Noi, codrenii maramureşeni, încă ne respectăm tradiţiile, mai ales la sat. Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători de peste an. Pregătirile pentru această sărbătoare, foarte dragă nouă, încep cu câteva săptămâni înainte, odată cu lăsata secului pentru postul Crăciunului.
Mai demult, în satul meu natal, Gârdani, postul Crăciunului era perioada favorabilă clăcilor şi şezătorilor unde se învăţau şi se repetau colinzi. Colinzile se repetau şi pe uliţă, prin sat, de răsuna tot satul până în seara de Crăciun.
Băieţii de însurat se adunau de obicei acasă la unul din feciorii din grup şi fac pregătirile pentru Crăciun: învaţă colinde, învaţă Viflaimul, îşi împart rolurile, fac planuri pentru seara de Ajun. Sunt ajutaţi de feciorii mai experimentaţi sau de un bătrân al satului care ştie toate obiceiurile şi tradiţiile locului. Până în Seara de Crăciun pe ulitele satului se aud colindele feciorilor în special colindul: „De trei luni de când vinim”.
Tot acum se învăţau şi se repetau mulţămiturile, mai lungi şi mai variate pentru baieţi şi mai scurte pentru fete ca răspuns la colindă.
Pomul Crăciunului care imprimă strălucire interiorului casei, pe timpul sărbătorilor de iarnă, este un obicei ce diferă de la o zonă la alta. Se obişnuia să se facă pomul din paie sau din fasole. Se făceau trei cercuri din nuia de salcie sau sârmă, se îmbrăcau cu hârtie creponată, se legau cu trei sfori din aţă de fuior astfel încât pomul avea forma unui con. Pe întreaga lungime a sforilor se înşirau boabe de fasole, după ce au fost puse la muiat. Pomul de paie se confecţiona din paie de grâu de dimensiuni diferite, de trei până la zece centimetri care se înşirau pe aţă, iar între două bucăţi se intercalau boabe de fasole, steluţe, floricele de porumb sau alte obiecte mărunte după fantezia fetelor. Aţele astfel pregătite, erau legate pe un schelet din lemn sub forma unui romb. Acest obiect era atârnat în grindă în seara de Crăciun. Bradul s-a introdus în Gârdani după război când lumea a început să fie mai liberă.
Cu o săptămână înainte de Crăciun, gospodinele încep pregătirile pentru colindat, culminând cu cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc locuinţele: masa cu faţa brodată, feţe de pernă ornamentate, pe pereţi se pun şterguri şi ornamente.
După spusele bunicii mele, masa trebuia să fie încărcată cu toate bunătăţile, ca „tăt anu să hie bogat”.
În Ajunul Crăciunului, după slujba de la biserică, primii care încep să colinde sunt copiii.
Cei mai mititei, cu traista pe umăr, colindă însoţiţi de un adult. Aceştia au în repertoriul lor colinde scurte, ce vestesc sărbătoarea. Cei mai mărişori se grupează câte 4-5, în funcţie de vârstă, de grade de rudenie, dar şi de relaţiile de prietenie. Cetele formate fie numai din fete sau numai din băieţi interpretează mai multe colinde cu conţinut religios:Steaua sus răsare, Trei crai de la răsărit, Trei păstori şi altele. Una dintre colindele vechi, cunoscută în intreg ţinutul, învăţată unii de la alţii din generaţie în generaţie este o colinda „Nici o sărbătoare-n lume” pe care şi eu am învăţat-o de la mama mea şi pe care am colindat-o mulţi ani în perioada copilăriei mele. Copiii colindă din casă în casă pe toate uliţele satului. Casele trebuie să fie luminate şi cu porţile deschise. Înainte de a intra în casă, copiii întreabă gazda „Primiti cu colinda?”. Dacă gazda îi primeşte, aceştia intră în casă, îi salută pe cei ai casei cu „Bună seara li Crăciun!” şi încep colinda. La finalul colindei unul din copii spuneau mulţămitura.
Gazda îi răsplăteşte cu colaci, mere, nuci şi, de ceva vreme încoace, cu dulciuri şi bani. Copiii mulţumesc gazdei şi ies din casă, dar nu înainte de a le ura: „Să aveţi sărbători fericite!”
