Ioan Nicola defineşte colectivul de elevi ca fiind „reuniunea copiilor într-o unitate microsocială în vederea desfăşurării activităţii instructiv-educative” (Nicola I., 2001, pag. 265). Colectivul de elevi este organizat ţinându-se cont de vârstă, experienţa de viaţă, de gradul de instruire a membrilor componenţi conferindu-i astfel o anumită omogenitate. Colectivul de elevi este un grup social, o variantă a acestuia (grupul este o noţiune gen, iar colectivul, o noţiune specie). Grupul este o noţiune supraordonată, iar colectivul de elevi este o noţiune subordonată. Caracteristicile definitorii ale colectivului de elevi sunt structura, coeziunea, dinamica și scopurile specifice.
Structura colectivului de elevi presupune interrelaţiile ce se stabilesc între membrii săi.Putem diferenţia două structuri fundamentale: o structură formală şi o structură informală. Structura formală apare ca urmare a investirii oficiale cu roluri, responsabilităţi. Investirea se poate face de către colectiv, fie de către învăţător. Datorită investirii de roluri vor apărea, în mod firesc liderii oficiali. Cea de-a doua structura, cea informală, nu este impusă de către cei care deţin funcţii, ea este rezultatul spontan al relaţiilor între membrii grupului, de natură subiectivă. Ea are un caracter predominant afectiv, care se bazează pe relaţii de simpatie, antipatie şi indiferenţă.
Relaţiile interpersonale din interiorul clasei de elevi pot fi văzute din doua perspective. O perspectivă se referă la atitudinea elevului faţă de ceilalţi colegi, la sentimentele pe care la are acesta faţă de aceştia ( de simpatie, antipatie, indiferenţă etc.). O altă perspectivă se referă la modul în care colegii săi sau clasa de elevi în ansamblu, răspund prin aceleaşi sentimente adresate fiecărui elev. În prima perspectivă este vorba despre expansiunea socială, iar in a doua perspectivă este vorba despre incluziunea socială. Structura informală rezultă din corelarea celor două perspective specifice relaţiilor interpersonale. În funcţie de modul în care se distribuie aceste relaţii interpersonale vor apărea asa-zisi lideri informali. Atât liderii formali cât şi liderii informali îşi concentrează eforturilor în vederea îndeplinirii sarcinilor şi a menţinerii coeziunii colectivului, nu însă în acelaşi fel şi prin acelaşi mijloace. De aici, diferenţele şi contradicţiile ce pot apărea între ei, care pot evolua până acolo încât liderii informali să acapareze şi să contrabalanseze influenţele exercitate de către cei formali. Cele două structuri sa află în strânsă legătură.
Coeziunea colectivului de elevi se referă la interrelaţiile dintre membrii colectivului duc spre o organizare structurală internă, în care fiecare influenţează şi este influenţat de ceilalti. Ea se reflecta convergenta dintre membrii sai, concentrarea interactiunilor in vederea integrarii lor într-un tot unitar. Astfel, „coeziunea rezultă din jocul contradictoriu al forţelor ce acţionează în interiorul colectivului pentru atragerea tuturor membrilor săi la viaţa şi activitatea ce se desfăşoară aici.” (Nicola I., 2001, pag.267).Factorii pot fi: intrinseci şi extrinseci. Cei intrinseci sunt doar condiţii, mai mult sau mai puţin favorabile, efectul lor fiind palpabil numai prin intermediul celor intrinseci. Ei direcţionează coeziunea colectivului. La rândul lor, factorii intrinseci pot fi împărţiţi in două tipuri, factori socioafectivi şi factori sociocooperativi. Din primul tip fac parte diverse stări afective favorabile, iar din al doilea fac parte factorii care priveşte organizarea colectivului , cum ar fi distribuirea şi investirea unor roluri.
