Comunicarea cu un copil de grădiniță se dovedește de multe ori dificilă pentru adulții din preajma acestuia. Cauzele pot fi diverse: copiii percep lumea într-un mod diferit față de adulți amestecând realitatea cu imaginația, vocabularul lor este limitat și de multe ori nu reușesc să se facă înțeleși cu ajutorul acestuia, pronunția poate fi deficitară, ceea ce poate îngreuna exprimarea și poate aduce frustrări copilului, copiii pot avea schimbări bruște de dispoziție etc. Adulții se simt de multe ori depășiți și neajutorați în încercarea de a stabili o stare de echilibru în comunicarea cu un copil de vârstă preșcolară.
De aceea, ar fi foarte util ca în timpul activităţilor de consiliere parentală, educatoarea să le prezinte părinţilor strategii care să îmbunătăţească comunicarea părinţi-copii:
• Apleacă-te şi vorbeşte-i la nivelul lui. Copiii de grădiniţă îşi pierd foarte uşor concentrarea, de aceea este bine să le vorbeşti la nivelul lor ca să le menţii atenţia şi să stabileşti un contact vizual şi o comunicare afectivă.
• Foloseşte cuvinte simple, potrivite pentru nivelul lui de înţelegere.
• Vorbeşte-i corect pentru a-i fixa modelele de exprimare corecte. Se întâmplă deseori ca adulţii să preia exprimarea defectuoasă a copilului pentru că îi amuză şi înduioşează, însă acest obicei poate conduce la întârzierea sau fixarea greşită a exprimării copilului.
• Nu-l lua pe copil ca pe o sursă sigură de informaţie pentru ceva ce s-a petrecut în absenţa ta; întreabă întotdeauna un adult din preajma lui. Uneori copiii deformează adevărul sau mint din diverse motive:
– din dorinţa de a le face adulţilor pe plac şi a le da dreptate;
– ca să primească mai multă atenţie;
– pentru că li se cere să spună ceva ce nu-şi mai aminteşc şi aleg să răspundă ceva la întâmplare mai degrabă decât nimic;
– pentru că adeseori amestecă realitatea cu imaginaţia şi de multe ori imaginaţia fascinează mult mai mult şi e mai distractivă decât realitatea;
– înlocuiesc o stare de fapt neplăcută din mediul lor apropiat cu una imaginară, mai plăcută, pe care şi-ar dori-o în loc;
– pentru a evita o anumită reacţie a adultului într-o situaţie asemănătoare sau identică cu ceva ce li s-a mai întâmplat;
– ca să obtină ceva pe care altfel nu l-ar obţine; de exemplu, un copil minte că a mâncat la grădiniţă pentru că numai aşa i se dă o bomboană.
• Evită întrebările foarte generale. Dacă vrei să afli, de exemplu, ce a învăţat într-o anumită zi la grădiniţă evită întrebările foarte generale precum “Ce ai învăţat/colorat astăzi?”; interesează-te mai întâi la educatoare sau la panoul părinţilor despre conţinutul activităţii zilei respective şi pune-i întrebări specifice; copiii mici au nevoie de indicii pentru a selecta din memorie un anumit eveniment trecut, fie şi din trecutul foarte apropiat, şi a-l relata; dacă vezi că a colorat pe fişă cercuri atunci pune-i întrebări despre cercuri precum: ce culoare au? ce obiecte au formă de cerc? etc. Aceeaşi sugestie este valabilă şi în cazul veşnicei întrebări a părinţilor: “Ce ai făcut astăzi la grădiniţă?” care primeşte invariabil de la copii răspunsurile “Nimic.” sau “M-am jucat.”. Nimic este nu ceea ce a făcut copilul în ziua respectivă, ci ceea ce-i vine în minte când aude întrebarea respectivă care îi sună copilului a gol: este goală de conţinut prin generalitatea ei şi inadecvată în comunicarea cu un copil de vârstă preşcolară a cărui gândire este legată de concret.
• Nu-i sugera răspunsul prin întrebare. Unii copii au tendinţa să se victimizeze în prezenţa părinţilor din dorinţa de a primi mai multă atenţie. O întrebare de genul “Cine te-a supărat azi la grădiniţă?” alimentează această tendinţă şi poate duce la scorneli sau exagerări din partea copilului în legătură cu activitatea lui de peste zi. Mai potrivită ar fi o întrebare de tipul: “Cu cine te-ai jucat astăzi?” sau “Cum te-ai înţeles cu colegii?”. Acest tip de întrebări lasă deschisă mintea copilului către răspunsuri mai apropiate de realitate.
• Copilul are un vocabular limitat şi de aceea uneori un cuvânt sau o expresie poate avea pentru el un alt înţeles decât pentru adult; de exemplu, mama unui copil de trei ani susţinea cu îngrijorare că în fiecare zi copilul îi spune că “s-a plictisit” la grădiniţă, ceea ce era în contrast total cu manifestarea lui – era activ, volubil, entuziast. În scurt timp, prin discuţii cu copilul am aflat că pentru el “a se plictisi” înseamnă “a se distra foarte tare”.
• Dacă face o criză sau are un episod de tantrum, nu răspunde pe acelaşi ton şi nu încerca să afli atunci, pe moment, ce i-a provocat starea punându-i întrebări care nu fac decât să-l sâcâie şi să-i agraveze starea. Încearcă mai întâi să-l linişteşti schimbând locul, ducându-l să se spele pe faţă, să bea apă şi după ce s-a liniştit încearcă să afli ce l-a supărat. Foloseşte un ton calm şi cald, astfel încât să îl faci să se simtă în siguranţă. Motivele pentru care copiii au astfel de reacţii pot fi foarte diverse: oboseală, slăbiciune în starea de sănătate, temeri, frustrări, dispoziţii de moment etc.
• Atunci când greşeşte explică-i de ce a greşit şi cum ar trebui să facă în schimb. Foloseşte un ton ferm, dar calm. Greşelile trebuie îndreptate într-un mod paşnic şi nu trebuie trecute cu vederea „pentru că e mic”.
• Învaţă-l pe copil lucrurile de bază pentru “cei şapte ani de-acasă” şi nu lăsa în seama grădiniţei totul. Grădiniţa şi familia au fiecare rolurile lor în educaţie şi se pot completa, dar nu înlocui. De exemplu, un copil nu poate să-şi fixeze în grădiniţă că în fiecare dimineaţă trebuie să salute colegii şi pe doamna dacă părinţii nu îi amintesc să facă asta atât în grădiniţă, cât şi în afara ei, ori de câte ori se întâlnesc cu o persoană cunoscută, până când comportamentul acesta devine automatism. Chiar dacă la grădiniţă copilul face jocuri de rol în care să exerseze comportamente de acest fel, ele rămân totuşi nişte simple jocuri în contexte artificiale care nu duc la automatizarea comportamentului.
• Copilul trebuie apreciat pentru efortul lui şi nu doar pentru reuşită. Copiii de vârstă preşcolară au nevoie de feedback imediat şi permanent pentru realizările lor. Ei sunt uşor de motivat să se implice într-o activitate, dar la fel de uşor îşi pot pierde interesul pentru aceasta. Aprecierile şi încurajările adulţilor din preajma lor sunt esenţiale pentru motivaţie. Este o observaţie generală că după ce un copil a făcut un desen, a construit ceva etc. acesta vrea să arate lucrarea celorlalţi şi să afle dacă le place. Standardele de reuşită ale copiilor sunt diferite de ale adulţilor, ei judecă după criterii diferite precum: efortul pe care l-au depus, potrivirea cu intenţia pe care au avut-o în realizarea lucrării, amuzamentul pe care l-au resimţit în timpul lucrului. De aceea, atunci când unui adult i se cere să aprecieze lucrarea unui copil de vârstă mică, acesta trebuie să ia în calcul mai mult decât aspectul sau adecvarea la sarcina de lucru. Acest lucru nu înseamnă că trebuie trecut în extrema unei aprecieri false, ci doar a face observaţii echilibrate, în care este loc şi de laudă pentru efort, părţile reuşite etc., dar şi de mici observaţii sau încurajări legate de aspectele unde copilul ar trebui să se mai gândească, să acorde mai multă atenţie etc.
