În decursul a zece ani de carieră didactică, în care am participat activ la educație câtorva generații de copii, am fost martor la dezvoltarea lor fizică. Pe parcursul acestor ani, am remarcat creșterea accentuată a unor indici de dezvoltare, astfel încât valorile medii le înălțimii și greutății copiilor și adolescenților de azi sunt mai mari decât în secolul trecut, iar maturitatea sexuală apare mai timpuriu. Atât procesul de creștere, cât și cel de dezvoltare sunt influențate de mulți factori: factori de mediu, factori alimentari, factori igienici, factori sociali, factori de educație fizică, precum și regimul instructiv-educativ oferit copilului. Dacă între creștere și dezvoltare există o directă legătură, tot astfel există o strânsă legătură între dezvoltarea fizică, psihică și dezvoltarea fiziologică (funcțiile organismului).
Așa se explică faptul că un copil cu dezvoltare fizică deficitară prezintă adesea și o întârziere importantă a dezvoltării sale neuropsihice, iar odată cu recuperarea și ameliorarea stării fizice se îmbunătățește și randamentul psihointelectual al copilului, dar într-un ritm mult mai lent. Din multe alte date ale literaturii de specialitate deducem că dezvoltarea și creșterea copiilor se produce diferențiat.
Diferențele individuale se regăsesc în toate studiile dezvoltării personalității și se manifestă în toate dimensiunile (fizice, psihice și sociale). Aceste diferențe se datorează îndeosebi celor trei factori care contribuie la formarea personalității copilului: ereditatea, mediul și educația. Profilul individual trebuie luat în considerare mai ales în munca cu elevii în sală, dozarea efortului după situație și a volumului, realizându-se astfel și individualizarea procesului instructiv-educativ.
Studiile condițiilor și factorilor care determină fenomenele de accelerație și întârziere în dezvoltare scot în evidență influența vieții civilizate, a îmbunătățirii alimentației precum și beneficiile unei organizări mai raționale ale activității și timpului liber al tineretului.
Cercetările dovedesc eficacitatea practicării metodice a exercițiilor fizice asupra creșterii normale și dezvoltării armonioase asupra sporirii capacității funcționale și îmbunătățirii rezultatelor sportive la juniori și copii la ambele sexe. Ca urmare a accelerării creșterii, un număr tot mai mare de tineri participă timpuriu la antrenamente și competiții sportive. Aceste activități duc a consolidarea organismului.
Un sprijin real l-am primit din partea părinților acestor elevi cu probleme de greutate, dovedind astfel că relația școală-familie are o importanță deosebită. Chestionarele privind alimentația copiilor, cât și aspecte privind modul în care îi petrec timpul liber, toate aceste informații regăsindu-se în articol.
Obezitatea reprezintă astăzi o mare problemă atât la nivel național, cât și internațional.
Prezentă și în rândul copiilor, ea trebuie combătută cu mijloacele care ne stau la îndemână nouă, profesorilor de educație fizică și sport.
Articolul de față aduce o dovadă clară că mișcarea, împreună cu o alimentație sănătoasă și echilibrată, după o planificare bine definită și după un program clar, devine unul dintre principalele mijloace în combaterea și prevenirea obezității în rândul copiilor, dar și în rândul persoanelor adulte.
În acest articol am urmărit aducerea unor argumente teoretice și practice asupra faptului că exercițiul fizic, mișcarea reprezintă principalul mijloc în combaterea și prevenirea obezității.
OMS menționează faptul că obezitatea, ca problemă de sănătate publică, va înlocui în curând alte condiții patologice care alterează starea de sănătate a populației, precum subnutriția și bolile infecțioase. Obezitatea este principala cauză de mortalitate care poate fi prevenită. Cauzată în majoritatea cazurilor de combinarea dintre o alimentație nesănătoasă și excesivă și lipsa activității fizice, obezitatea este responsabilă de creșterea apariției unor boli precum cele cardiace, diabetul zaharat de tip II, apneea obstructivă de somn, osteoartrita ș unele tipuri de cancer.
Studiile din literatura de specialitate au ajuns la concluzia că, în medie, obezitatea reduce speranța la viață cu până la șase ani. Obezitatea induce de asemenea depresie și stigmatizare socială, în special la femei. Stilul de viață sedentar joacă un rol cheie în apariția obezității. Tendința generală a populației este de a reduce timpul alocat exercițiilor fizice.
Atât în cazul copiilor, cât și în cazul adulților, studiile din literatura de specialitate au demonstrat că durata crescută a intervalului de timp petrecut în fața televizorului și a calculatorului crește riscul apariției obezității. Obezitatea la copii și adolescenți este în creștere și se întâlnește mai des în țările din Europa de Est, inclusiv în România, datorită modificărilor survenite în stilul de viață (dietă tip fast-food, lipsa activităților fizice, dependență de televizor și calculator).
