Relaţia grădiniţei cu familia presupune un efort complex care-i influenţează pe toţi cei implicaţi în actul învăţării – copii, părinţi şi cadre didactice. De foarte multe ori părinţii au nevoie de îndrumare de la cadrele didactice pentru gestionarea relaţiei cu propriul copil, iar cadrele didactice au nevoie de sprijinul permanent al familiei pentru cunoaşterea şi identificarea strategiei potrivite pentru fiecare copil. Recomandările cadrelor didactice pentru părinţii preşcolarilor pot fi surse importante pentru schimbări pozitive în starea emoţională, performanţa şi comportamentul copilului, cu condiţia ca familia să manifeste deschidere şi interes, iar educatoarele să le ofere cu profesionalism.
Pregătirea pentru începerea grădiniţei şi acomodarea
La grădiniţă se pune accent pe educarea autonomiei în îngrijirea personală. De aceea, este bine ca înainte cu cel puţin câteva luni de a aduce pentru prima oară copiii la grădiniţă, părinţii să le formeze acestora câteva deprinderi care să le uşureze adaptarea: să îi trezească mai devreme, la ora la care urmează să fie treziţi când vor începe grădiniţa, să exerseze zilnic deprinderi de îngrijire personală precum îmbrăcatul/ dezbrăcatul, încălţatul / descălţatul, autoservirea la masă, spălatul mâinilor etc. Un copil care se va descurca singur sau cu puţin ajutor din partea personalului din grădiniţă va căpăta siguranţă de sine şi îi va fi mai uşor să se acomodeze, în timp ce senzaţia de neajutorare cauzată de lipsa oricărui exerciţiu anterior al acestor deprinderi îl va face pe copil să se simtă frustrat şi să aibă un sentiment de respingere pentru mediul grădiniţei în primă instanţă.
De asemenea, nu trebuie neglijată nici pregătirea emoţională a copilului. Familia trebuie să îi explice că va urma să meargă la grădiniţă şi să îi descrie ce înseamnă grădiniţa într-un mod care să îl atragă şi să îi stârnească curiozitatea: că aceasta este un loc nou, cu multe cărţi, jucării şi mulţi copii, unde îşi va face mulţi prieteni împreună cu care se va distra în multe feluri: vor dansa, vor cânta, se vor juca cu plastilină, cu lego, cu păpuşi, vor picta etc., iar atunci când este vremea bună se vor juca afară, în curtea grădiniţei.
Unele grădiniţe organizează programe de acomodare pentru copiii care debutează în gradiniţă, înainte de începerea anului şcolar. Copiii au ocazia să facă cunoştinţă cu educatoarea şi cu colegii, să se familiarizeze cu sala de grupă şi chiar să se joace sau să participe la activităţi scurte şi atractive, în funcţie de cum îşi organizează fiecare educatoare acest program. Părinţii pot fi instruiţi cum să se pregătească în primele zile şi la ce reacţii să se aştepte din partea copiilor.
O dată începută grădiniţa, părintii trebuie instruiţi cum să facă faţă perioadei de început întrucât adaptarea este dificilă pentru toţi cei implicaţi: copii, părinţi, dar şi personalul grădiniţei. Copiii sunt diferiţi, la fel şi reacţiile lor: unii vor plânge la început, alţii vor fi calmi în primele zile şi vor avea o reacţie emoţională întârziată realizând schimbarea şi în ce constă aceasta după mai mult timp. Dimineaţa, la sosire, despărţirea de familie trebuie să fie scurtă; în cele mai multe cazuri încercările parinţilor de a linişti copilul cu explicaţii prelungite sunt zadarnice, iar persistenţa în explicaţii şi prezenţa îndelungată nu fac decât să întreţină şi chiar să agraveze starea copilului. Acesta se va linişti treptat şi numai după ce stimulul care i-a întreţinut starea – familia – a dispărut.
Părinţilor trebuie să li se explice care sunt motivele cele mai comune pentru care un copil reacţionează într-un fel sau altul atunci când vine la grădinită pentru prima oară:
- grădiniţa este un mediu complet nou şi nefamiliar;
- unii copii stau pentru prima oara despărţiţi de familie şi trebuie să li se acorde timp până capătă încrederea şi siguranţa că şederea la grădiniţă este temporară, că vor fi recuperaţi de familie la sfârşitul programului şi că nu au fost abandonaţi;
- grădiniţa impune un anumit ritm care la început oboseşte şi cu care copilului trebuie să i se dea timp să se obişnuiască: trebuie să se trezească devreme, există un anumit program de activităţi şi un orar regulat pentru mese, odihnă, joacă şi ieşire afară;
- există reguli de comportare pe care copilul le cunoaşte sau nu din familie;
- trebuie să împartă jucăriile şi materialele de lucru cu alţi copii, să stea într-un grup şi să se obişnuiască să i se acorde mai puţină atenţie decât atunci când era acasă;
- trebuie să se îngrijească singur sau cu puţin ajutor.
