În sens psihopedagogic, învăţarea este o activitate pentru însuşirea de cunoştinţe şi dobândirea de deprinderi în toate sectoarele vieţii psihice: cunoaştere, emotivitate, voinţă. Este o activitate de însemnătate fundamentală pentru adaptarea la mediu şi dezvoltarea psihocomportamentală. Învăţarea şcolară este un „proces care se conduce după un model, adică după un plan sau program concret de instruire şi verificare, folosit de profesor.” (R. Andronic, 2015, p. 36)
Notele definitorii ale învăţării sunt: formă fundamentală de activitate umană, relaţie a individului cu mediu, consum de energie fizică şi psihică, funcţie transformatoare la nivelul mediului, individului şi a relaţiilor individului cu mediul, prezenţa factorului conştient – scop, motivaţie proprie.
Vorbim despre calitate, in sens larg că este un grad de excelenţă: măsura în care ceva este adecvat scopului pentru care a fost creat. În sens restrâns calitatea se referă la lipsa defectelor, este un rezultat al comparaţiei între ceea ce s-a cerut şi ceea ce s-a realizat. În zilele noastre, cu siguranţă este nevoie de calitate în învăţare. Un învăţământ european trebuie să ţină cont de nevoile elevului, de necesităţile mereu în schimbare.
Adaptabilitatea la un nou tip de societate presupune o învăţare eficientă, bazată pe teoriile învăţării ce converg spre o teorie interdisciplinară integrată. Calitatea în învăţare este asigurată prin următoarele procese:
- Planificarea şi realizarea efectivă a rezultatelor aşteptate ale învăţării
- Monitorizarea rezultatelor
- Evaluarea internă a rezultatelor
- Evaluarea externă a rezultatelor
- Îmbunătăţirea continuă a rezultatelor
Profesorul de astăzi nu mai urmăreşte „ce face şi cum face” elevul ci se concentrează pe implicarea elevului în optimizarea propriei învăţări, acesta devenind conştient de propriile capacităţi, iar profesorul este un „ghid” care îl orientează spre atingerea obiectivelor informativ-formative.
O învăţare de calitate presupune învăţarea prin cooperare. Folosirea sarcinilor de învăţare prin cooperare determină la elevi schimbări importante în plan cognitiv şi comportamental. Câteva dintre efectele care apar la elevii implicaţi în procesul de învăţare prin cooperare sunt: performanţele şcolare individuale mai bune, creşte volumul relaţiilor interpersonale pozitive, creşte confortul psihologic al elevului, elevii sunt angajaţi activ în procesul de învăţare şi îşi intensifică eforturile pentru a reuşi, se diminuează stereotipurile faţă de elevii care aparţin diverselor grupuri sociale sau etnice şi se asigură o mai bună înţelegere a conţinuturilor şi deprinderilor care se formează.
Calitatea procesului de învăţare este determinată de existenţa motivaţiei de grup.
Învăţarea activă şi interactivă individual sau pe grupe face apel la metodele din gândirea critică. O învăţare de calitate este o învăţare activă care are la bază o sistematizare a cunoştinţelor, modalităţi de înţelegere a lucrurilor şi o conştientizare actului de învăţare.
Strategiile învăţării active îi pune pe elevi în situaţia de a se întreba: Ce cred eu despre asta?, Ce anume pot face în alt fel, acum când deţin această informaţie? Cum pot lega ceea ce ştiu de ceea ce am aflat?
În acest caz elevii gândesc conţinutul, ideile, informaţiile. Învăţarea conţinuturilor disciplinelor biologice este de calitate dacă elevii sunt deprinşi cu această abordare critică, formativă. De aceea integrarea metodelor şi tehnicilor din sistemul gândirii critice în activităţile desfăşurate în orele de biologie susţin o învăţare de calitate. „Gândirea critică este un proces activ care îi permite celui ce învaţă să deţină controlul asupra informaţiei, prin interogare, reconfigurare, adaptare, respingere.” (I. Pop-Păcurar, 2012, p.110)
În activităţile de proiect pot fi folosite o serie de strategii adecvate învăţării active la biologie: predarea reciprocă, lectură în perechi, mozaicul, brainstorming etc.