Un studiu efectuat în SUA în 2006 a evidențiat că 16% dintre copiii cu vârste cuprinse între 2-19 ani sunt obezi, ei devenind în marea lor majoritate adulți obezi, fiind predispuși la boli precum cele cardiovasculare, diabet și unele forme de cancer.
Factorii dobândiți
Factorii de mediu care intervin pe terenul generic predispozant și care determină comportamentul individual față de nutriție și activitatea fizică sunt socio-economici, educațională și psihologici. Riscul obezității este prezent atât în rândul familiilor sărace, cât și în rândul celor cu venituri mari. În Europa Centrală și de Est au intervenit în ultimii ani schimbări socio-economice profunde. Aceste transformări s-au soldat cu adâncirea diferențelor în venitul populației. La o parte din populație s-au mărit fondurile destinate alimentației, micșorând numărul de membrii ai familiei (liberalizarea avorturilor). Numărul familiilor sărace a crescut, iar alimentația acestora fiind exclusiv glucidică sau hiperlipidică în paralel cu o alimentație dezechilibrată ce constată o tendință tot mai evidentă de limitare a efortului fizic. Înmulțirea conflictelor afective care pot genera supraalimentația compensatorie, destrămarea familiei, pierderea unui părinte, copiii celor plecati în străinătate la muncă – lăsați în seama bunicilor sau a rudelor – traume în urma avorturilor și abuzurilor sexuale etc.
În concluzie, interacțiunile complexe ce determină apariția obezității poligenice demonstrează că factorii genetici, sociali, comportamentali și de mediu pot influența fonotipul obezității.
Tabloul clinic al obezității
Tabloul clinic al obezității este dat de distribuția țesutului adipos și de aspecte patologice legate de existența unor complicații. Deși obezitatea poate apărea la orice vârstă, ea ajunge să fie evaluată medical după scurgerea unei perioade variabile de timp, în majoritatea cazurilor în momentul în care devine dezagreabilă pentru părinți și copii din punct de vedere estetic.
Copiii obezi nu au însă un model fizic constant. Astfel, în 75% din cazuri de copii obezi între 7-9 ani, adipozitarea a avut o distribuție relativ generalizată, cu aspect somatic intermediar între obezitatea sugarilor și acea a copiilor mari. Obezitatea extremităților este mai pronunțată la brațe și la coapse (limitându-se la acestea), iar mâinile sunt relativi mici, cu degete ascuțite. Adipozitatea din regiunea mamară este, deseori, sugestivă.
Organele genitale externe la băieți ajung mai mici la vârsta de inspecție deseori pubertate târzie. Dar și în acest context somatic se remarcă aspecte individuale.
În adolescență, ca și la adult, se pot diferenția trei tipuri de obezitate:
1. ANDROIDĂ – viscerală, abdominală, trunchiulară, „în măr” – când țesutul adipos predomină în jumătatea superioară a corpului și a nivelul abdomenului.
2. GINOIDĂ – gluteo-femurală, „în pară” – când țesutul adipos este dispus preponderent în partea inferioară a corpului, cu țesutul intraabdominal relativ slab dezvoltat.
3. MIXTĂ – la dispoziție generalizator al țesutului adipos.
La fel ca la adulți, măsurarea circumferinței abdominale și a raportului talie-șold – metoda indirectă de evaluare a depozitelor de grăsime intraabdominală – este utilizată la adolescenți. Așadar, spre deosebire de adult, morfologia obezității copilului – subiect dinamic – este într-o continuă metamorfoză legată de creștere. Ea depinde deci de vârsta la care apare, de durata și de gradul său.
Exercițiul fizic – principalul mijloc în combaterea obezității
Obezitatea reprezintă unul dintre cei mai redutabili factori de risc ai sănătății copilului și a adolescentului. De aceea, obținerea unei greutăți ideale reprezintă o necesitate care se realizează prin mijloace terapeutice complexe între care este inclus și exercițiul fizic. Efectele benefice ale efortului fizic se datorează influențării apetitului, consumului energetic al organismului și compoziției corpului.
Practicarea unor exerciții fizice mai intense în mod progresiv de anumiți oameni obezi este însoțită de micșorarea apetitului. Scăderea acestuia nu este însă uniformă la toate tipurile de obezitate, cele hipertrofice răspunzând mult mai bine la efortul fizic.
