Școala de astăzi se schimbă mult, atât din punct de vedere legislativ, cât și ca mod de organizare, iar tendința este tot mai clar spre o educație incluzivă, în care elevul se află în centru. Odată cu aceste schimbări, se schimbă și rolul profesorului. Nu mai este suficient să predea și să transmită informații, ci trebuie să știe să organizeze clasa, să medieze conflictele și să sprijine buna funcționare a grupului. În aceeași clasă ajung să învețe elevi foarte diferiți între ei, unii lucrează mai repede, alții au nevoie de mai mult timp, unii au cerințe educaționale speciale, iar în unele școli clasele sunt chiar comasate. Din acest motiv, cred că managementul clasei nu mai poate fi redus la câteva metode prin care profesorul menține ordinea. El presupune cunoștințe teoretice, abilități practice și, poate cel mai important, capacitatea de a construi relații. Felul în care cadrul didactic își conduce clasa influențează direct atmosfera în care se învață și măsura în care fiecare elev se simte acceptat.
Unul dintre cele mai cunoscute modele despre stilurile de conducere este cel propus de K. Lewin, împreună cu R. Lippitt și R.K. White. Ei au descris trei stiluri: autoritar, democratic și laissez-faire. În școală, diferențele dintre ele se văd mai ales în modul în care profesorul stabilește regulile, organizează sarcinile și le oferă elevilor feedback. Experimentele lor au arătat că stilul autoritar poate da rezultate bune pe moment, dar în timp îi face pe elevi dependenți de profesor, pasivi, și creează tensiuni care nu ies mereu la suprafață. Stilul laissez-faire duce la dezorganizare, iar clasa nu reușește să devină un grup unit. Stilul democratic a obținut cele mai bune rezultate, pentru că încurajează cooperarea, inițiativa și mulțumirea elevilor. Totuși, consider că acest stil, aplicat strict, fără atenție la partea afectivă, nu răspunde pe deplin nevoilor emoționale ale elevilor.
Aici intervine modelul lui Daniel Goleman, care privește conducerea din perspectiva inteligenței emoționale. Goleman vorbește despre șase stiluri de leadership. Patru dintre ele, vizionar, coaching, afiliativ și democratic, sunt numite rezonante, pentru că au un efect pozitiv asupra stării emoționale a grupului. Celelalte două, promotor și coercitiv, sunt disonante. Ele pot fi de folos în anumite situații sau în momente de criză, dar dacă sunt folosite des, ajung să producă anxietate și blocaje. Pentru mulți elevi, profesorul este una dintre cele mai importante persoane de referință din afara familiei. De aceea mi se pare important ca el să folosească mai ales stilul coaching, adică să sprijine fiecare elev să progreseze în ritmul lui, și stilul afiliativ, prin care are grijă ca relațiile din clasă să fie bune. Așa, elevii se simt în siguranță și știu la ce să se aștepte, iar asta îi ajută să învețe să-și controleze singuri comportamentul.
Privite separat, ambele modele au limitele lor. De aceea am încercat să le pun împreună într-o matrice simplă, cu două dimensiuni. Prima arată cât de mult este orientat cadrul didactic spre sarcina de învățare, adică spre obiectivele din curriculum și respectarea regulilor. A doua arată cât de mult este orientat spre elevi, spre nevoile lor emoționale, spre incluziune și spre atmosfera din clasă. Din combinarea lor rezultă patru profiluri. Profesorul foarte atent la sarcină, dar puțin atent la elevi, are un stil autoritar-coercitiv, iar elevii lui ajung să se conformeze și să se inhibe. Cel foarte atent la elevi, dar mai puțin la sarcină, are un stil afiliativ-permisiv, în care atmosfera este caldă, dar învățarea nu este bine organizată. Cel care nu pune accent pe niciuna dintre ele are un stil pasiv, de tip laissez-faire, și practic renunță la rolul de a conduce clasa. Profesorul care este atent la ambele are un stil pe care l-am numit democratic-rezonant și care este cel mai potrivit, pentru că reușește să aducă rezultate bune la învățătură și, în același timp, o clasă unită.
În cele din urmă, managementul clasei are atât o latură de organizare, cât și una emoțională, iar modul în care funcționează depinde în mare parte de comportamentul cadrului didactic. Modelele lui Lewin și Goleman nu se contrazic, ci se completează. Primul arată cum este construită autoritatea din exterior, iar al doilea explică ce se întâmplă la nivel emoțional în interiorul grupului. Pregătirea cadrelor didactice pentru managementul clasei nu ar trebui lăsată pe seama intuiției, ci ar trebui să se facă prin programe bine gândite, care să dezvolte în același timp capacitatea de a organiza clasa democratic și sensibilitatea emoțională a profesorului.
Bibliografie
Gherguț, A., Ceobanu, C., Diac, G. et al. Introducere în managementul clasei de elevi. Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2011.
Goleman, D. Inteligența emoțională în leadership. București: Curtea Veche, 2005.
Iucu, R. Managementul clasei de elevi. Iași: Polirom, 2006.
Lewin, K., Lippitt, R., White, R.K. Patterns of aggressive behavior in experimentally created „social climates”. În: Journal of Social Psychology, 10(2), 1939.