Dinamica colectivului de elevi surprinde totalitatea transformărilor care au loc în interiorul colectivului, transformări care-i imprimă acestuia un anumit traseu. Ea se referă la evoluţia colectivului ca întreg, ca unitate de sine stătătoare. Dinamica clasei de elevi parcurge anumite etape, fiind „un real laborator psihosicial, în care fenomenele ce-i sunt proprii se metamorfozează şi se intercondiţionează, imprimându-i, în cele din urmă, traiectoria pe care o va parcurge.” (Nicola I., 2001,pag. 267)
Colectivul de elevi, ca oricare alt grup social, se constituie în vederea desfăşurării unor activităţi şi atingerii unor scopuri educative, care la rândul lor sunt subordonate unui ideal educaţional.
În clasa de elevi se realizează pe de o parte o interacţiune profesor-elev, dar şi o interacţiune elev-elev.O importanţă deosebită îl are climatul afectiv din grupul de elevi. Clasa de elevi este un grup foarte important pentru orice copil, deoarece rămân împreună de-a lungul câtorva ani şi are o influenţă imensă asupra membrilor săi.
Clasa şcolară deţine toate trăsăturile unui grup, şi anume valori, scopuri şi standarde de comportament şi în care sunt posibile contacte interpersonale frecvente. În urma interacţiunii membrilor grupului se dezvoltă norme ce duc la modelarea comportamentelor acestora şi pe parcurs le face previzibile.
Structura clasei de elevi este întărită şi de rolurile şi statusurile ce apar şi evoluează în interiorul ei Statusul reprezintă un ansamblu de cerinţe care reglementează poziţia fiecărei persoane într-o colectivitate; iar rolul presupune totalitatea conduitelor realizate din perspectiva deţinerii unui anumit status. Eforturile elevilor de a se încadra în rol, de a îndeplini rolul potrivit cu statusul de elev conduc atăt la performanţe deosebite cât şi la asimilarea de către aceştia a normelor şi valorilor societăţii.
Grupul de elevi are obiective comune pe care încearcă să le îndeplinească, ceea ce duce la o strânsă legătură între membrii lui. Deci, clasa de elevi este un grup social ce face ca pe parcursul anilor să producă schimbări cognitive fundamentale la fiecare membru ce-i aparţine. Una dintre cele mai importante funcţii pe care le îndeplineşte acest grup este aceea de integrare socială. Relaţiile armonioase din cadrul grupului de elevi conduc la o stimă de sine ridicată, dorinţa de a coopera, creşte nivelul de asperaţie. În vreme ce relaţiile opuse acestora conduc la anxietate, stimă de sine scazută, sentimente ostile faţă de colegi, chiar la comportamente agresive şi atitudini negative faţă de şcoală.
O a doua funcţie pe care o îndeplineşte grupul şcolar o constituie cea de securitate, el devine mediul favorabil de manifestare pentru elevi. Funcţia de reglementare a relaţiilor din interiorul grupului se referă la faptul că grupul poate sancţiona comportamentele membrilor săi prin diverse reacţii. Funcţia de reglementare a relaţiilor intraindividuale se referă la constituirea identităţii de sine din perspectiva calităţii de membru al grupului.
În jurul vârstei de 6-7 ani, se petrece un eveniment foarte important in viata fiecarui copil, acela este cel al intrării în şcoală. De acum înainte întreaga sa dezvoltare fizică şi psihică va fi influenţată de acest nou factor. Calitatea, dar şi volumul şi diversitatea conţinuturilor învăţării hotărăsc viitorul fiecăruia şi locul lui de mai târziu, în comunitatea umană. Ca şi aspecte dominante ale acestui stadiu putem aminti:
- stabilirea unor raporturi mai obiective cu lumea şi şcoala, ducându-l pe copil spre aria raţionalului şi a rigorilor cunoaşterii;
- creşterea caracterului voluntar şi conştient al tuturor manifestărilor psihocomportamentale;
- însuşirea statutului şi a rolurilor de elev şi se adaugă noi dimensiuni identităţii de sine.
Eul social este puternic influenţat de viaţa de grup al şcolarului mic, acesta fiind cu mult mai bogată decât a preşcolarului, şi de noul său statut de elev care-i schimbă poziţia chiar şi în cadrul familiei (părinţii sunt interesaţi de activitatea lui şcolara şi tind să-i respecte drepturile privind spaţiul de învăţare, respectarea timpului destinat acestei activităţi).
