Caracteristicile factorilor motivaționali și afectivi ai învățării în preadolescență- factorii motivaționali. Motivația este procesul psihic ce desemnează totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, iar motivația învățării reprezintă totalitatea mobilurilor care au rolul de a declanșa , de a susține energetic și de a direcționa întreaga activitate de învățare a elevilor.
Potențarea resurselor dinamogene și direcționarea activismului psihic reprezintă o condiție pentru a obține eficiență maximă în activitatea de învățare. Avem în vedere optimul motivațional care presupune o bună corelare între nivelul motivațional atins de elev în atingerea obiectivelor și gradul de dificultate al sarcinilor de învățare, a căror parcurgere este necesară pentru îndeplinirea obiectivelor. I Neacșu consideră că pentru a cerceta în mod real motivația educațională presupune nu numai surprinderea mobilului intern sau extern ce declanșează o atracție, o dorință, un interes imediat pentru învățare, ci și caracterul de mobilizare, de angajare a potențialului psihic în ceea ce privește adaptarea la specificul activității instructiv educative, cu finalitățile ei.
La fel de importantă este și analiza modului de implicare, organizare și auto-reglare interioară a personalității elevului. Atunci când elevul este motivat corespunzător, acesta va fi profund implicat în sarcinile de învățare, va fi orientat spre finalități, conștientizate in mare măsură. El transferă în învățare, aproximativ constant pe o anumită perioadă de timp, potențialul cognitiv, stările afective, experiența de viață.
Există două situații negative în care motivația nu este în concordanță cu nivelul de dificultate al sarcinii de învățare, respectiv submotivarea și supramotivarea, ambele cu efecte negative asupra randamentului școlar. Dacă în cazul submotivării, elevul este pasiv și plin de ezitări, în cazul supramotivării, elevul se dezorganizează în plan intern și extern, obținând rezultate mai slabe din cauza lipsei de organizare.
În ansamblul factorilor motivaționali, putem distinge motive extrinseci și motive intrinseci. În timp ce motivației extrinseci îi sunt proprii elementele care țin de efectele sau factorii externi care dinamizează activitatea de învățare, motivației intrinseci îi este caracteristic faptul că susținerea energetică a activității de învățare decurge din înseși sarcinile și conținutul sarcinilor activităților de învățare. Având în vedere acest aspect, motivația intrinsecă are o eficiență mai ridicată decât motivația extrinsecă.
Dintre mobilurile interne ce susțin activitatea de învățare, amintim: bucuria cunoașterii, plăcerea de a desfășura o activitate intelectuală, creșterea posibilităților intelectuale. Specifică activității de învățare este motivația cognitivă, care este de natură intrinsecă. Un rol important îl au și interesele cognitive care se manifestă prin reacții de atracție, preferința pentru informațiile dintr-un anumit domeniu. Este important de specificat faptul că motivația cognitivă nu se formează decât in condiții favorabile care să stimuleze elevii. In acest scop, precizarea clară a obiectivelor activității, oferirea aplicării în practică a cunoștințelor, îndrumarea elevilor în însușirea unor tehnici de studiu individual și muncă independentă, crearea unor situații problematizante, a unor experimente, demonstrații care să întrețină curiozitatea elevilor, sunt doar câteva dintre modalitățile pe care profesorul le poate utiliza pentru a stimula motivația cognitivă a elevilor.
Lipsa motivației pentru activitatea școlară, corelată cu o atitudine negativă față de școală declanșează mecanisme de evitare și refuzare a sarcinilor instructiv-educative, care constituie premise ale inadaptării școlare. Factorii afectivi-atitudinali care influențează capacitatea de adaptare a elevului la cerințele activității școlare sunt : dimensiunea stabilitate-instabilitate emoțională, atitudinea față de activitatea de învățare, nivelul de aspirație al elevului, încrederea în sine și autoreglarea.
În ceea ce privește dimensiunea stabilitate-instabilitate emoțională, pentru o bună adaptare școlară este important să existe un anumit echilibru emoțional, greu de obținut in preadolescență, știut fiind faptul că această perioadă este încărcată de emoții puternice și contradictorii. Existența unei instabilități persistente în planul afectivității influențează în mod negativ capacitatea de adaptare școlară, având efecte și la nivelul proceselor psihice: superficialitatea gândirii, incapacitatea de a depune efort voluntar pe perioada unei activități de lungă durată, incapacitatea înțelegerii și ascultării unor explicații lungi, instalarea oboselii. de asemenea, activitatea se desfășoară cu intermitențe iar capacitatea de concentrare asupra ei este redusă.
Un aspect important din acest punct de vedere este reprezentat de prezența anxietății școlare. Aceasta cuprinde acele manifestări de frică ce vizează activitatea școlară a elevului: frica de eșec, de repetare a clasei și implicit frica de sancțiuni, care se aplică după o notă mică, după un insucces și frica de autoritățile școlare. Reducerea și înlăturarea anxietății nu sunt posibile decât în condiția colaborării cu consilie, psiholog sau psihoterapeut în vederea restabilirii încrederii în sine a copilului. Atitudinea cadrelor didactice și a părinților în astfel de cazuri trebuie să fie de încurajare, să fie conduși cu răbdare, prin sentimentul succesului, la sentimentul de siguranță. Educarea lor trebuie să fie încurajatoare, stimulativă, lipsită de orice amenințare.
La vârsta preadolescenței, fiind o perioadă de tranziție de la stadiul de copil la cel de maturitate, este specifică o afectivitate sporită, care se manifestă printr-o excitabilitate ușoară, modificări de dispoziție frecvente, creșterea sugestibilității. Reacțiile emoționale și comportamentul preadolescenților nu sunt numai rezultatul schimbărilor hormonale specifice acestei etape, ci și al unui număr de factori sociali și familiali (mediul în care aceștia cresc și se dezvoltă preadolescenții) dar și de caracteristicile și particularitățile individuale. Schimbările apărute în sfera afectivității sunt determinate și de dorința preadolescentului de a deveni mai repede adult, de a avea un anumit loc în viață, dorința de a se afirma și de a fi apreciat de ceilalți.
Bibliografie
Albulescu M, Albulescu I (2002) Studiul disciplinelor socio-umane, Cluj Napoca, Editura Dacia
Cosmovici, A și Iacob, L (2005), Psihologie școlară, Editura Polirom, București
Coaşan A., Vasilescu, A (1988),.Adaptarea școlară ,București, Editura Științifică și Enciclopedică
Kulcsar T. (1978) Factorii psihologici ai reușitei școlare, București, Editura Didactică și Pedagogică
Neacșu I. (1978), Motivație și învățare, București, Editura Didactică și pedagogică
Șchiopu U., Verza E(1997), Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București
Tăușan L. (2014) Adaptarea școlară. Demersuri aplicative la preadolescenți, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană