Comunicarea se regăsită peste tot în jurul nostru, altfel spus este omniprezentă. Există situații în care nici nu constientizăm că participăm la procesul comunicării, uneori ne manifestăm mulţumiţi, alteori nemulţumiţi de rezultatele obţinute în urma comunicării.
Pentru a putea întreprinde o comunicare eficientă, trebuie să știm cum să ne exprimăm corect și cum să-i ascultăm activ pe cei care urmăresc să ne transmită un mesaj. Acest principiu trebuie respectat atât în cadrul realizării comunicării în viața de zi cu zi, cât și în cadrul demersului didactic stabilit între cadrele didactice și elevi sau chiar la nivelul organizației școlare.
Raportându-ne la comunicare din punct de vedere al organizației școlare, putem spune că, în cea mai mare parte, buna desfășurare a întregului demers didactic, depinde de o comunicare eficientă stabilită între partenerii și participanții la demersul comunicării în sine. Şcoala reprezintă organizaţia în care procesul de comunicare este de bază, fiind manifestată sub toate formele. Cadrul didactic observă, consemnează, monitorizează, facilitează şi se implică în actul comunicării, ceea ce impune că acesta este nevoit să se transformă într-un comunicant profesionist. Acest lucru nu se referă doar la stăpânirea și deținerea tehnicilor de transmitere și predarea a unor date și informaţii, ci și la aplicarea unor metode de relaţionare, de ascultarea activă a elevilor etc. „Instituţia de învăţământ constituie locul unde se învaţă comunicarea; unde se deprinde şi se perfecţionează comunicarea; unde se elaborează (creează) comunicare; unde se educă (cultivă) comunicarea. Aici, comunicarea are semnificaţia unei valori umane şi sociale, motiv pentru care educarea comunicării constituie un scop în sine, un obiectiv major al învăţământului, la care toate disciplinele trebuie să-şi aducă propria contribuţie” (Nicolae, 2011, apud Cerghit 5) .
„Comunicarea didactică este o formă specifică a comunicării umane. Poate fi definită ca o comunicare instrumentală, direct implicată în susținerea unui proces sistematic de învățare” (Radu, 1991, 234). Aceasta este prezentată printr-o serie de trăsături definitorii, deosebindu-se de alte tipuri de comunicare:
– Este elaborată și desfășurată în scopul realizării anumitor obiective educaționale stabilite într-un moment anterior. Acesta este motivul pentru care: vehiculează diverse conținuturi care sunt purtătoare de sarcini educative; vizează determinarea, schimbarea și stabilizarea unor comportamente individuale, dar și de grup; generează procesul învatării, al instruirii și al evoluției totodată; se bazează pe o participare activă a educatului în demersul comunicării.
– Îndeplinește rolul unei comunicări ample și totale, integrând la un loc:
- comunicarea verbală, cu ajutorul căreia mesajul este codificat din punct de vedere logic, apoi transmisă prin intermediul cuvântului; aceasta vehiculează diverse cunoștințe, sensuri, semnificații sau înțelesuri;
- comunicarea paraverbală este cea conform căreia mesajul este codificat și apoi transmis cu ajutorul unor elemente vocale și prozodice care acompaniază cuvântul și vorbirea în mod specific (intensitatea vorbirii, intonația, postura, ritmul, pauzele din vorbire); aceasta are diverse implicații asupra laturii operațională sau metodologică, chiar atitudinală a comunicării putându-i-se atribui consensuri distincte în cadrul aceluiași mesaj verbal;
- comunicarea nonverbală, necodificată din punct de vedere logic, ectosemantică, este cea în cadrul căreia mesajul este transmis prin intermediul unei multitudini de semne ce privesc postura, gesturile, mișcarea, mimica, privirea celor care ne privesc pe parcursul actului comunicarii; aceasta ofera date semnificative despre trăirile emoționale, despre atitudinile sau reacțiile afective ale conlocutorilor, fiind puternic determinată de stabilirea condițiilor interactiunii.
Între toate aceste forme ale comunicării sunt întreprinse anumite relații temporale, precum și de sens.
Cu siguranță toate cele trei tipuri de comunicare îndeplinesc un rol de complementaritate, influențându-se reciproc una pe cealalta, însă toate contribuind într-o mare sau mică măsură la eficientizarea demersului comunicării didactice. Sub toate aceste caracteristici particulare, vis-a-vis de comunicarea didactică reies și alte paricularități distincte.
- Îndeplinește rolul unei comunicări elaborate din punct de vedere al logicii pedagogice, care urmărește nu doar transmiterea simplă a unor realități științifice, ci perceperea profundă a celor transmise. Acest lucru îl determină pe cadrul didactic să identifice cele mai adecvate oportunități de transmitere a unor mesaje și informații, în scopul devenirii lor cât mai accesibile pentru elevi.
- Planificarea modalității în care va avea loc comunicarea didactică, în conformitate cu logica pedagogică ghidează cadrul didactic să aleagă, organizeze și individualizeze cu atenție conținuturile transmise. Acest lucru trebuie realizat prin raportarea continuă la prevederile impuse de programele școlare și a manualelor alternative pe care elevii le au.
- Comunicarea didactică reușește să îmbine tipurile comunicării verbale, cea orală și cea scrisă, cadrul didactic fiind nevoit să valorifice astfel, în raport cu diverse contexte dimensiunile comunicării nonverbale și paraverbale ale acestui act. Totodată, trebuie identificate strategiile prin care se pot suplini dimensiunile afectiv – atitudinale, care, în cele mai multe cazuri este diminuată dacă ne referim la comunicarea scrisă.
Comunicarea didactică nu poate fi superficială indiferentă, rigidă. O activitate ce pune în relaţie cadrul didactic şi elevul pentru realizarea
unor obiective comune, este şi un proces psihosocial de influenţare prin limbaje specifice a atitudinilor, comportamentelor, convingerilor, a comportamentelor, a componentelor motivaţional afective şi volitive. De aceea, a comunica eficient şi expresiv cu ceilalţi şi cu sine presupune:
- Să informezi inteligibil şi să facilitezi înţelegerea mesajului transmis;
- Să dezvolţi gândirea, afectivitatea, motivaţia, voinţa şi personalitatea elevilor;
- Să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi manifestările comportamentale ale celor cu care comunici;
- Să convingi pe cei cu care comunici.
Orice cadru didactic trebuie să fie conştient de responsabilitatea faţă de cuvântul rostit într-o societate în care totul se petrece sub semnul rapidităţii, în care greşelile de exprimare sunt considerate fără importanţă şi în care nimeni nu răspunde pentru ce a spus, în care nimeni nu aşteaptă răspuns la intervenţia să într-o conversaţie. Comunicarea interumană este una din dezideratele acestui nou secol. Eşecul sau reuşita comunicării didactice depinde în foarte mare măsură de personalitatea profesorului care trebuie să stăpânească nu numai noţiunile teoretice dar şi cele practice, dar în acelaşi timp trebuie să dea dovadă de tac pedagogic.
Bibliografie
• Giblin, L. (2000). Arta dezvoltării relațiilor interumane. București: Editura Curtea Veche.
• Iacob, L. (1998). Comunicarea didactică în vol. Psihopedagogie. Iași: Ed. Polirom.
• Nicolae I. (2011). Comunicare în educație Modulul 3. Bucureşti: Millenium Design Group. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare externă inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul urban
• Pânişoară, I.O. (2006). Comunicarea eficientă I Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită. Iași: Editura Polirom.