Şcolarul mic are conştiinţa apartenenţei la grupul clasă şi a locului său între ceilalţi, îşi dă seama dacă este apreciat de colegi sau nu. Elevul care are rezultate foarte bune şi bune la învăţătura este preferat de toţi colegii, este ales lider şi este luat drept model. Cel care are dificultăţi în învăţare este marginalizat de către ceilalţi colegi şi nu-i sunt luate în seamă părerile. El riscă să acumuleze multe insatisfacţii care îl va face să-şi îndrepte atenţia în altă parte şi să-si găsească acceptarea de care are nevoie şi poate astfel să cadă sub influenţe nefaste. Este vorba despre alte grupuri care-l îndeamnă spre furt, vagabondaj, agresivitate nemăsurată etc.
De aceea, atenţia pe care trebuie să o acorde şcoala fiecărui elev în parte este importantă în ceea ce priveşte dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, dar şi reuşita pe viitor în integrarea generală în viaţă şi în societate.
Sunt câteva aspecte semnificative privind relaţia cu învăţătoarea, mai ales pentru elevul de clasa I. Înainte de a începe şcoala, în general preşcolarii mari, îsi formează o imagine anticipată despre persoana care le-ar putea fi învățător, pornind de la figura şi personalitatea educatoarei. Dacă vor fi concordanţe între această imagine şi calităţile învăţătoarei, adaptarea la noua relaţie va fi uşurată. Dacă vor fi diferenţe, mai ales de vârstă, va apărea la unii copii reacţia iniţială de refuz de a merge la o învăţătoare mai în vârstă dacă au avut o educatoare mai tânară. Este necesar din nou să se manifeste înţelegere faţă de aceste comportamente şi să fie ajutat copilul să depăşească nemulţumirile sale, mai ales când acesta va constata calităţile umane ale acestui nou adult semnificativ cu care să lucreze.
În general, spre deosebire de educatoare, învăţătoarea, fără a fi distantă afectiv, îmbină într-o manieră nouă dragostea cu experienţe, pe care le manifestă pe cât posibil, în mod egal faţă de copii. Ea formulează mai întâi clar cerinţe, pretinde îndeplinirea lor şi apoi în funcţie de rezultat îşi va arăta mulţumirea sau nemulţumirea, va confirma, va accepta, va valoriza sau va atenţiona, va dojeni. Ea urmăreşte în mod constant să asigure însuşirea cunoştinţelor, să formeze deprinderi şi capacităţi, şi-şi amplifică rolurile de îndrumare, verificare, control, evaluare.
În primul an de şcoală, copiii o percep ca fiind centrul grupului lor, cea care trebuie să ştie ce se face şi cum se face, aşa că toţi îi comunică totul. Unul din ei îl poate reclama pe celălalt că nu a îndeplinit sarcinile de lucru care i s-au cerut sau că a facut ceva ce nu trebuia şi toţi percep acest lucru ca fiind firesc. Acest act pe care îl fac, copiii mai mari îl numesc pâră. Dar începand cu clasa a-II-a, aceeaşi elevi vor fi un grup cu capacitate de autoorganizare şi autoconducere, cu schimburi majore de informaţii şi servicii, iar învăţătoarei i se va spune selectiv numai ce este important pentru bunul mers al lucrurilor.Dacă şi după vârsta de 8 ani, cineva va continua să pârască, va fi sancţionat de grup, măcar printr-o poreclă, va fi etichetat de ceilalţi copiii ca fiind pârâcios.
Spre sfârşitul acestui stadiu, grupul clasă îşi va întări autonomia, fără ca relaţiile cu învăţătoarea să se diminueze. Relaţiile cu învăţătoarea vor dobândi o altă semnificaţie.
Învăţătoarea „va apărea în rolul celui mai mare şi mai bun evaluator a ceea ce reuşesc ei şi astfel mulţumirea ei va iradia la nivelul întregului grup“ (T. Cretu, 2003, pag. 216).
