În perioada 1-20 noiembrie 2017, în Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Roman s-au desfășurat o serie de activități din cadrul „Campaniei de 19 ZILE”, proiect susținut de Ministerul Educației Naționale și inițiat de Federația Internațională a Comunităților Educative- România. Activitățile din această perioadă s-au axat pe tema bullying-ului, fenomen care ia amploare în rândul elevilor din școala noastră. Potrivit unui studiu realizat de Brandwatch, România este pe primul loc în Europa în privința hărțuirii în școli.
„Educați copiii și nu va fi nevoie să pedepsiți oamenii.” (Pitagora)
Bullying-ul reprezintă un fenomen de hărțuire sau de tachinare cu scopul de a-l umili pe celălalt. Este o acțiune repetitivă care poate aduce victimei răni emoționale şi scăderea încrederii în propria persoană, dar şi în oamenii de lângă el. Studiile arată că victimele fenomenului de bullying resimt efecte precum depresie, însingurare, anxietate, scăderea respectului de sine, au rezultate slabe la școală şi chiar dezvoltă gânduri suicidale. De altfel, resimt şi consecințe fizice, printre care dureri de stomac, de cap, tulburări de apetit şi insomnii. „Este un fenomen de grup, care are loc cu prepoderenţă în toate şcolile fără excepţie. Din păcate, vârsta copiilor care hărţuiesc alți copii este tot mai mică. De multe ori sunt ignorate primele semne ale bullying-ului de către cadrele didactice, iar în aceste condiţii bullying-ul se poate transforma în violenţă asupra copiilor. Din păcate, sistemul din România nu este capabil să gestioneze situaţia. Acesta se bazează în mare parte pe sancţiuni şi pedepse, în loc să încerce să înţeleagă fenomenul” a explicat Mihai Copăceanu, psiholog pentru copii. „Nu doar elevii care sunt hărţuiţi au nevoie de consiliere psihologică, ci şi cei care fac aceste acte. Trebuie să înțelegem ce îi determină să se comporte aşa, pentru că de multe ori mediul familial în care a crescut este de vină pentru aceste manifestări violente. Dacă ei au un părinte violent, atunci există posibilitatea ca ei să copieze acest comportament”, a mai adăugat acesta. „În plus, trebuie să se ţină cont şi de faptul că mulţi dintre elevii care sunt victime ale bullying-ului provin din medii defavorizate, iar cele două aspecte împreunate îi pot chiar împiedica pe copii să îşi finalizeze studiile”, subliniază Copăceanu.
O soluție în reducerea fenomenului o constituie Educaţia non-formală.
Activitățile desfășurate în Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” au vizat informarea preșcolarilor, elevilor de ciclu primar și gimnazial cu privire la fenomenul bullying-ului și discuții pe baza acestei teme. În completarea dezbaterilor, s-au vizionat filme cu situații în care sunt hărțuiți, tachinați, jigniți sau înjosiți.
Campania de 19 ZILE din școala noastră a dorit să implice nu doar toate cadrele didactice, ci și preșcolarii, elevii din învățământul primar și gimnazial. În vederea formării atitudinilor și deprinderilor de comportament de prevenire și combatere a violenței în școală, respectiv a comportamentelor de intimidare, elevii se vor exprima creativ individual sau în grup, utilizând mijloace artistice (creații plastice – desene, afișe), literatură (poezie, eseuri), dans colectiv în sincron (flash mob).
Feedback-ul a fost pozitiv, elevii implicându-se în realizarea de afișe și desene, precum și în flash mob-ul pe melodia „Tot mai sus” de Guess WHO și Marius Moga. La Campania de 19 Zile din Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Roman, au participat 1010 elevi și 45 de cadre didactice( educatoare, învățătoare, profesori), coordonați de doamna consilier educativ, prof. înv. primar Paula Maftei. Ultima activitate, flash mob-ul pe melodia „Tot mai sus” s-a bucurat și de prezența unui post de televiziune locală CNS, care a mediatizat activitățile derulate în cadrul campaniei.