Proiectul poate fi considerat metodă activă în desfăşurarea unei lecţii, el sprijină atât învăţarea cât şi valorificarea şi evaluarea achiziţiilor. De aceea, evaluarea nu se poate separa de modul în care proiectăm şi realizăm învăţarea. Există argumente pentru integrarea evaluării în învăţare evaluarea trebuie integrată în învăţare putând deveni mod de învăţare (R.Glaser, 1990, 1998). O învăţare de calitate presupune din partea profesorului analiza propriului stil de a gândi, integrarea în lecţii a predării şi învăţării explicite a cunoştinţelor. Referitor la cei care învaţă aceştia trebuie să devină conştienţi de propriile procese de învăţare şi să descopere cum să înveţe eficient, să fie capabili să îşi monitorizeze propria învăţare să identifice rapid progresul cognitiv şi distanţa faţă de parametrii de reuşită, să reţină aspectele care i-au facilitat performanţa sau cele care au împiedicat-o. (I. Pop-Păcurar, 2012, p. 121)
Şcoala, prin destinaţia şi rolul său, asigură cadrul adecvat în care se desfăşoară un complex de activităţi de formare a elevilor, sub cele două laturi ale sale: cea instructivă şi educativă.
O învăţare de calitate presupune utilizarea metodelor alternative şi complementare de evaluare. Ele aduc în centrul actului pedagogic elevul, în toată complexitatea personalităţii sale. Folosirea lor aduce beneficii pe plan motivaţional, afectiv, moral, civic etc.
Pe plan informal. şcoala a pierdut din importanţă, pe plan social, deci formal, mediul educaţional şcolar şi – a sporit rolurile, preluând mult din cel al familiei. În condiţiile impuse de societatea actuală, familia este din ce în ce mai puţin prezentă în viaţa copilului. Grija părintească absolută de altădată este înlocuită de o stare de împărţire a responsabilităţilor familiei aproape în mod egal între membri. Deci, pe de o parte, protecţia de care se bucura copilul până nu de mult, s-a diminuat, pe de alta, responsabilităţile au crescut. Cum va face faţă copilul multitudinii de cerinţe care i se adresează? Aici intervine şcoala şi educatorul care va încerca să cultive respectul de sine, îl va ajuta să se cunoască şi să-şi cultive o imagine de sine sănătoasă.
O învăţare de calitate în acest caz va încuraja responsabilizarea elevului cultivarea potenţialului creativ, va ţine cont de particularităţile fiecărui elev astfel încât el va deveni un om care nu se va lăsa în voia sorţii, va avea principii, credinţe, idealuri, va ştii să îşi asume atât succesul, cât şi eşecul.
Folosirea tehnicilor de gândire creativă stă la baza unei învăţări de calitate. Performanţele intelectuale nu sunt posibile fără formarea şi dezvoltarea factorilor intelectuali şi non-intelectuali, începând cu:
- Dezvoltarea spiritului de observaţie;
- Restructurări în metodologia învăţată;
- Dezvoltarea atitudinilor caracteriale;
- Crearea unei atmosfere permisive în clasă, care să elibereze copiii de tensiune, teamă, frică de pedeapsă.
Optimizarea lecţiei este în funcţie de măiestria fiecăruia dintre noi în îmbunătăţirea activităţii frontale cu activitatea individuală şi cea organizată în grup, în funcţie de obiectivele generale şi speciale ale unei lecţii. O persoană nu va atinge niciodată nivelurile de care ar fi în stare dacă aptitudinile sale nu ar fi dinamizate şi susţinute de o curiozitate vie, de dorinţa de a realiza ceva.