Prezenţa învăţătoarei este un factor general de securizare afectivă faţă de ceea ce grupul îşi propune să facă, faţă de iniţiativele care sunt întotdeauna însoţite de bucurii, dar şi de teamă latentă de necunoscut. Alături de ea, elevii pot trăi mari satisfacţii, pot să-şi satisfacă nevoile afective, de orientare, de confirmare a alegerilor făcute, a soluţiilor găsite.Toţi elevii unei clase trebuie să se bucure în mod egal de interesul şi atenţia cuvenită din partea învăţătoarei. S-a arătat că de şcoala nu dă atenţie fiecarui elev, atunci acesta îşi va pierde interesul pentru studiu, pentru învăţătură.
O calitate deosebită pe care o au relaţiile cu învăţătoarea se demonstrează prin faptul că ea rămâne în amintirea tuturor elevilor săi, iar cu o parte dintre ei legăturile se menţin şi după încheierea claselor primare. De aceea, cadrul didactic trebuie să aibă atât o pregatire didactică, cât şi o pregătire psihologică. Această ultimă pregatire îl va ajuta să stabilească relaţii optime cu elevii. Pe lângă partea informativă pe care o oferă elevilor săi, învăţătoarea trebuie să îndeplinească la acest nivel roluri formative cu totul deosebite şi foarte importante pentru ciclurile următoare, dar şi pentru toată viaţa.
Cercetătorii din ultimile decenii au descoperit rolul formativ semnificativ pe care îl au relaţiile cu covârstnicii pentru dezvoltarea psihică a individului. Oricât de bogate şi constante ar fi relaţiile cu adulţii, ele nu vor putea satisface toate nevoile de dezvoltare ale copilului. Deoarece integrarea copiilor înr-o anume clasă se face dupa criterii ce ţin de vârstă şi particularităţi psihice asemănătoare, acestea permit funcţionarea grupului şi exercitarea rolurilor sale cu efecte formative crescute. Chiar şi în cazul copiilor care au fost la grădiniţă şi au stabilit relaţii cu cei de aceeaşi vârstă cu ei, intrarea în şcoală reprezintă o evoluţie nouă a acestor relaţii. Se poate spune ca ciclul primar este pentru copil locul unde „socializează” pentru prima dată.
O dată cu intrarea în şcoală, la vârsta de 6 ani, copilul descoperă cu adevărat grupul, iar dezvoltarea psihică şi experienţa lui personală sunt suficiente ca acesta să fie atent la cei din jur şi să se integreze în grup foarte uşor.
Sub conducerea învăţătoarei, ei sunt atraşi să colaboreze într-o activitate importantă care îi angajează să obţină ceva semnificativ şi de durată, să-şi măsoare forţele cu ceilalţi şi să dobândească un loc între ei. Odată cu trecerea timpului, grupul se maturizează şi îşi stabilesc reguli şi norme ce trebuiesc respectate de către toţi.
Grupul are în spate o adevărată istorie, marcată de evenimente diferite, de realizări, dar şi de nereuşite, de organizări şi reorganizări. Se consideră că pentru evoluţia grupului sunt importante şi certurile dintre membrii săi şi exprimă gradul de sociabilitate a celor care îl compun.
Copilul care este bine dezvoltat din punct de vedere psihic se integrează uşor în cadrul grupului. Cel care are trăsături patologice are dificultăţi în ceea ce priveşte integrarea în cadrul grupului, întârzie să adere la grup, rămâne marginalizat, tensionat, însingurat, nemulţumit. Copilul care rămâne indiferent la opiniile covârstnicilor şi nu răspunde la chemările lor va trebui să intre în atenţia învăţătoarei cât şi a specialiştilor în consiliere şcolară.
Toţi cei integraţi vor evolua o dată cu grupul.
Ei dobândesc conştiinţa şi apartenenţa la grup, a locului ocupat de el printre ceilalţi.
Începând cu vârsta de 9 ani, relaţiile cu grupul încep să infuenţeze chiar calitatea învăţării şcolare. Gradul de adaptare a copilului este dat şi de faptul că poate să renunţe la contactul permanent cu adultul, acesta devenind mai puţin necesar pentru întărirea sentimentului lui de siguranţă. Grupul este deasemenea şi un izvor de experienţă socială pentru copil. Printre cei de aceeaşi vârstă ca el, învaţă să-şi ocupe un loc prin forţe proprii, să se facă înţeles, să prevadă aşteptările celorlalţi, să realizeze acţiuni comune cu ceilalţi, să participe şi el la stabilirea de norme şi la modul îndeplinirii lor, să se afirme, să se compare cu ceilalţi, să intre în competiţie, să se cunoască mai bine şi să fie mai puţin egocentric.
