Să fii copil înseamnă să ai mereu în minte o poveste, în care tu ești personajul principal și tot ce te înconjoară să îți fie apropiat, prieten. Visurile de mai târziu așteaptă cuminți, ascunse într-un buzunar, să prindă aripi din seva poveștii trăite la vârsta tuturor posibilităților.
Timpul petrecut între copii aduce, pentru prima dată, şi primele elemente negative ale poveştii, ce pot afecta personajul principal şi îl pot împiedica să îşi „joace rolul” şi chiar să mai viseze cu acelaşi avânt…
Oamenii mari îi spun acum „bullying” şi se pare că acesta a existat dintotdeauna, doar că, acum, are mai multă amploare şi se manifestă de la vârste mai mici, iar impactul său pe termen lung este recunoscut abia acum. Bullying-ul reprezintă un comportament intenționat, bazat pe dorința unei persoane sau a unui grup de a câștiga putere, prestigiu, autoritate, confirmare, punându-i pe alții într-o poziție de inferioritate.
Prin intimidare, agresiune verbală sau fizică (mai nou şi digitală), se creează o stare de conflict care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența acestui fenomen şi sunt implicați adulţii (prin discuţii de lămurire, sfaturi sau, dacă situaţia o impune, implicarea factorilor de decizie, a familiei, fără a creşte amploarea conflictului).
Bullying-ul începe, sub o formă sau alta, la grădiniță. De multe ori, părinţii sunt surprinşi să constate că propriul copil poate face rău unui coleg şi nu iau măsurile ce se impun pentru prevenirea/ combaterea acestui comportament. Discuţiile cu părinţii sunt menite a-i face parteneri în procesul conştientizării efectului pe care comportamente de acest gen îl pot avea.
Un copil care astăzi este agresat poate să devină „mâine” un agresor sau poate dezvolta comportamente pe care să nu le putem descifra cu uşurinţă. A ignora anumite manifestări sau a le justifica prin răsfăţ nu ajută copilul asupra căruia se rasfrâng efectele şi, cu siguranţă, nici copilul care caută atenţia sau refularea printr-un comportament neadecvat.
Locul în care copilul învaţă pentru prima dată despre iubirea dezinteresată a semenilor este familia! Aici sunt cultivate valori morale şi sunt preluate modele de comportament, la care copilul va apela ori de câte ori se va afla în impas.
La şcoală/ grădiniţă, copilul ar trebui să se simtă în siguranţă, să vină cu drag şi cu intenţia de a-şi face prieteni, dar spaţiul poate să capete încărcătură negativă, afectând grav stima de sine și încrederea copilului.
Adulţii au tendinţa de a reacţiona faţă de bullying prin prisma propriilor experienţe de viaţă, ca urmare a culturii şi a mediului din care provin. De aceea, un părinte ce-şi învaţă copilul să răspundă cu aceeaşi monedă sau care se simte extrem de speriat de eventualele riscuri pe care propriul copil le are de înfruntat, trebuie înţeles ca fiind suma unor experienţe cu care nu doreşte să se confrunte fiica/ fiul.
În calitate de profesori, avem datoria de a observa, a comunica permanent cu familia, pentru a le asigura copiilor siguranță fizică şi emoţională și pentru a răspunde în mod corespunzător atunci când apar comportamente de tip bullying. Să învăţăm copiii să evite astfel de comportamente sau să solicite ajutor din partea adulţilor, când situaţia o cere, să îşi exprime trăirile, să povestească.
E nevoie de încredere şi comunicare susţinută între părinţi, copii şi profesori, pentru o lume în care bullying-ul îşi pierde puterea şi lasă povestea copilăriei să îşi deruleze paginile pline de culoare şi de zâmbete!