creativității elevilor? Creativitatea este educabilă. Creativitatea se învață. Ar fi mai nimerit să spunem că se descătușează sau se dezvoltă, așa cum sublinia B. Schwartz în lucrarea sa Educația mâine.
Eficiența și calitatea sistemului de învățământ este reprezentată de latura deosebită, creativă de abordare a situațiilor. Creativitatea este o sursă inepuizabilă care poate fi valorificată în diverse activități, la toate disciplinele. Activitățile de instruire de la clasă trebuie să fie realizate astfel încât să promoveze și să stimuleze gândirea elevilor, să fie direcționate către nivelurile superioare ale gândirii. Fiecare copil are un potențial latent. Profesorul este cel care poate afla mai multe despre produsele gândirii elevilor, utilizând metode prin care poate strânge informații, acestea fiind utilizate apoi în instruirea de grup și individuală.
Abordarea creativității
Aspectele psihologice cele mai importante ale conceptului de creativitate sunt:
- Procesul creativ – care nu este subordonat unui model unic; personalitatea unui individ fiind unică și procesul are individualitatea sa, produsul va fi unic;
- Produsul creativ – modul în care se apreciază creativitatea: nou, original, cu valoare socială;
- Personalitatea creatoare – este influențată de factori: psihologici, biologici, sociali.
Ca forme ale creativității se desprind: creativitatea științifică, creativitatea tehnică, creativitatea artistică.
Creativitatea elevilor. La vârsta școlară mică, procesul de educație solicită forțele creative ale elevilor, care sunt antrenați într-o activitate intelectuală continuă. Mare parte dintre acestea sunt noi pentru elevi, mai ales pentru cei care intră în clasa pregătitoare. Aceasta este una din perioadele senzitive din viața copilului când – printr-un efort minim, anumite însușiri psihice se pot valorifica și orienta către dezvoltarea dimensiunilor de personalitate, respectiv creativitate. Studiile susțin în unanimitate că vârsta școlarității mici, baza naturală a creativității, este susținută de însușirile psihice caracteristice copilului: activism intelectual, interesul crescut către cunoaștere/ descoperire, dorința de auto-exprimare, curiozitate mărită.
Sămânță de creativitate se poate găsi în orice copil, dar pentru a încolți trebuie să fie prezenți factorii psihici ai creativității, de personalitate, cei sociali, o instruire organizată și constantă, altfel, acest potențial creativ, rămâne nevalorificat.
Dezvoltarea creativității în cadrul lecțiilor de matematică în învățământul primar
Activitățile matematice la clasele primare sunt extrem de importante, deoarece elevii își însușesc acum noțiuni de bază, instrumente la care ei vor apela pe toată perioada școlarității, apoi pe tot parcursul vieții.
Creativitatea științifică, ca trăsătură definitorie pentru creativitatea matematică, reprezintă ușurința în manevrarea mai multor tipuri de informație. Creativitatea matematică se prefigurează încă de la vârsta preșcolară, ea urmând să se dezvolte treptat, în învățământul primar. Trăsăturile pe care le putem identifica și dezvolta la elevi în vederea dezvoltării unui comportament creator sunt: gândire, pasiune pentru matematică, orientarea cu ușurință în mediul înconjurător, acuitate vizuală, coordonare ochi-mână, simțul proporției, al formei, al volumului, dexteritate practică în utilizarea instrumentelor de lucru, perseverență, motivație. Competența matematică are un caracter complex, care presupune capacitatea de a dezvolta și aplica gândirea matematică cu scopul de a rezolva probleme ce apar în viața de zi cu zi.
Pentru dezvoltarea creativității în orele de matematică, dascălul trebuie să organizeze constant activități de învățare, astfel încât să dezvolte la elevi gândirea, judecata, imaginația creatoare. Gândirea logico-matematică îi ajută pe elevi să combine și să recombine noțiuni cunoscute, în așa fel încât să ajungă la produse noi, originale. Creativitatea gândirii poate fi dezvoltată, atunci când se cere elevilor să formuleze întrebări pentru o problemă, să formuleze altă întrebare astfel încât problema să se rezolve printr-o operație inversă, să compună probleme plecând de la anumite date etc. Problema (matematică) reprezintă o activitate de descoperire prin experiment, exercițiu, verificări practice Rezolvarea de probleme solicită în cel mai înalt grad capacitățile intelectuale ale copiilor, procesele psihice cognitive, în special inteligența.