Consumul energetic al organismului este alcătuit din energia metabolică de repaos, efectul termic al alimentelor, termogeneza adaptivă și energia consumată în timpul exercițiilor fizice. Energia metabolică de repaos, numită și metabolism bazal, reprezintă energia consumată de organism pentru menținerea funcțiilor sale vitale. Ea este aproximativ 1000 Kcal/m2/zi. Faptul că rata metabolică de repaos reprezintă 60-70% din cheltuielile energetice zilnice duce la creștere mai mică a sa să contribuie substanțial la mărirea consumului de calorii. Din păcate, ea nu se află sub influența efortului fizic, variațiile sale depinzând doar de vârstă, sex, înălțime, activitatea endocrină și stări febrile.
Pe măsură ce organismul îmbătrânește, masa musculară tinde să se diminueze, ceea ce duce la o scădere a metabolismului bazal. Această scădere a cheltuielilor energetice bazale poate avea drept consecință acumularea excesivă de grăsime dacă aportul caloric nu se schimbă. Reducerea metabolismului bazal numai cu 10% este suficient pentru a dubla greutatea corporală la fiecare 10 ani, în aceeași condiții de alimentație.
Efectul termic al alimentelor este reprezentat de energia necesară după digestia unui prânz, pentru digestia, absorbția, transportul și metabolismul alimentelor. Valoarea ei se ridică în medie de 10% din totalul caloriilor consumate, fiind ceva mai mare în dietele hiperproteice.
Unele forme de obezitate sunt însoțite de o scădere a răspunsului termic la alimente, ceea ce duce la micșorarea cheltuielilor energetice și în consecință, la accentuarea excesului ponderal. Ridicarea consumului energetic pe această cale la valori normale sau crescute se poate obține prin practicarea exercițiului fizic (mișcări fizice). Mișcarea fizică favorizează efectul termic al alimentelor, ceea ce antrenează direct pierderile de energie ale organismului. Termogeneza adaptativă reprezintă pierderile de energie care se fac peste rata metabolică de repaos, necesare adaptării la stresurile din mediul înconjurător: modificarea temperaturii ambientale, ingestia de alimente, stresul emoțional.
Efortul fizic reprezintă cel de al doilea mare consumator de energie al organismului după metabolismul bazal, în condiții de activitate fizică normală, valoarea sa se ridică la 30% din consumul energetic totl, putând crește în condițiile efectuării eforturilor fizice de intensitate mai mare. Consumul caloric se datorează atât pierderilor energetice din timpul activității, câr și persistenței pierderilor de căldură o perioadă după încetarea efortului fizic. Prin cel din urmă mecanism, cheltuiala energetică este mică. Deși procentual consumul energetic pare destul de mare pentru a putea fi folosit ca metodă de stabilizare a obezității, totuși din cauza valorii energetice mari pe unitate de țesut gras, scăderea în greutate la aceștia este destul de modestă, oricât de obositoare ar fi exercițiile fizice practicate. De aceea, pe lângă practicarea activităților cu caracter sportiv, cheltuielile calorice adiționale pot fi făcute în afara programului de antrenament prin imprimarea unui regim de viață mult mai activ.
Este demonstrat faptul că oamenii obezi sunt mai sedentari cu cel puțin 5% mi mult decât normoponderalii, de aceea rezultă că imprimarea unui ritm de viață fizic activ poate aduce pierderi energetice suplimentare. Cei ce încep un program de exerciții fizice active, de regulă relatează creșterea vigurozității și a orientărilor psihice spre alte preocupări zilnice care solicită mai multă mișcare. În tratamentul obezității, alături de restricțiile alimentare, creșterea regimului de activitate fizică este considerat ca fiind deosebit de important.
Se cunosc două metode de realizare a acestuia și anume cultura fizică medicală și educația fizică individuală, fiecare dintre ele dispunând de numeroase posibilități de realizare. Practicarea acestora se face în toate formele de obezitate, pe toată durata acesteia, continuându-se și după atingerea unei greutăți normale în scopul prevenirii apariției kilogramelor în plus.
Cultura fizică medicală
Este indicată în cele forme de obezitate care sunt complicate cu diferite asociații morbide. Implică efectuarea exercițiului fizic sau antrenamentului fizic sub control medical, deoarece pot apărea modificări anginoase la subiecții supuși unui astfel de regim de exerciții fizice. La oamenii obezi, gimnastica medicală se începe cu două ședințe pe săptămână, a câte 30-45 de minute fiecare, crescându-se treptat cu câte o ședință pe săptămână, până la șase. Se mărește progresul și durata unei ședințe cu câte 10-15 minute, ajungându-se la o durată de 60-75 de minute pe ședință. Se lucrează până la atingerea unei frecvențe cardiace de 120-140 bătăi/min. Este indicat ca cel puțin de două ori pe săptămână lecția de gimnastică generală medicală să fie urmată de saună și de masaj.