Aprecierile lucrărilor copilului duc la creşterea stimei de sine şi la îmbunătăţirea performanţei în activităţi viitoare. Un copil de grădinită nu judecă după criteriile adultului gradul de reuşită al unei lucrări; el ştie că a depus efort, că i-a obosit mâna desenând, lipind, scriind etc. şi că şi-a dat silinţa să lucreze şi aşteaptă de la părinţi şi de la educatoare să-i fie recunoscut şi apreciat efortul depus. O apreciere este pentru adult un simplu cuvânt sau expresie, dar pentru copil este totul: răsplata pentru efort, motivaţia pentru implicarea în activităţile viitoare, recunoaşterea că ceea ce face el este la fel de important ca ceea ce face un adult pe care îl admiră.
O apreciere nu exclude şi o explicitare în care copilul să fie încurajat să descopere unde ar trebui să acorde mai multă atenţie data viitoare şi să fie învăţat să se autoevalueze corect pentru că a înţeles unde este loc de îmbunătăţire şi nu pentru că aşa a zis doamna sau mama.
Educarea interesului pentru lectură trebuie să înceapă din perioada timpurie a copilăriei. Copiii mici au o curiozitate înnăscută sa afle despre tot ceea ce îi înconjoară; ei sunt atraşi de natură – plante, animale, apă, pietre etc. şi de tot ceea ce ţine de imaginaţie – poveşti, poezii , fabule, desene animate etc. De aceea ei sunt dornici să li se citească, dar să şi citească. Înainte să înveţe să citească un text, copilul “citeşte” imagini, răsfoieşte cărţi pentru copii şi relatează întâmplări sau improvizează discuţii între personaje pe baza ilustraţiilor.
Este la fel de important ca un copil sa aibă acasă alături de jucării şi o mică bibliotecă cu cărţi ilustrate potrivite vârstei precum poveşti, benzi desenate, reviste, enciclopedii întrucât ei sunt înclinaţi să acorde cărţilor la fel de mult timp şi interes ca şi jucăriilor.
Toţi părinţii îşi doresc ca, odată ajunşi la şcoală, copiii lor să citească, să prefere cărţile tabletei sau televizorului. Însă preocuparea pentru citit trebuie încurajată devreme, în perioada când atracţia copilului pentru carte vine de la sine. Un copil care creşte cu cărţi potrivite în casă şi i se citeşte regulat, cel puţin de două-trei ori pe săptămână, are toate şansele să îşi menţină acest obicei şi mai târziu şi să continue să citească singur de plăcere şi nu din obligaţie.
Ideal ar fi ca şi adulţii din preajma copilului să aibă obişnuinta de a citi; acest fapt ar creşte semnificativ şansele ca un copil să dobândească interes pentru citit de vreme ce ei învaţă prin imitaţie.
Pregătirea pentru învăţarea scrisului şi cititului
În camera sau colţul de joacă de acasă al copilului este recomandat să existe cărţi de colorat, coli şi instrumente de scris, jocuri cu cifre şi litere, reviste, platilină, foarfecă, lipici, pliante. La început copilul mâzgăleşte şi treptat, pe măsură ce se dezvoltă şi capătă tot mai mult control asupra musculaturii mâinii, mâzgăleala va fi înlocuită cu desene şi apoi cu scrierea semnelor grafice, a cifrelor şi a literelor de tipar. Acestea sunt nişte etape prin care trec toţi preşcolarii şi care sunt în legătură directă cu nivelul de dezvoltare cognitivă şi fizică.
Copiii de grupa mică vor putea iniţial să redea doar forme simple cu ajutorul degetelor sau a instrumentelor de scris: puncte, cercuri, linii, desene pe contur punctat simplu deoarece muşchii mici ai mâinii încă nu sunt suficient dezvoltaţi. Însa ei pot fi învăţaţi să recunoască cifrele de la 1 la 3 şi câteva litere mari de tipar precum A, O, I, E în asociere cu onomatopee şi cu imagini a căror denumire începe cu sunetul iniţial corespunzător acestor litere.
Începând cu vârsta de 4 ani, copiii pot fi învăţaţi să scrie primul lor cuvânt cu litere mari de tipar: propriul nume. Se poate începe prin scrierea – model a acestuia de către părinţi şi redarea lui de către copii cu diferite instrumente de scris, cu creta, cu degetul în făină, cu plastilină, compunerea din litere magnetice etc. şi afişarea numelui într-un loc vizibil, de exemplu, pe uşă, pe frigider astfel încât copilul să-l aiba tot timpul sub ochi şi să-l poată scrie ori de câte ori doreşte, până învaţă să-l scrie independent, din memorie. La început reprezentarea grafică a numelui va fi reţinută de către copil ca imagine şi treptat, pe măsură ce se familiarizează cu literele mari de tipar va începe să recunoască şi să perceapă numele ca fiind compus din anumite litere luate separat. Este bine să se insiste şi pe sensul scrierii – de la stânga la dreapta – şi copiii sa fie îndrumaţi să înceapă întotdeauna să scrie de la marginea stângă a foii preîntâmpinând astfel tendinţa copiilor de a scrie de la dreapta la stânga.
Timpul de calitate petrecut de familie cu copilul este o recomandare pe care o auzim tot mai des, din surse din ce în ce mai diverse. Grădiniţa este un mediu de învăţare în care părinţii pot să exerseze şi să afle metode pentru a petrece un timp de calitate alături de copii, care să îi ajute să se apropie mai mult şi să se cunoască mai bine, în situaţii de învăţare noi şi creative.
Bibliografie
• „Curriculum Pentru Educaţia Timpurie – 2019”, MEN