În psihologie, pentru formarea noțiunilor se recomandă realizarea legăturii dintre: senzație – percepție – reprezentare. Înainte de a începe predarea unei noi noțiuni este necesară o etapă premergătoare, în care elevii se familiarizează cu elementele noi. În această etapă de pregătire, noțiunea lucrează eficient în mintea elevilor, pregătind baza de plecare în descoperirea ulterioară.
Încă de la clasa pregătitoare, elevii pot rezolva probleme (datele problemei, condiția, întrebarea), astfel încât ei se vor familiariza cu noțiunea de problemă, ce înseamnă rezolvarea acesteia. Plecând de la o problemă simplă, vor ajunge să înțeleagă mai târziu problemele complexe. În activitățile de rezolvare de probleme elevii vor fi stimulați și încurajați să răspundă, chiar dacă nu vor găsi o soluție corectă. Aceste etape trebuie parcurse treptat, astfel încât elevii să-și însușească metodele de rezolvare a problemelor. Dezvoltarea gândirii matematice se realizează treptat și se caracterizează prin rigoare și competență, având la bază factori înnăscuți, dar și factori dobândiți.
Metodele didactice pentru stimularea creativității sunt diverse, pot fi cele specifice disciplinei matematice, dar și metode specifice altor discipline. Matematica, mai mult decât celelalte discipline, oferă punți cognitive interdisciplinare pentru toate disciplinele de învățământ, caracterul interdisciplinar creează motivarea pentru învățarea acesteia. Principiul corelației dintre teorie și practică subliniază faptul că tot ceea ce se însușește în activitatea didactică trebuie să-și găsească că într-un fel sau altul aplicabilitatea practică prin activitățile ulterioare, fie prin activități de învățare sau activități materiale.
La disciplina Arte vizuale și abilități practice, apar competențe matematice în activitățile de învățare: la exercițiile de identificare a formelor de obiecte, a formelor geometrice, a formelor plastice, localizarea unor puncte/obiecte, la realizarea unor construcții grafice (în cazul compoziției decorative, împărțirea cercului în părți egale etc.); compunerea elementelor în spațiul plastic: sus-jos, mic-mare, centru. Unele teme care fac referire la noțiunile de punct și linie: Linia-element de limbaj plastic, Punctul- element de limbaj plastic, compoziția decorativă apelează la noțiuni din domeniul geometriei, tehnicile Origami, Tangram au la bază îndoirea/ decuparea figurilor geometrice pentru realizarea unor figuri/corpuri/figurine. (exemplu lecție e-learning, platforma Livresq, jocul Tangram, clasa a II-a, library.livresq.com/details/5fdcba264395010007c3cb9f)
Educația prin artă se bazează pe ideea că procesul creativ facilitează învățarea și toți elevii au capacitatea de a se exprima într-o anumită formă. Educația este ea însăși artă și arta este inseparabilă de procesul educațional. Dacă îi dăm crezare lui Picasso, care spunea că Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână artist și după ce va crește, atunci ar trebui să folosim arta în școală, integrată în multe discipline de studiu, în avantajul elevilor. Programa școlară permite o abordare didactică flexibilă și lasă loc adaptării la particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor.
În procesul educativ este ideal să combinăm cele șapte moduri de învățare ale lui Gardner: învățarea prin mișcare, muzică și ritm, inteligența vizual-spațială, logico-matematică, inteligenta interpersonală și cea intrapersonală.
Învățarea și gândirea creativă se produc în momentul procesului de detectare a dificultăților, a problemelor, a necunoscutelor în informație, atunci când apar formulări de presupuneri, de ipoteze cu privire la o anumită temă, testarea, revizuirea și apoi comunicarea
rezultatelor. Este un lucru benefic ca elevii să învețe creativ.