Aşa ca şi în celelalte sate din Zona Codru, şi în Gârdani, copiii de vârstă şcolară mică umblau şi în dimineaţa zilei de Crăciun „a cucuţa”. De data aceasta nu mai colindă, ci spun numai „Bună dimineaţa lui Crăciun” şi la plecare „S-aveţi sărbători fericite”, primind darurile amintite mai sus.
Tot în seara de Ajun, cetele de feciori, grupaţi în patru rânduri:liberaţi, rândul cel mare, rândul mijlociu şi rândul cel mic încep să umble la colindat.Colindatul începea pe la ora douăzeci şi unu şi ţinea până dimineaţa. După ce s-au pregătit toată perioada postului pentru această seară, feciorii încep să colinde pe la casele oamenilor. Vor intra doar acolo unde sunt bine primiţi şi în special acolo unde sunt fete de măritat. De aceea, casele trebuie să fie luminate şi poarta deschisă, doar aşa vor şti colindătorii unde să intre. Trebuie colindate toate casele. E o ruşine dacă colindătorii nu ţi-au călcat pragul casei, mai ales dacă în acea casă sunt fete tinere. Începeau colinda de afară şi fata deschidea uşa şi-i primea. În timp ce colindau, se aşezau după masă şi colindau colinda până la capăt. Unul dintre colindători, de obicei drăguţul fetei, spunea „mulţămitura” şi primea răspuns din partea fetei. Se închina cu ţuică sau cu vin, se servea obligatoriu din colacul de pe masă şi din celelalte bunătăţi. La ieşire se colinda „De la masă ne sculăm” sau „Trei păstori se întâlniră”. Fata conducea rândul şi oferea drăguţului un „struţ” lucrat de mâna ei în perioada postului. Asta însemna că îi este drag, şi primul dans din sărbători o să fie al ei. Bunica îmi spunea că feciorii aveau multe „struţuri” primite pe care le puneau în pălărie sau căciulă. Câte unul avea plină pălăria şi pe piept. Era întrecere între fetele din sat care va face „struţu mai mândru”. Multe îl făceau pe ascuns şi o fată făcea struţ la mai mulţi feciori ca sa-şi cuprindă cât de mulţi „dănţăuşi”.Colindul ţine până a doua zi, când toate cetele de feciori se întâlnesc la biserică.
Un alt obicei al gârdălenilor este Viflaimul. Feciorii care nu-s nici de umblat cu „straiţa” nici cu rândul umblau cu Viflaimul. Aveau costumaţie specială. Este o piesă de teatru religios, ce reprezintă primele zile din viaţa lui Isus. Interpreţii dau „prima reprezentaţie” în seara de Crăciun în biserică şi apoi colindă pe la gazdele care sunt bucuroase să-i primească. Băieţii s-au pregătit temeinic pentru acest moment. În faţa bisericii, nu are voie nimeni să greşească, fiecare trebuie să-şi cunoască bine rolul. Mai demult, în ziua de Crăciun, umblau cu Viflaimul şi în satele învecinate unde nu se practica acest obicei. Acest obicei este respectat de cei din satele maramureşene dar mai rar se practică în ziua de azi.
Însuraţii, după cum susţin informatorii mei, mama şi bunica, umblau în seara de Crăciun cu colinda constituiţi în „rânduri” mixte. Se adunau mai multe familii înrudite sau prietene şi se colindau reciproc socotind că aşa e bine să colinzi oamenii de Crăciun, că-i vai de acea casă unde nu pune piciorul niciun colindător.
A doua zi de Crăciun se reia şi jocul întrerupt vreme de şase săptămâni. Pentru tineret se organiza „danţul” iar pentru oamenii însuraţi vergelul.
După sărbătoarea Crăciunului, vine Anul Nou, Sf.Vasile. Anul Nou este denumit şi Crăciunul cel mic, el reprezentând un fel de prelungire a Crăciunului. Acesta vine cu multe credinţe şi obiceiuri. Copiii umblă cu „Steaua” şi cu „Pluguşorul”, bărbaţii şi băieţii umblă cu „Capra”şi cu „Moş cu droange”, fetele nemăritate pun în practică tot felul de obiceiuri de aflare a ursitului, feciorii se ţin de „furat porţi”.