Educația ar trebui să fie spațiul în care elevul învață să aibă încredere în sine, nu locul în care începe să se îndoiască de propria valoare. Cu toate acestea, există situații în care tocmai persoana care ar trebui să ofere siguranță, sprijin și îndrumare ajunge să exercite presiuni, să umilească sau să denigreze elevii.
Vorbim despre bullying între elevi, despre cyberbullying, despre violență și despre comportamente toxice în școli. Mult mai rar vorbim însă despre o realitate incomodă: și un profesor poate deveni agresorul unui elev.
Profesorul nu este doar cel care predă
Rolul unui profesor nu se limitează la transmiterea unei programe școlare. Profesorul este, inevitabil, și un reper pentru elevii săi. Prin atitudine, limbaj și comportament, el transmite lecții care nu apar în manuale.
Un profesor poate să îi inspire unui elev curajul de a pune întrebări, să îl încurajeze atunci când greșește și să îi arate că eșecul face parte din procesul de învățare.
Dar poate face și opusul.
O ironie repetată în fața clasei, o etichetă pusă unui elev, comentarii despre caracterul sau viața personală a acestuia, ridiculizarea unei greșeli ori transformarea unui conflict personal într-o problemă discutată în fața altor elevi nu mai reprezintă „exigență”. Atunci când aceste comportamente devin repetate și au scopul sau efectul de a umili ori intimida, vorbim despre o formă de abuz de autoritate.
„Era doar o glumă”
Una dintre cele mai frecvente justificări este aceasta: „Am glumit.” Dar faptul că o persoană râde nu înseamnă că și celălalt se simte bine.
În relația profesor–elev există o diferență evidentă de autoritate. Profesorul are o poziție instituțională, poate evalua elevul, poate influența climatul clasei și poate avea autoritate asupra modului în care colegii percep un anumit elev. Tocmai de aceea, o remarcă făcută de un profesor nu are aceeași greutate ca o glumă spusă între doi colegi.
Când un cadru didactic îl ridiculizează constant pe un elev, ceilalți elevi pot ajunge să considere acel comportament acceptabil. Astfel, profesorul nu doar că participă la bullying, ci poate contribui la crearea unui mediu în care bullyingul devine normalitate.
Când critica devine umilire
Un profesor are dreptul să corecteze. Are dreptul să fie exigent. Are dreptul să atragă atenția unui elev atunci când acesta greșește.
Dar a corecta un comportament nu înseamnă a ataca persoana.
„Ai greșit această temă” este o observație asupra unei acțiuni.
„Ești incapabil” este o etichetă asupra persoanei.
„Trebuie să îți îmbunătățești comportamentul” este feedback.
„N-o să ajungi niciodată nimic” este o afirmație care poate afecta profund încrederea unui adolescent în propriile capacități.
Diferența dintre cele două abordări pare simplă, dar consecințele ei pot fi uriașe.
Elevul nu este proprietatea profesorului
Există încă o mentalitate periculoasă în unele colective: aceea că profesorul poate spune orice deoarece „este profesor”.
Autoritatea nu înseamnă lipsa responsabilității.
Profesorul nu primește, odată cu catedra, dreptul de a umili. Nu primește dreptul de a denigra. Nu primește dreptul de a transforma conflictele personale în spectacole în fața clasei.
Dimpotrivă, autoritatea presupune un nivel mai mare de responsabilitate.
Un adult aflat într-o poziție de autoritate trebuie să știe să își gestioneze emoțiile și conflictele mai bine decât un adolescent. Dacă un elev greșește, profesorul trebuie să fie cel care contribuie la rezolvarea situației, nu cel care escaladează conflictul.
Cuvintele unui profesor pot rămâne ani întregi
Poate că pentru un profesor o replică durează câteva secunde.
Pentru elev, însă, acea replică poate rămâne ani întregi.
Adolescența este perioada în care se construiesc identitatea, încrederea și imaginea de sine. În acest context, cuvintele unui adult important pot avea o greutate disproporționat de mare.
Un elev care este făcut constant să se simtă inferior poate ajunge să evite să răspundă la ore, să nu mai pună întrebări, să își piardă motivația și chiar să asocieze școala cu anxietatea și umilința.
Iar atunci când un profesor spune „nu e mare lucru”, problema nu dispare. Doar este mutată asupra elevului.
Școala trebuie să fie un loc sigur
O școală sănătoasă nu este o școală în care nimeni nu este niciodată criticat.
Este o școală în care critica este făcută cu respect.
Un elev trebuie să poată spune „nu am înțeles” fără să îi fie rușine. Trebuie să poată greși fără să fie ridiculizat. Trebuie să poată avea o opinie diferită fără să fie etichetat. Și, mai ales, trebuie să știe că atunci când semnalează un comportament nepotrivit al unui adult, reclamația sa va fi tratată cu seriozitate.
A combate bullyingul în școală înseamnă să îl combatem indiferent cine îl practică.
Nu putem cere elevilor să respecte reguli pe care adulții nu le respectă. Nu putem vorbi despre toleranță în timp ce tolerăm umilirea. Nu putem ține lecții despre respect în timp ce un elev este făcut de râs în fața colegilor.
Nu toți profesorii sunt așa — și tocmai de aceea trebuie să vorbim despre cei care sunt
Este important să nu transformăm câteva exemple negative într-o acuzație la adresa întregii profesii.
Există profesori extraordinari. Profesori care își cunosc elevii, care îi ascultă, care îi sprijină și care reușesc să schimbe vieți. Uneori, un singur profesor poate deveni motivul pentru care un elev nu renunță.
Tocmai acești profesori demonstrează că autoritatea și empatia nu se exclud.
Problema nu este existența exigenței. Problema este atunci când exigența este confundată cu umilirea, autoritatea cu intimidarea și disciplina cu frica.
Ce ar trebui să însemne, de fapt, să fii profesor?
Să fii profesor înseamnă mai mult decât să intri într-o sală de clasă și să predai o lecție. Înseamnă să înțelegi că în fața ta nu se află doar niște „note” sau niște „cataloguri”, ci oameni aflați într-o perioadă esențială a dezvoltării lor. Înseamnă să știi că poți influența un adolescent pozitiv — sau negativ.
Și poate că aceasta este întrebarea pe care fiecare cadru didactic ar trebui să și-o pună: „Dacă acest elev își va aminti peste zece ani de mine, își va aminti un profesor care l-a ajutat să devină mai bun sau un adult care l-a făcut să se simtă mai mic?”
Răspunsul la această întrebare spune mult mai mult despre un profesor decât orice diplomă afișată pe peretele cancelariei.
Pentru că educația adevărată nu înseamnă să îl faci pe elev să se teamă de profesor. Înseamnă să îl ajuți să nu se teamă de propriile limite.