Şcoala ca instituţie de ansamblu modulează atitudinile şi manifestările elevilor. Ea îşi pune amprenta asupra procesului dezvoltării copiilor indiferent dacă este o şcoală rurală sau urbană, centrală sau periferică, renumită sau mai puţin cunoscută, cu profesori de elită sau condiţii materiale foarte bune. Toate influnţele care vin din partea şcolii reuşesc să dezvolte cât mai mult capacităţile psihice ale elevului dacă este suplimentarizată şi de prestaţia educaţională a familiei. În special în primi ani de şcoală, după concentrarea şi efortul depus în clasă, copilul simte nevoia de îngrijirea, încurajarea, acceptarea şi susţinerea afectivă a familiei sale. Întors acasă, el trebuie să vadă interesul părinţilor faţă de ceea ce a făcut la şcoală pentru a creşte şi în ochii lui, importanţa acestei activităţi, să vadă că este preţuit pentru efortul şi reuşitele lui. Discuţia pe tema activităţii şcolare („ce ai făcut la şcoală?”) trebuie să fie firescă, zilnic şi să apară ca un prilej de stimulare, încurajare pentru ce a făcut bine şi atenţionare şi prevenire pentru ce nu poate fi acceptat, dar însoţite din partea părinţilor de înţelegerea şi dorinţa de a-l ajuta. Este si mai bine dăca elevul simte el însuşi nevoia de a discuta cu părinţii despre cele petrecute la şcoală. El trebuie să poarte cu sinceritate şi încredere acest dialog cu părinţii lui şi să simtă dragostea necondiţionată, manifestată în toate împrejurările, şi cele bune şi cele rele şi să observe mereu disponibilitatea acestora de a-i veni mereu în ajutor.
Toate aceste feluri de influenţe pot stimula şi susţine dezvoltarea psihică mai uşor la şcolarul mic pentru că în acest stadiu copilul este foarte receptiv la cerintele adultului, se lasă condus de acesta, este dispus să-l urmeze, să-i satisfacă într-o mare măsura aşteptările.
Rolul cadrului didactic este acela de a cunoaşte relaţiile afective de atracţie/respingere din clasă şi să intervină pentru a sprijini pe elevii marginalizaţi să reintre în grup şi să progreseze în cadrul lui. Pentru acest lucru, profesorul are la dispoziţie un set de tehnici sociometrice. Prin aplicarea tehnicilor sociometrice se pot evidenţia relaţiile de simpatie sau antipatie, oferind „o radiografie afectivă a colectivului” (A. Cosmovici, 1999, pag.237).
Testul sociometric este principalul instrument pe care profesorul îl poate folosi eficient. El apare sub forma unui chestionar ce conţine un set de întrebări care le cer elevilor să precizeze în ordine pe caţiva colegi împreună cu care ar face sau nu o anumită activitate, pe care i-ar accepta sau nu ca ocupanţi ai unui anume statut în clasă. Dacă acest chestionar se aplică la clasele mici, acesta se transformă în interviu.
Testul sociometric îl ajută pe profesor să identifice deasemenea elevii lideri, cei preferaţi de majoritatea grupului, dar şi pe cei marginalizaţi. Informaţiile obţinute în urma aplicării testului sunt utile pentru proiectarea unei intervenţii care presupune schimbarea interacţiunilor dintre elevi şi ameliorarea participării lor în situaţii şcolare.
Clasa de elevi ca şi grup social realizează o uniformizare a comportamentelor. Datorită faptului ca elevul nu învaţă izolat, ci alături de ceilalţi colegi, interacţionând cu aceştia, desfăşurând acelaşi tip de activitate, se constituie într-o formă de influenţă socială, numită facilitare socială. Este de dorit ca celelalte grupuri din care face parte elevul (familia, grupul de prieteni etc.) să exercite acţiuni educative convergente.