Comunicarea didactică este o formă particulară a comunicării pedagogice sau educaţionale. Din perspectiva educaţiei formale comunicarea didactică constituie baza procesului de transmitere-similare a cunoştinţelor în cadrul instituţionalizat al şcolii. Formă a comunicării umane, comunicarea didactică presupune o acţiune cooperantă;acţiunea didactică, înţeleasă ca proces de comunicare, este preocupată de ceea ce se transmite şi de cum se transmite, ţinând seama de particularităţile preşcolarilor. Acţiunile de comunicare didactică sunt strategiile de susţinere şi activităţile didactice propriu-zise, subordonate obiectivelor pedagogice.
În mediul educaţional, comunicarea nu are alte caracteristici decât comunicarea general umană, ci doar că ea este influenţată în forme, mijloace şi conţinut de scopurile specifice acestui domeniu de activitate. Deşi preponderent instrumentală, comunicarea didactică nu încetează a fi, în acelaşi timp, consumatorie deoarece actul transmisiei şcolare nu se realizează în mod mecanic, ci pe fondul unui climat interuman care conţine şi reproduce toate datele relaţionării interpersonale.
Printre caracteristicile comunicării didactice, se numără:
- desfăşurarea frontală, pe grupe şi individuală;
- mesajul selectat şi structurat logic de către educator în conformitate cu logica ştiinţei respective, cu prevederile programei şcolare, cu particularităţile de vârstă;
- realizarea obiectivelor instructiv-educative, prin asimilarea conţinutului informaţional şi respectarea principiilor didactice;
- reglarea şi controlul cu ajutorul tipurilor de retroacţiune (feedback-ul)
Comunicarea didactică este o comunicare de conţinuturi cu valențe formative intenționate; are un efect de învăţare şi urmăreşte modificarea şi stabilitatea comportamentului. Pentru a stabili relaţii de comunicare optime, educatorul trebuie să cunoască funcţiile acesteia:de informare-formare; de evaluare-control; de rezolvare a problemelor preşcolarilor şi ale grupului în sens terapeutic; de stimulare; de facilitare în rezolvarea sarcinilor; de favorizare a coeziunii grupului; de protecţie; de valorizare a grupului; de facilitare a grupului pentru a deveni cadru de referinţă pentru individ.
Comunicarea presupune activarea competenţei comunicative care este deopotrivă aptitudinală şi dobândită. Departe de a fi un fenomen linear,omogen şi mecanic, comunicarea se prezintă ca un proces dinamic, în cursul căreia unele strategii i-au locul altora, conducându-i pe interlocutori la deplasarea unuia spre celălalt. Comunicarea de tip şcolar desemnează actul prin care una sau mai multe persoane transmit şi primesc mesaje, care se întâmplă într-un anumit context, are anumite efecte şi creează anumite oportunităţi de feedback.
Cel mai studiat tip de comunicare, comunicarea verbală are o formă orală sau scrisă şi, în funcţie de aceasta, utilizează canalul auditiv sau vizual. Comunicarea orală presupune înţelegerea mesajului şi exprimarea orală. Această formă a comunicării verbale este sensibil marcată de cadrul acţional în care se realizează deoarece oferă informaţii despre stările şi trăirile intime ale subiectului.
Comunicarea gramaticală vizează formarea abilităţii de înţelegere, a funcţionării limbii precum şi utilizarea conştientă a sistemului de relaţii gramaticale în vederea deprinderii unei exprimări elaborate atât în variantă normativă cât şi în variantă expresivă, afectivă, subiectivă.
Comunicarea paraverbală foloseşte canalul auditiv şi exprimă o stare atitudinală. Informaţia este codificată şi transmisă prin elemente prozodice şi vocale care însoţesc cuvântul şi vorbirea în general şi care au semnificaţii comunicative aparte.
Comunicarea nonverbală recurge la sistemul concret,perceptual sau imagistic. Informaţia este codificată printr-o serie de semne legate direct de postura, mişcarea, mimica, înfăţişarea celor care comunică.
Comunicarea didactică este o formă specializată a comunicării umane, esențială în procesul de predare-învățare, caracterizată prin transmiterea și asimilarea conținuturilor educaționale într-un cadru organizat, adaptat particularităților de vârstă ale copiilor. Aceasta presupune nu doar informare, ci și formare, evaluare și sprijin emoțional, implicând o relație interumană complexă și dinamică. Pentru a fi eficientă, comunicarea didactică trebuie să activeze toate formele comunicării – verbală, paraverbală și nonverbală – și să se bazeze pe competențe comunicative dezvoltate și strategii adaptate constant la contextul educațional.