Chimie altfel

Programa la disciplina chimie  îmi spune că trebuie să dezvolt elevilor mei de gimnaziu, pe lângă competențe de bază  ca folosirea terminologiei specifice chimiei în scopul denumirii elementelor şi substanţelor chimice, clasificarea particulelor elementare, elementelor, ionilor, moleculelor după unul sau mai multe criterii,   și o serie de valori și atitudini cum ar fi  interesul şi curiozitatea, manifestare creativă.

Doresc să împărtășesc celor interesați, din activitățile de învățare prin joc a unor concepte chimice cu clasele de gimnaziu desfășurate în cadrul programului „Școala Altfel”. Succesul activității a fost confirmat și de faptul că o parte din elevi mi-au adus definiții pentru jocul „Pe cuvânt”, lucrate în vacanța de primăvară.

În scopul dezvoltării competențelor de bază, pentru programul național ”Școala Altfel”, am propus învățare prin joc.

I. ”Chim Start”

Am caroiat pe o colă de carton 4×4 pătrate și am decupap 15 jetoane cu formule chimice: CO2, MgO, Al2O3, SO3, Ca(OH)2, NaOH, Cu(OH)2, Al(OH)3, HCl, HNO3, H2SO4, H2CO3, NaCl, CaCO3, AgNO3.
Se joacă în perechi, fiecare elev pimește/își confecționează o tablă și un set de jetoane.

Regulile sunt:
a) Se amestecă jetoanele
b) Se așează pe tablă aleatoriu
c) Se rearanjeză jetoanele fără a le ridica de pe tablă, conform ceriței.
Cerințe:
• aranjați pe coloane oxizi, acizi, baze, săruri;-clasa a VII-a
• aranjați pe linii oxizi (metalici, nemetalici), baze (ordinea descrescătoare a caracterului metalic), săruri,  acizi (în ordinea creșterii  tăriei); clasa a VIII-a
Este declarat câștigător cel care termină  corect primul, cel care pierde mai joacă o dată cu alt coleg.

II. ”Pe cuvânt”

Se propun 10 definiții pentru cuvinte care încep cu aceeași literă din care minim 7 sunt concepte chimice.
Exemplu: ”A”
1) Cea mai mică particulă ce păstrează proprietățile substanței-ATOM
2) ”relație” între proton(+) și electron (-)-ATRACȚIE
3) Se găsește 78% în aer-AZOT
4) Piatra iadului –AZOTAT DE ARGINT
5) Culoarea clorurii de argint și a zăpezii-ALB
6) Solvent universal-APA
7) Formula lui începe cu H-ACID
8) Numărul lui … indică numărul particulelor dintr-un mol-AVOGADRO
9) La întâmplare-ALEATOR
10) Metal  alb, lucios, utilizat la confecționarea bijuteriilor-ARGINT

III. ”Dulapul cu substanțe”

Pornind de la  o ideie ce caracterizează Pedagogia alternativă Montessori   ,,Mâna este organul minții” consider  că confecționarea și manipularea obiectelor duce la învățare și dezvoltarea gândirii.

”Dulapul” este  ½  dintr-o coală A4 colorată ce are în centru două coloane cu câte  șapte coloane (rafturile). Pe fiecare raft (în interior) se scriu denumirile științifice și cele tehnice pentru  14 substanțe uzuale. Marginile colii se îndoaie și se decupează astfel încât fiecare raft să se deschidă independent. Pe ”ușile” rafturilor se scriu formulele substanțelor din inteior. Se poate utiliza ca joc  în perechi –un elev indică o formulă celălalt spune denumirea științifică și/ tehnică,  verifică împreună, apoi schimbă rolul. Individual, cu ochiii închiși pun degetul pe dulap și spun denumirile apoi verifică. Se poate folosi și invers- din dulapul deschis aleg denumirile și scriu formulele.

După o astfel de activitate de două ore, la  evaluarea am solicitat elevilor  de clasa a VII-a să-mi scrie trei cuvinte care exprimă cum s-au simțit în timpul activității. Au predominat: ”entuziasmat/ă,  interesat/ă,  curios, foarte bine, atras de jocuri, vesel, fericit, amuzat, happy” dar am găsit și ”somnoroasă” și ”un pic obosit” (cu o zi înainte au avut o excursie la Iași).

prof. Marinela Hudișteanu

Liceul Tehnologic Bucecea (Botoşani) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/marinela.hudisteanu

Articole asemănătoare