În sistemul social de educaţie şi învăţământ, cadrul didactic se raportează la cei pe care îi educă, desfăşurând o muncă de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare. Prin activitatea sa, el contribuie la formarea şi dezvoltarea elevului. De aceea, cadrul didactic trebuie să manifeste o mare grijă în atitudinea lui faţă de elevi şi faţă de alegerea strategiilor folosite. Altfel spus, cadrul didactic trebuie să renunţe la rolul de atotştiutor şi să accepte rolul de însoţitor competent, de consilier tehnic şi afectiv, de persoană cu experienţă, dispusă să împărtăşească din aceasta.
Profesorul devine sfătuitor, membru al colectivităţii şi participant la viaţa grupului şcolar, sursă de competenţă şi tehnician în problemele afective ale elevilor. Repertoriul său comportamental are cerinţa de a recepta sensul schimbării şi al încorpora în stilul său profesional-didactic. De aici şi rolul esenţial al consilierii educaţionale sau psihopedagogice pentru buna desfăşurare a actului educativ.
„Cât de bine comunicăm este determinat nu de cât de bine vorbim, ci de cât de bine suntem înțeleși.” (Andy Grove)
Consilierea educaţională/ consilierea psihopedagogică definită ca „ansamblu de acţiuni psihopedagogice destinate copiilor, adolescenţilor, părinţilor şi educatorilor; explică motivele unor probleme educaţionale – abateri comportamentale, deficienţe relaţionale din familie, probleme de învăţare; oferă repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor; previne manifestarea unor probleme socio-educaţionale diverse” (Moraru, M., 2000, p. 10) vine ca apanaj al acestei relaţii pedagogice, oferind suport emoţional şi apreciativ în funcţie de nevoie.
Comunicarea este o caracteristică esenţială a fiinţei umane, un sistem de înţelegere între oameni, un proces de transferare de informaţii. Rădăcinile termenului comunicare vin din limba latină communis, communico – a face ceva împreună, a pune împreună, a amesteca, a uni. Comunicarea ca activitate trebuie privită ca o unitate a informaţiei cu dimensiunea relaţională, aceasta însăşi fiind purtătoare de informaţii. După codul folosit de către profesori şi elevi se diferenţiază comunicarea: verbală, nonverbală, paraverbală.
Totodată, acesta este un act interactiv în care simultan cei doi locutori –profesorul şi elevii – transmit şi receptează informaţii; comunicarea se „reglează şi autoreglează cu ajutorul unor retroacţiuni” (feedback-ul şi feedback-forward). Profesorul şi elevul comunică prin tot ceea ce exteriorizează, începând cu prezenţa fizică şi continuând cu vorbele rostite, până la cel abia perceptibil zâmbet îngăduitor sau tăcere. Orice comportament al fiecăruia dintre cei doi termeni ai relaţiei are valoare de mesaj. Nu numai ceea ce spune educatorul, ci tot ceea ce face el în contextul educaţional sau extraşcolar dar tangent, este recepţionat de elevi şi are influenţă asupra lor.
Cunoscând particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, observând atent posibilităţile lor, prevăzând dificultăţile pe care le-ar putea întâmpina aceştia, sesizând cât mai de timpuriu orice manifestare de pierdere a ritmului de muncă, orice fel de neajunsuri în însuşirea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, învăţătorul îşi asigură premisele unei intervenţii eficiente în dirijarea evoluţiei şcolare a fiecărui elev.
Trăsăturile consilierii educaţionale/psihopedagogice În sens larg, consilierea psihopedagogică este o componentă importantă a procesului educaţional, oferind asistenţă şi suport psihopedagogic elevilor şi părinţilor, în scopul dezvoltării personale şi prevenţiei situaţiilor de criză socio-educaţională.Restrâns, activitatea de consiliere psihopedagogică este implicată în relaţia educaţională dintre profesor și elevi. Sarcina consilierii psihopedagogice nu este aceea de a instrui, ci de a oferi un demers educativ-formativ specific, centrat pe elev (Moraru, M., 2000, p. 14).