Abordările didactice inter- și transdisciplinare îi aduc pe elevi mult mai aproape de viața de zi cu zi, dezvoltându-le o gândire flexibilă, creatoare, în măsură să ofere soluții, să-i canalizeze spre o carieră școlară la standarde europene. (exemplu lecție e-learning, platforma Livresq, Elemente de geometrie plană, clasa a III-a, library.livresq.com/view/5ffd7cbf9eb0b300075bb948/)
Concluzii
Marvin Minsky numea mințile noastre ca fiind computere făcute din carne, dar componentele noastre mentale au capacitatea de a-și imagina, de a crea. Educabilitatea creativității se poate realiza diferențiat, având în vedere și barierele pe care le identificăm la elevi. Modelele și tehnicile pe care le abordăm în tratarea anumitor teme vor fi bine structurate, astfel încât să dezvoltăm la elevi spiritului de observație, să solicităm cele mai complexe aptitudini ale gândirii și ale imaginației creatoare. Descoperirea resurselor interne, resurse ascunse pe care le au elevii, se realizează făcând apel la imaginație, la motivație, voință și perseverență.
Nu există rețete după care să ne ghidăm pentru a fi creativi. Fiecare om – arăta Mihaela Roco (2001) – poate fi creativ, dar pentru aceasta trebuie să-și dea seama. Exigența trebuie să ne facă să creăm ceva și mai bun; timpul nu stă pe loc. Pentru a crea trebuie să gândim în prezent dar, în același timp, trebuie să fim cu un pas în viitor, trebuie să avem imaginea viitorului.
În dezvoltarea creativității, un rol important îl are imaginația. Einstein spunea că aceasta este mai importantă decât cunoașterea. Copiii își arată din plin imaginația și creativitatea în activitățile în care sunt implicați; ei sunt curioși, inventivi, spontani. Rămâne doar măiestria dascălului, care trebuie să fie un descoperitor, un bun observator, atent cu fiecare elev în parte. El trebuie să descopere în fiecare atributele creativității, originalitatea, flexibilitatea, fluența.
Torrance a creat Programul de rezolvare a problemelor viitoare, al cărei misiune era de a dezvolta abilitatea tinerilor le nivel global, de a proiecta și promova viitorul pozitiv, folosind gândirea critică și creativă. El susținea ideea că abilitățile creativității ar trebui să facă parte din educația fiecărui copil.
Rolul școlii este acela de a forma la elevi un comportament creator, acesta fiind principalul instrument pe care adultul de mâine îl va folosi cu succes în dezvoltarea sa. Factorii creativității depind și de competențele dascălului: un profesor creativ va atrage după sine și elevi creativi.
P.S.: Creativitatea nu vine niciodată singură, trebuie doar căutată…
Caută de fiecare dată altceva, chiar dacă ai găsit ceva!
Răspunde-ți la toate întrebările pe care ți le pui!
Experimentează!
Arată-le celorlalți ceea ce poți să faci!
Taci și ascultă-i pe ceilalți!
Ia din jurul tău tot ceea ce este frumos!
Valorifică experiențele anterioare!
Imaginează-ți că ești…!
Totdeauna încearcă să fii pozitiv!
Ascultă vocea naturii!
Trebuie să-i ajuți pe alții!
Evadează des din cotidian!
Antrenează-ți mereu gândirea!
Bibliografie
1. Amabile, T. (1997). Creativitatea ca mod de viață. București: Editura Tehnică.
2. Encyclopedia Britannica. 2009.Encyclopedia Britannica Online. 05 Jun. 2009, Creativity
3. Piaget, J. (2011). Psihologia copilului. București: Editura Cartier.
4. Roco, M. (2001). Creativitate și inteligență emoțională. București: Editura Polirom.
5. Torrance, E.P. (1998). About Creativity, Educational Psychology Review, Vol. 10, Nr. 4, l998 Reflections on the Field, www.researchgate.net/publication/233971371_An_Interview_with_EPaul_Torrance_About_Creativity.