Efectul benefic al saunei constă, pe de o parte, în creșterea termogenezei adaptive cu pierderi calorice consecutive, iar pe de altă parte, într-o deshidratare, cu scăderea ponderală evidentă care să aibă efecte psihice favorabile asupra continuării terapiei.
Masajul are rol tonifiant asupra musculaturii ce este supusă unui program de exerciții fizice din ce în ce mai încărcat.
Este indicat să se pună accentul pe exercițiile de amplitudine mare, care să cuprindă sfera abdominală respiratorie și articulară. Se poate reduce și la bicicletă cu un ritm mediu de intensitate. Ca activități sportive se recomandă alergarea, mersul pe bicicletă, înotul și sporturile de iarnă.
Alergarea se poate practica de trei ori pe săptămână a câte 45 de minute prin intensitate medie. Ritmul trebuie crescut până la atingerea unei frecvențe cardiace de 130-140 bătăi/ minut. Consumul energetic realizat este de aproximativ 700Kcal/ oră. Ca recomandare generală, ceea ce se câștigă prin efort să nu fie înlocuit printr-o alimentație îmbogățită caloric.
Contribuția educației fizice în prevenirea și tratarea obezității
Experiența a demonstrat că exercițiul fizic, folosit cu competență și perseverență continuă, ajunge să fie un factor deosebit de important în prevenirea și tratarea obezității. Fără un regim alimentar adecvat însă, educația fizică nu poate rezolva problema obezității.
Pentru a înțelege mai bine valoarea exercițiilor fizice în prevenirea și tratarea obezității, este necesar să cunoaștem efectele lor asupra organismului: efecte morfogenetice, efecte fiziologice, efecte educative, efecte profilactice, efecte curative.
Din punct de vedere morfogenetic, exercițiul fizic reprezintă un factor plastic foarte important, mai ales pentru aparatul locomotor, oase, articulații, mușchi, tendoane și alte țesuturi moi. În tratamentul obezității, efectele morfogenetice sunt foarte spectaculoase. Greutatea scade, musculatura iese în relief, înlocuind aspectul diform al țesuturilor adipoase. Prin exerciții bine alese, se poate ajunge la oprirea evoluției și chiar la corectarea unor deficiențe fizice datorate obezității. Cifozele, lordozele, abdomenul proeminent și hipoton, piciorul plat, acestea sunt câteva dintre cele care pot fi simțitor corectate.
Efectele fiziologice sunt evidente și apar imediat. Respirația se îmbunătățește, capacitatea respiratorie se mărește, frecvența respiratorie scade. Contracțiile cardiace devin mai puternice, debitul sangvin este mai mare, pulsul se rărește. Funcțiile nutritive și de eliminare se echilibrează căci exercițiul fizic este regulatorul natural al nutriției. Sistemul glandular și cel nervos se perfecționează și întrețin în organism o stare de bine, crescând vitalitatea organismului, scăzută de obicei la persoanele obeze.
Efectele educative ale exercițiilor fizice se pun în evidență prin îmbunătățirea funcțiilor neuromotorii și psihomotorii. Atitudinea corpului, mișcările, gesturile și toate manifestările de tip motric devin, după o executare îndelungată, corecte și adaptate necesităților. Exercițiile fizice influențează favorabil funcțiile intelectuale și afective, contribuind la formarea caracterului și la desăvârșirea personalității.
Efectele profilactice: la baza educației fizice stă ideea de păstrare și întărire continuă a sănătății, de creștere și perfecționare a funcțiilor organismului, de întărire a capacității de apărare împotriva îmbolnăvirilor.
Efectele curative pot fi specifice sau nespecifice. Efectele specific: refacerea volumului și îmbunătățirea proprietăților mușchilor, păstrarea sau redarea mobilității normale ale articulațiilor. Efectele nespecifice: cele simulatoare sau relaxatoare, de echilibrare.
Concluzii
Obezitatea prezintă motive serioase de îngrijorare în prezent, iar aceasta trebuie luată în serios pentru a fi posibilă prevenirea unei eventuale răspândiri în întreaga lume ca o boală. Prin exerciții fizice, alimentație sănătoasă și discutarea situației cu respectiva persoană pentru a o ajuta să înțeleagă și să treacă pentru acest stil de viață nesănătos, obezitatea poate fi oprită.
* * *
Excerptat din lucrarea metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I: „Combaterea obezității prin lecția de educație fizică în învățământul gimnazial”