• Fiecare copil este unic şi de aceea singurele comparaţii care ar trebui făcute cu voce tare sunt cele cu propriile performanţe ale copilului la momente de timp diferite, pentru a-i observa evoluţia. Comparaţiile cu alţi colegi sau cu fraţii care s-au descurcat mai bine sau mai rău decât el îi pot scădea stima de sine, dacă sunt negative sau i-o pot creşte artificial dacă sunt pozitive.
• În situaţii de bullying, încurajează copilul să ceară ajutorul unui adult, în loc să tolereze în tăcere sau să îşi facă dreptate singur. La vârsta timpurie copiii intră uşor în conflict şi la fel de uşor se împacă. Ei trebuie încurajaţi să îşi rezolve singuri conflictele, în moduri paşnice, însă trebuie învăţaţi de asemenea să identifice comportamentele agresive care nu trebuie acceptate şi tolerate. În acest din urmă caz ei trebuie să ceară ajutorul unui adult pentru a interveni în soluţionarea conflictului. Sunt destui părinţi care pentru a preveni o situaţie posibilă în care copilul lor să fie lovit îl învaţă dinainte să se apere lovind şi el în schimb. În timp ce un copil cu tendinţe agresive care este descurajat să practice acest comportament şi i se oferă alternative paşnice are şanse mari să renunţe în timp să îl mai practice, copilul care este învăţat să fie agresiv are şanse mari ca în timp să iniţieze acte de agresiune asupra altora din motive diferite de cel pentru care iniţial a fost instruit să o facă. De exemplu, el va putea sa riposteze prin agresiune fizică sau verbală împotriva unui coleg care l-a atins din greşeală trecând pe lângă el sau împotriva unuia care se joacă cu jucăria pe care o prefera el etc.
• Atunci când părinţii află sau observă un comportament nedorit al copilului trebuie nu numai să îi spună de ce a greşit, dar şi să îi ofere alternativa corectă, pozitivă la comportamentul greşit şi să îi canalizeze atenţia pe comportamente pozitive. De exemplu, dacă educatoarea îi transmite familiei întâmplări despre tendinţele copilului de a-i împinge pe ceilalţi şi a le lua cu forţa jucăria în loc să le-o ceară, părinţii trebuie să îi spună zilnic copilului să fie prietenos cu colegii, să îi întrebe daca vor să se joace cu el, să le ceară jucăriile folosind cuvinte frumoase etc., dar şi să exerseze în familie acest comportament atunci când copilul se joacă împreună cu familia. De cele mai multe ori, mai ales la începutul socializării de grup, copiii practică anumite comportamente agresive pentru că nu ştiu regulile de comportare în grup, iar aceste comportamente vor dispărea treptat, pe măsură ce vor exersa deprinderile de comportare în grup.
Aşa cum autoritatea cadrelor didactice funcţionează şi în lipsa acestora, atunci când copiii se află acasă, la fel şi autoritatea părinţilor se extinde dincolo de casă şi are efect şi în absenţa acestora, atunci când copiii se află în alt mediu, precum grădiniţa. De aceea, este foarte important ca persoanele-suport din viaţa copilului să îi explice ce şi cum trebuie făcut permanent, cu atitudinea şi limbajul potrivite, să îi ofere feedback corect şi să îşi manifeste interesul în mod constant pentru evoluţia acestuia.