Consilierea trebuie să îndeplinească acele condiţii care sunt esenţiale pentru aceste tipuri de activităţi. Trăsăturile definitorii ale consilierii psihopedagogice sunt următoarele:
- este un proces de dezvoltare personală, profesională şi socială;
- urmăreşte valorificarea capacităţilor şi disponibilităţilor necesare adaptării la solicitările psiho-sociale (de învăţare, de relaţionare, de autocontrol, de comunicare etc.);
- identifică posibile obstacole în procesul dezvoltării elevului: dizabilităţi, traume, probleme psiho-sociale: sărăcie, violenţă, abuz etc.;
- asigură suport psihoeducaţional părinţilor şi copiilor pentru compensarea unor deficienţe;
- implică responsabilitatea consilierului atât faţă de cel consiliat cât şi faţă de şcoală;
- are un rol proactiv : oferă soluţii, construieşte proiecte de dezvoltare personală sau socio-profesională;
- conduce la optimizarea relaţiei pedagogice.
Ca tip de activitate analizată de la aspectele sale generale până la cele particulare consilierea este: relaţie, comunicare, conversaţie, sfătuire, intervenţie. Procesul de consiliere privit în ansamblu este alcătuit din tehnici, metode, procedee, modalităţi de lucru psihologice (conversaţia), pedagogice (problematizarea), sociologice (cooperarea), psihoterapeutice (jocul de rol, psihodrama) de natură cognitiv-comportamentală, centrate pe probleme şi soluţii, de durată relativ scurtă. Caracteristic este faptul că aceasta este nu numai creativă ci și activ-participativă.
Așadar, fie că se adresează lucrului cu un subiect educaţional, fie cu un grup de elevi sau cu toată clasa, cele mai eficiente metode, tehnici şi procedee de consiliere educaţională ar putea fi clasificate astfel:
- Metode: observaţia; conversaţia euristică; problematizarea; brainstorming-ul; cooperarea; psiho-drama; dezbaterea în grupuri şi perechi; studiul de caz; exerciţii de învăţare; elaborarea de proiecte; elaborarea de portofolii; jocul de rol; ciorchinele; masa rotundă;bulgărele; etc.
- Tehnici: activităţi ludice; completarea de fişe de lucru şi scări de autoevaluare; vizionarea de filme şi comentarea lor; completarea unor teste şi imagini; jocuri experimentale; realizarea de colaje şi postere.
- Procedee: reflexia; argumentarea; desenul; lista de probleme; lista cu soluţii; ascultarea activă; empatia; acceptarea necondiţionată; congruenţa; parafrazarea; sumarizarea; feedback-ul.
Activitatea ludică (jocul cu toate formele lui) este una dintre cele mai eficiente modalităţi de exprimare, antrenare şi dezvoltare a personalităţii elevilor. Comparativ cu activitățile de învăţare care are scopuri şi obiective bine determinate, jocul oferă un grad mare de libertate persoanei, de antrenament funcţional şi dezvoltare a personalităţii. Aceste activităţi se folosesc în scopul realizării unei atmosfere relaxante, care să faciliteze abordarea unor teme mai complexe.
Totodată, ele ajută la spargerea barierelor în relaţionarea interpersonală şi în comunicarea interumană. Exerciţiile facilitatoare folosite în consiliere, numite şi exerciţii de “încălzire” sunt utilizate în general la începutul orelor de consiliere pentru cunoaşterea, autocunoaşterea, înţelegerea, colaborarea dintre participanți. Acestea relaxează admosfera și pregătesc activitățile în comun. Trebuie să recunoaștem că nici o metodă nu este perfectă și că, importantă este adaptarea metodei sau tehnicii utilizate la scopul actului consilierii, la obiectivele pe care le urmărim. De cele mai multe ori, când obiectivele activităţii sunt neclare, confuze, imposibile, nici metodele utilizate nu au efectul dorit. Rolul profesorului consilier este de a-l ajuta pe elevul consiliat să găsească cele mai relevante soluții pentru a putea lua decizii responsabile.
Profesorul-consilier este un liant, un catalizator, un facilitator al procesului de dezvoltare personală a copilului, este cel care abilitează elevul să găsească soluţii proprii la problemele cu care se confruntă.
Bibliografie
- Baban, A., Consiliere educaţională – Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Cluj-Napoca, 2001
- Moraru, M., Consiliere psihopedagogică, Ed. Ovidius University Press, Constanţa, 2013
- Roho, M., Creativitatea şi inteligenţa emoţională, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
- Universitatea de Vest din Timişoara, Revista de psihologie aplicată, Revista Centrului de Studii şi cercetări psihologice – anul 2, nr. 1, 2000