Trăim într-o eră mult prea tehnologizată și este evident că instruirea asistată de calculator câștigă sau ar trebui să câștige tot mai mult teren. Atunci când un profesor este creativ, chiar și lecția de matematică poate deveni o adevărată poveste. Jocurile, materialele audio-video, graficele sau diagramele, rebusurile fac învățarea mult mai plăcută, incită mințile tinere și îi învață pe elevi să gândească creativ și să înfrunte provocările. Sunt materiale menite să capteze interesul elevilor pasionați de matematică, și nu numai, din generația aceasta.
„Cei mai buni profesori sunt aceia care le arată elevilor spre ce să privească, dar nu și ce anume să privească.” – Alexandra K. Trenfor
Procesul acceptării și inserării tehnologiei asistate de calculator în demersul didactic necesită să fie experimentat în permanență pentru a atinge două scopuri bine definite – la nivelul elevilor, performanța rezultatelor învățării, iar la nivelul profesorilor dobândirea abilităților de folosire eficientă, așa încât formarea și educația să fie convertite în reușite în viață.
Softurile educaționale GEOGEBRA și CABRI 3D sunt două exemple de instrumente didactice care eficientizează considerabil instruirea matematică a elevilor de gimnaziu, dar și de liceu.
Softul GEOGEBRA este un program gratuit utilizat în multe sisteme educaționale din Europa, pentru predarea și învățarea matematicii. Poate fi folosit cu succes la orice nivel școlar, este un liant între matematica abstractă și cea concretă. Se descarcă de pe site-ul www.geogebra.com și este ușor de instalat pe aproape orice computer.
Procesul de învățare-evaluare la geometrie presupune eforturi susținute din partea profesorului, având în vedere necesitatea de a proiecta și a pregăti, în funcție de potențialul elevilor, suportul teoretic și practic ce asigură înțelegerea conceptelor, realizarea corectă a figurilor, timpul necesar modelării corpurilor și desfășurărilor acestora (cu ajutorul hârtiei, cartonului, plasticului), preocuparea pentru însușirea raționamentului geometric, cultivarea capacității native de vedere spațială etc.
Aplicațiile CABRI Geometrie II sunt softuri educaționale prietenoase ce pot fi folosite cu succes la învățarea geometriei la orice nivel. Parcurgerea procesului digital prin care sunt realizate construcțiile geometrice motivează și provoacă elevii să exploreze, să facă propriile descoperiri, să analizeze rezultatele obținute. Interfața este simplă, clară, învățarea este posibilă într-un timp foarte scurt, iar în etapa inițială de învățare sunt necesare cunoștințe minime de geometrie. Este un soft dinamic, interactiv. Programul rulează eficient pe orice calculator și se poate descărca de pe www.cabri.com.
Impactul utilizării acestor două softuri educaționale prezentate mai sus are un beneficiu imediat pentru elevi:
- creșterea încrederii în capacitățile personale de înțelegere și învățare
- dobândirea de a dialoga euristic cu profesorul si colegii
- dezvoltarea imaginației și a capacității de vizualizare spațială
- scurtarea timpului de învățare
- realizarea unui volum mare de muncă într-o oră la clasă
- stimularea încrederii în rezultatele muncii în echipă
- asimilarea în ritm propriu, ceea ce, implicit, determină calitatea rezultatelor învățării.
Impactul pe termen lung al învățării geometriei asistată de calculator, constă în stimularea motivării elevilor pentru studiu individual și progresul școlar, dar și creșterea încrederii în propria capacitate de a face față testelor ,concursurilor, examenelor și a vieții în general.
Este o certitudine că instruirea asistată de calculator tinde să devină un instrument de utilitate generală, dar ca orice mijloc didactic, nu poate înlocui eficiența dialogului științific și afectiv emoțional, ce se stabilește la clasă între elev și profesor, dar nici munca individuală susținută și serioasă depusă de elev. Profesionalismul și devotamentul profesorului în a împărtăși cu elevii cunoștințele și experiența acumulată,vor rămâne dintotdeauna cele mai importante condiții ce asigură succesul elevilor.
Bibliografie
Petrovici, A., Optimizarea didacticii matematice cu Intelteach, Conferința Națională, Sibiu, 2011.
Petrovici, A., Sava, A.T., Cabri 3D Instrument de eficientizare a demersului didactic, vol VIII, Timișoara, 2010.