Consilierea este o procedură utilizată de specialiști cu scopul de a orienta individual sau grupul prin activități de sfătuire, găsire de alternative, sprijin în identificarea scopurilor, furnizare de informații. Consilierea este o activitate de asistență acordată unor persoane care se confruntă cu problem personale, profesionale, sociale, educative. Scopul activității de consiliere este acela de a-l ajuta pe elev să-și soluționeze propria problem, astfel încât să obțină o mai bună satisfacere a nevoilor sale.
Autismul
Experiența practică a identificat o categorie aparte de copii ce prezintă dificultăți de comunicare și relaționare cu cei din jur, asociate sau nu cu deficiențe de intelect, având relevanță în desfășurarea normal a activităților educative și de socializare a acestor copii, mai ales în primii ani de viață.
Rolul consilierii este, cu precădere, unul proactive, ceea ce înseamnă că ea încearcă prevenirea situațiilor de criză personală și educațională și, mai mult, urmărește dezvoltarea personal, educațională și socială a copilului. Consilierea se bazează pe abilități de comunicare și relaționare și reprezintă un aspect important al prevenirii și promovării sănătății psihice și morale, ajutându-l pe copil să-și amelioreze bunăstarea personală.
Consilierii/ terapeuții care lucrează cu copiii autiști pot avea o pregătire teoretică diversă, corespunzătoare unei anumite orientări terapeutice. Setul de abilități și tehnici folosite în consilierea / terapia copiilor cu autism, cum ar fi:
- Locația – trebuie să fie accesibilă copilului;
- Vizite la domiciliu sau consilierea prin telefon pentru persoanele imobilizate care nu se pot prezenta sau nu pot fid use la cabinet;
- Aspecte financiare;
- Acordare de sprijin, asistență – în cazurile în care copilul cu autism manifestă agresivitate și autoagresivitate.
În lucrul cu copiii autiști apare tendința unora de a se raporta într-un mod diferit, adesea prea infantile sau prea apropiat, familiar cu aceștia, ceea ce va afecta alianța terapeutică și va fi defavoarea relației de consiliere/ terapie.
Orice cadru didactic ar trebui să aibă în vedere faptul că un copil cu autism prezintă deficite la nivelul interacțiunilor sociale, deficite de comunicare și limbaj, dar mai ales bizarerii comportamentale (stereotipii, autoagresivitate). Pentru ca integrarea să fie una de succes, copilul cu tulburări din spectrul autist trebuie să fie înțeles, iubit și privit ca fiind egal în colectivitate, iar cadrul didactic este cel mai în măsură să creeze mediul propice dezvoltării acestuia din punct de vedere social, comportamental și emoțional. Având în vedere faptul că este posibilă integrarea copiilor cu TSA în învățământul de masă, cadrele didactice trebuie să fie pregătite pentru a răspunde nevoilor acestora
Copiii cu TSA sunt foarte diferiţi nu doar în personalitatea, talentele şi deficienţele lor, ci şi în modul de a învăţa. Astfel, un anumit principiu metodico-didactic poate duce la succese în învăţare pentru un copil, iar în cazul unui alt copil, va avea un efect limitat. Unii copii cu TSA pot fi instruiţi după aceleaşi principii ca şi colegii lor, iar alţii au nevoie de adaptări individuale.
Nu există procedee metodico-didactice de predare copiilor cu TSA valabile pentru orice caz și în orice context. Strategiile de bază care pot fi utilizate în creşterea numărului şi calităţii interacţiunilor sociale dintre copilul autist şi colegii săi sunt:
- Profesorul recompensează copilul, adică orice iniţiativă a sa de a se juca, vorbi sau a se aşeza lângă ceilalţi colegi.
- Profesorul recompensează grupul de copii care iniţiază interacţiunea cu copilul autist.
- Un rol important al profesorului de sprijin este legat de structurarea mediului de clasă
- Locul în clasă, alegerea colegului de bancă, delimitarea orelor şi pauzelor, structurarea orarului, responsabilităţile copilului autist sunt câteva puncte în care profesorul de sprijin poate interveni venind în întâmpinarea nevoilor copilului.
Putem concluziona că un copil cu autism poate să se dezvolte frumos și în cadrul învățământului de masă, un cadru care să nu îi adâncească și mai mult distanța față de normalitate, la o școală/grădiniță în care să nu se simtă agresat de diversitatea stimulilor, care să-și adapteze planul educațional în funcție de nevoile lui fizice și psihice, în care programul să fie bine structurat și puternic individualizat și care să-i ofere posibilitatea de recuperare pe toate ariile de dezvoltare.
Bibliografie
1. Peeters, T. (2009). Teorie şi intervenţie educaţională, Bucureşti, Polirom;
2. Popescu, S., Stanciu, C., Moraru, A. (2010). Ghid de intervenţie în autismul infantil, Cluj-Napoca, Editura Risoprint;
3. Preda V. (2005). Caracteristici comportamentale şi intervenţii educative în cazul copiilor cu autism, Revista de psihopedagogie, nr.1, pp. 70-85.