În perioada 23-25 octombrie 2025, am avut ocazia extraordinară de a participa la Conferința anuală eTwinning 2025 „Celebrating what unites us”, care s-a desfășurat la Bruxelles, Belgia, sub coordonarea Centrul European de Coordonare eTwinning. Conferința anuală hibridă eTwinning din 2025 a celebrat și explorat educația pentru cetățenie (tema 2024-2025) și a pus accent pe tema 2025-2026, „Competențe pentru viață”. Acest eveniment a implicat profesori, școli și părți interesate din domeniul educației din întreaga Europă în discuții, ateliere și oportunități de networking axate pe modul în care educația promovează participarea democratică, valorile europene și abilitățile esențiale de viață. Organizarea acestei conferințe a fost foarte bună, începând de la ghidurile activităților, materialele suport, programul divers și interesant, formatori foarte bine pregătiți.
Încă de la primirea primelor informații legate de participarea la această conferință, am analizat foarte bine programul și m-am informat cu privire la temele abordate atât în activitățile plenare, cât și în cele pe grupe, aflate pe agenda întâlnirii. Am căutat informații despre proiectele care urmau să fie prezentate și despre cei care le vor face cunoscute. De un real folos mi-a fost platforma eTwinning European School Education Platform. De asemenea, în faza înscrierii efective la lucrările conferinței, mi-am ales cu atenție cele două Workshopuri la care puteam să particip și pe care le voi detalia mai jos.
Joi, 23 octombrie, începând cu ora 14.00, am asistat la deschiderea conferinței, prin cuvântul de bun-venit din partea vicepreședintelui executiv, doamna Roxana Mînzatu și din partea directorului general adjunct pentru educație, tineret, sport și cultură, domnul Normunds Popen. A urmat discursul doamnei Louisa Slavkova (Fundația Platformei Sofia) despre curiozitate, judecată și apartenență în sălile noastre de clasă, școlile fiind cea mai importantă infrastructură din Europa, în această epocă a singurătății, polarizării și supraîncărcării digitale. În discursul său, Louisa Slavkova a reflecat asupra rolului profesorilor în cultivarea abilităților care ne fac umani și europeni: curiozitatea, gândirea critică și sentimentul de apartenență. Am urmărit cu mare atenție expunerea bazată pe experiența personală, cercetări și exemple din proiecte eTwinning.
Am asistat apoi la un moment foarte emoționant, acela al ceremoniei decernării premiilor. Au fost celebrate recamarcabilele proiecte eTwinning ale anului, recunoscând excelența în colaborare, inovare și impact asupra elevilor și comunităților școlare. Am fost mândră de realizarea echipei din România, coordonată de doamna prof. Cristina-Iulia Gîlă, care a obținut Premiul I la categoria 16-19 ani, dar și de rezultatul obținut tot de România, prin doamna prof. Emese Marika Cîmpean, care a obținut Premiul II la aceeași categorie. Au fost momente impresionante, care au onorat realizările premianților, dar au oferit și inspirație întregii comunități eTwinning. Am avut ocazia să aud direct părerile câștigătorilor, care au evidențiat elementele cheie care au făcut ca proiectele lor să aibă succes. Pentru mine, a fost o oportunitate grozavă de a asculta perspectivele concrete, sfaturile și inspirația pe care colegii mai experimentați le-au prezentat.
Ziua de joi am încheiat-o printr-o activitate de networking, în care am fost împărțiți în grupe și am colaborat cu colegi pe care i-am cunoscut abia atunci. Munca a fost foarte interactivă și creativă, pentru că rezultatul (o poezie, un dans, o scenetă) urma să fie prezentat în ultima zi a conferinței.
Vineri a fost o zi plină de activități diverse și interesante, începând cu ora 9.30 și terminând la ora 18.30. În prima parte a zilei, am participat la workshopuri interactive despre o nouă modalitate de a preda istoria europeană, despre arta de a spune povești, despre construirea unui viitor B.R.I.G.H.T. și felul în care și-au transformat elevii comunitățile prin știința cetățenească. După o scurtă pauză, am revenit la grupa nr 9 în care fusesem repartizată în ziua anterioară și am continuat activitatea de networking, răspunzând la provocări interactive și colaborative foarte interesante, trecând prin toate cele 10 stații pregătite cu multă creativitate de către organizatori. La finalul activităților, am audiat discursul domnului Joao Costa despre educația incluzivă privită ca o călătorie către o societate mai bună, cu o învățare mai eficientă.
Sâmbătă, 25 octombrie, am participat la sesiunea A din cadrul întâlnirii profesorilor pe tema ,,Abilități pentru viață”. Sesiunea a fost susținută de profesori din mai multe țări, care și-au împărtășit ideile practice, strategiile și experiențele din proiectele eTwinning. Chiar dacă au fost scurte și concentrate, intervențiile au stârnit inspirație și au generat conversații interesante. A fost un real schimb de abordări, instrumente și idei utile, toate celebrând creativitatea în clasă, într-un cadru de susținere și colaborare.
Fiecare activitate în parte, dar și conferința în întregul ei au răspuns nevoilor mele de dezvoltare profesională și personală. Activitatea de formare a fost nu doar un mijloc de a dobândi noi competențe tehnice în realizarea proiectelor eTwinning, ci a reprezentat și o oportunitate de a investi în propria persoană.
Îmi propun ca în perioada imediat următoare să împărtășesc din experiența conferinței eTwinning atât colegilor din școala în care lucrez, prin relatări directe, cât și colegilor din țară, prin intermediul unor articole în revistele de specialitate pe care le voi publica. De asemenea, voi realiza și o diseminare online, pe rețelele de socializare și pe platforme de e-learning.
În proiectele eTwinning și activitățile școlare/ extrașcolare pe care le voi iniția și derula în viitor voi integra cu siguranță competențele dobândite la această conferință, axându-mă mai ales pe aplicarea practică a cunoștințelor, metodelor și instrumentelor prezentate. Voi pune mult mai mult accent pe participarea activă și colaborarea în interiorul echipei, dar și cu partenerii din alte școli, cu scopul dezvoltării competențelor-cheie și abilităților de viață la elevi (sociale, civice, de comunicare în limbi străine, digitale, gândire critică și rezolvare de probleme). În ceea ce privește munca la clasă, voi avea în atenție abordarea integrată și îmbogățirea curriculumului, inovarea practicilor didactice și creșterea motivației pentru învățare.
Nu am identificat dificultăți în buna desfășurare a activităților conferinței, pentru că a fost o foarte bună organizare și am simțit de fiecare dată sentimentul de apartenență și faptul că exista mereu cineva care venea în întâmpinarea nevoilor celorlalți.
Sunt recunoscătoare celor care au făcut posibilă participarea mea la această activitate de formare!