Conflict Management, Emotional Intelligence and Bullying Prevention (Curs Erasmus+)

Ca profesor, consider că trebuie să găsești mereu metodele potrivite pentru a crea elevilor un mediu sigur în care să-și desfășoare activitatea de învățare. Înainte de toate, este necesar să ne aliniem la cerințele societății moderne, încercând să găsim deprinderi și abilități practice, care să-i ajute pe elevi în această deprindere.
Articolul de față prezintă diferite jocuri de ice-breaking și activități de cunoaștere ce pot fi utilizate în cadrul mai multor ore, dar în special pentru orele de Consiliere și orientare școlară. Am luat contact cu aceste activități în cadrul cursului de formare profesională Conflict Management, Emotional Inteligence and Bullying Prevention, desfășurat în perioada 17-22 dec 2022, organizat de Europass Academy of Creativity, în cadrul programului ERASMUS +K1, în Barcelona, Spania.

Participarea mea la curs s-a realizat în cadrul proiectului de mobilitate în domeniul educației școlare Erasmus+, Acțiunea cheie 12021-1-RO01-KA121-SCN-6442EC69, derulat de Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Târgoviște în perioada septembrie 2021-30 noiembrie 2022. În cadrul cursului, am discutat pe partea de inteligență emoțională despre programul ABP13 și în special despre cele 13 măsuri ce se pot lua în școli cu scopul de a preveni acțiunile de tip bullying. Este important să-i învățăm pe copii, în primul rând, să-și exprime emoțiile pe care le simt și apoi să le gestioneze.

ABP13 propune un pachet de instrumente pentru a preveni, a interveni, a urmări, dar și de a aborda bullyingul. Trebuie să ținem cont că bullying-ul nu este doar fizic, ci poate fi și emoțional. Poate ceea ce pentru mine este bullying, pentru altul este doar o glumă.

Este necesar să punem elevii chiar în fața unor situații problemă, pentru a vedea modul în care ei pot gestiona diferitele situații care pot apărea.

Peer mediation este o altă modalitate care poate ajuta în școli la rezolvarea situațiilor de tip bullying. Elevi mai mari sunt îndrumați spre a învăța cum să realizeze o mediere a conflictelor în școală, asta fără a interveni un profesor. Cei care realizeaza peer mediation vor rezolva situația , inițial, la nivelul elevilor problemă și doar daca este ceva grav, se va cere sfatul profesorilor implicați în activitatea de mediere.

Peer mediation trebuie să ofere celor implicați siguranța că cei care desfășoară aceasta activitate nu vor transmite mai departe, decât daca este ceva grav. Ca puncte forte, ar fi de menționat că:

  • Elevii învață să asculte și să comunice modul în care se simt, pentru a rezolva problema,
  • Problemele minore se pot rezolva fără intervenția profesorilor,
  • Îmbunătățește climatul școlar,
  • Profesorii petrec mai puțin timp cu problemele minore ale elevilor precum bârfele, punerea poreclelor, excluderea din grupuri,
  • Reduce incidentele de bullying.

O altă platformă care ne poate ajuta în prevenirea bullying-ului este KIVA – un program antibullying dezvoltat de Universitatea Turku din Finlanda. Se oferă diverse materiale concrete pentru a lupta împotriva bullying-ului în școli, dar poate fi accesată și de părinți.

Pe parcursul zilelor de curs, am avut parte și de activități culturale precum vizitarea Universității Barcelona, Parcul Guel, Sagrada Famillia, etc.

Participarea la curs a fost activă și se pot forma grupuri pentru a face schimb de bune practici pentr a dezvolta abilități de lucru în echipă,

Bibliografie

 

prof. Elena-Irina Pîrvan

Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Târgoviște (Dâmboviţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.pirvan

Articole asemănătoare