Motivaţia este cheia succesului în procesul de învăţare. De la Piaget la Gardner, teoreticienii mecanismelor învăţării au accentuat ideea conform căreia motivaţia este fundamentul pe care se construieşte succesul educaţional. Se poate afirma faptul că lipsa motivaţiei poate să conducă nu numai la performanţe şcolare scăzute, ci şi la alte acumulări negative care pot sta la baza unor abateri sau devianţe comportamentale.
Elevii din clasele primare au nevoie mai mult decât oricine de stimularea dorinţei de a face eforturi pentru a învăţa. Astfel, elevul va fi profund implicat în sarcinile de învăţare, va fi orientat spre finalităţi, într-o mare măsură conştientizate, va transfera în învăţare întreg potenţialul cognitiv. Lipsa de motivaţie e caracterizată de caracteristici precum pasivitate, inactivitate, concentrare foarte lentă în activitatea de învăţare, lipsă de spontaneitate şi stări de anxietate.
În viziunea mai multor cercetători ruşi (L. I. Bojovici, V. I. Dolgova, A. C. Markova, M. V. Matiuhina, ş.a.), diagnosticarea tradiţională a particularităţilor psihice în activitatea de învăţare a şcolarului mic, care determină nivelul de adaptare către şcoală a arătat că la cei mai mulţi dintre ei, motivaţia de învăţare nu este formată: la 79% dintre elevi motivaţia de învăţare este în stadiul de formare (la ei predomină dorinţa de a se juca); la 1,0% dintre elevi motivaţia nu este formată în genere şi numai la 20% dintre subiecţi motivaţia este formată.
În zilele noastre, disciplina a devenit o problemă şi de aceea inapetenţa copiilor faţă de şcoală a devenit mai evidentă, ceea ce nu înseamnă ca ea nu a existat dintotdeauna.
În acest sens, un rol fundamental în dezvoltarea motivaţiei învăţării la elevii claselor primare aparţine cadrului didactic. Acesta trezeşte la discipolii săi motivaţia, dorinţa de a învăţa sau, dimpotrivă, aversiunea faţă de şcoală. Pedagogul Montaigne îi atenţiona pe profesori: „Copilul nu este un recipient pe care trebuie să-l umpli, ci un foc pe care trebuie să-l aprinzi”.
Desigur ca profesorul este limitat, având puţin timp pentru problema motivaţiei. Este important de a descoperi şi a înţelege factorii interni ai elevului, ca personalitate, care-i determină, orientează, organizează şi susţin eforturile de învăţare. Dacă profesorul îşi va mobiliza virtuţile, va aplica cunoştinţele pe care le posedă şi răbdarea, el va educa elevi bine motivaţi. Fernando Savater afirma: „Copilul nu ştie că nu ştie, adică nu este dornic de cunoştinţele pe care nu le are. Profesorul este cel care ştie, care este ferm încrezut, că ceea ce predă merită efortul depus”.
P. Golu enumeră câţiva dintre factorii care pot influenţa motivaţia de învăţare a scolarului mic: dorinţa de a primi un premiu, nevoia de prestigiu, teama de eşec şi anticiparea neplăcerii de a fi dojenit, mustrat, pedepsit, interesul pentru ceea ce învaţă, trebuinţa de cunoaştere, plăcerea însăşi de a învăţa.
Pe parcursul claselor primare pot fi identificate mai multe trepte de evoluţie a aprecierii şi autoaprecierii ca fenomene motivaţionale.
Prima etapă – clasa I – copilul este interesat în a căpăta cât mai multe calificative, relativ independent de nivelul aprecierii.
Clasa a II-a – trăirea aprecierii se face în funcţie de nivelul ei: dorinţa de a nu primi pur şi simplu note, ci note cât mai bune.
Etapa claselor a III- a şi a IV-a, modelul aprecierii învăţătorului devine măsură de apreciere a propriei activităţi.
Atât profesorii, cât şi părinţii recurg la recompense sau pedepse pentre a-l ajuta pe copil la învăţătură. Aplicate din exterior, acestea nu îndeplinesc decât rolul de motivaţie externă, iar utilizate în exces pot conduce la efecte educative negative: şcolarul începe să înveţe, pentru că se teme de pedeapsă sau de situaţii penibile, sau pentru că aşteaptă o răsplată – laude, note, recompense materiale.
Formele modalităţilor prin care se stimulează motivaţia sunt: recompensa, suprimarea stimulării aversive, conexiunea inversă confirmatoare, conexiunea inversă corectivă, suprimarea recompensei obişnuite, exprimarea dezaprobării, aluzia la eşec, eşecul real, pedeapsa fizică
Recompensele şi pedepsele generează stări emoţionale contrarii: satisfacţie sau plăcere, frustrare, anxietate sau neplăcere. Toate aceste stări influenţează motivaţia elevului faţă de activitatea de învăţare in mod constant.
Bibliografie selectivă:
1. Birch, A., (2000), Psihologia dezvoltării, Bucureşti: Editura Tehnică.
2. Bruner, J.S., (1970), Procesul educaţiei intelectuale, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică.
3. Cosmovici, A., (1996), Psihologie generală, Iaşi, Editura Polirom.
4. Crasovan, F., (1998), Psihologie teoretică generală, B.C.U. Timişoara.
5. Chircev, A., Roşca, Al., Mare,V., Roşca, M., Radu, I., Zorga, B., (1978), Psihologie generală , Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
6. Creţu, T., (2005), Psihologia copilului, Program universitar de formare a profesorilor pentru învăţământul primar adresat cadrelor didactice din mediul rural.
7. Creţu, T, (2001), Psihologia vârstelor, Bucureşti: Editura Credis.