Bullying-ul și abuzul în mediul școlar

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire.  Acest comportament este de regula repetat și intenționat, prin care „agresorul”  își intimidează, persecuta, rănește „victima” prin diferite forme: verbal (tipete, porecle, sarcasm, insulte, jigniri etc.), fizic (palme, lovituri, imbranciri, batai), relational (intimidare, denigrare, izolare, manipulare), cyberbullying (trimiterea unor mesaje/ imagini pe telefon sau internet pentru a denigra imaginea unei persoane), social (excludere, insulte cu privire la statutul social etc.)
Atunci cand un singur individ este tinta unui grup de mai multe persoane, fiind agresat in diferite forme (fizic, verbal etc.) vorbim despre „mobbing”, o alta forma de bullying.

Pentru Jean-Claude Chesnais, violenţa reprezintă „o acţiune directă sau indirectă, masată sau distribuită, destinată să aducă prejudicii unei persoane sau să o distrugă, fie în integritatea ei fizică sau psihică, fie în posesiile sale, fie în participările ei simbolice”.

Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică, în mass-media, chiar între țări etc. Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului.

Actele de bullying întâlnite de obicei în școală constau în forme de violenta fizica, psihica, verbala. Expunerea la violență a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui”, la alte fenomene de bullying, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat. De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat. Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare.

La nivel global, în perioada 2011–2013, serviciile Telefonul Copilului de pretutindeni au înregistrat 251.640 de cazuri de bullying. Mai mult, 9 din 10 cazuri de bullying au avut loc în școală, conform analizei realizată de Child Helpline International, în urma apelurilor efectuate la Asociațiile Telefonul Copilului la nivel global, în ultimul deceniu. Cu toate acestea copiii sunt pe zi ce trece mai expusi acestor evenimente cu o incarcatura afective negativa. O masura de prevenire a violentei in institutiile de invatamant vizeaza introducerea in programa scolara a lectiilor speciale despre efectele negative ale violentei. In acest sens elevii vor fi invatati metode alternative de aplanare a conflictelor, precum discutiile civilizate, iar acolo unde este cazul chiar introducerea unei terte persoane cu viziuni obiective. Deasemenea multe dintre institutiile de invatamant, publice sau private, au implementat programe pentru integrarea minoritatilor in procesul de invatamant, astfel incat discriminarile sa fie evitate pe cat posibil.

Efectele bullying-ului sunt alarmante, „victimele” pot suferi pe termen lung probleme emoționale, probleme de comportament, probleme sociale, singurătate, depresie, anxietate, stimă de sine scăzută, o creștere a frecvenței îmbolnăvirilor.

Când se vorbeşte despre violenţă în şcoală, se consideră drept surse favorizante factori exteriori şcolii: mediul familial, mediul social, precum şi factori ce ţin de individ, de personalitatea lui. Mediul familial prezintă cea mai importantă sursă a agresivităţii elevilor. Mulţi dintre copiii care prezintă un profil agresiv provin din familii dezorganizate, au experienţa divorţului părinţilor şi trăiesc în familii monoparentale.

Echilibrul familial este perturbat şi de criza locurilor de muncă, de şomajul cu care se confruntă foarte mulţi părinţi. Părinţii sunt confruntaţi cu foarte multe dificultăţi materiale dar şi psihologice, pentru că au sentimentul devalorizării, al eşecului. În aceste condiţii ei nu mai sunt sau sunt foarte puţin disponibili pentru copii lor. Pe acest fundal apar noi probleme familiale foarte grave care îi afectează profund pe copii: violenţa infantilă, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijenţa la care se adaugă şi importante carenţe educaţionale – lipsa de dialog, de afecţiune, inconstanţa în cerinţele formulate faţă de copil (treceri de la o extremă la alta, de la o permisivitate exagerată la restricţii foarte dure), utilizarea mijloacelor violente de sancţionare a copilului.

Bullying-ul are fețe ascunse și se manifestă sub forma a numeroase comportamente, a căror intenție este să provoace suferință. Există lovituri care se văd, răni care pot fi pansate, dar există și lovituri insinuante, răni care nu știu să strige după ajutor.
„Spectatorul” sau „martorul” este cel care vede fenomenul bullying, dar decide să nu intervină, de cele mai multe ori din frica de a deveni chiar el/ea o victimă. Unii spectatori instigă agresorul să abuzeze victima. Majoritatea spectatorilor acceptă în mod pasiv, privind și nefăcând nimic. De foarte multe ori, spectatorii pasivi formează audiența agresorului care dorește să obțină atenție și popularitate. Astfel, el este încurajat să continue comportamentul agresiv.

Spectatorul însă poate avea un rol important în oprirea agresiunii. El trebuie să intervină sau să apeleze la ajutorul unui adult. Ce pierde spectatorul? În clipa în care taci, nu intervii, ești de fapt pro fenomen bullying. Deja agresorul câștigă de două ori acest joc fenomenul din perspectiva ultimilor 15-20 de ani, observăm că violenţa manifestată în rândul populaţiei şcolare a cunos­cut o diversificare majoră a formelor de manifestare şi a cauzelor, care au luat prin surprindere managementul învăţământului româ­nesc. Putem vorbi despre o criză reală a sistemului, confruntat cu grave probleme disfuncţionale privind anihilarea şi contracararea fenomenului. Violenţa fizică şi cea verbală se întâlnesc la orice categorie de vârstă, având totuşi o amploare considerabilă în rândul adolescenților.

Ca forme de identificare si soluționare a cazurilor de bullying, autoritățile au propus reglementarea consilierii psihologice în unitățile de învățământ, introducerea unor teme legate de bullying în curriculumul școlar în cadrul orelor de consiliere și orientare, dirigenție, ca subiecte de educație civică incluse în manualele aferente; monitorizarea audio-video a unităților de, supravegherea video în spațiile publice din perimetrul instituțiilor de învățământ. In scoala, cadrele didactice trebuie să observe comportamentul elevilor pentru a putea preveni manifestările violente ale acestora prin discuţii atât cu elevii în cauză cât şi cu familiile lor. Doar o bună colaborare a familiei cu personalul didactic va reuşi prevenirea/stoparea/îndreptarea unor deviaţii comportamentale, deoarece cadrul legal nu permite şcolii luarea unor măsuri extreme care să determine din partea elevului respectarea drepturilor celor din jur. Şcolii îi revine sarcina de a corija abaterile, de a defini clar diferenţa dintre moral şi imoral, deoarece copilul se va manifesta în mediul şcolar influenţat de imaginile vizualizate.

Elevii trebuie învăţaţi ce înseamnă a trăi în societate: a te înţelege reciproc, a asculta opiniile celor din jur, a exprima problemele în cuvinte nu în fapte, a lua decizii colective, şi a te supune deciziei majorităţii, a-şi controla pornirile violente. La nivelul clasei este indicată elaborarea unui regulament intern. Elevii sunt cei ce negociază regulile, şi stabilesc sancţiunile în cazul abaterilor. Trebuie stabilite reguli simple ce pot fi lesne înţelese şi respectate. În condiţiile în care situaţiile de violenţă şcolară nu pot fi rezolvate în mod direct prin acţiunea efectivă şi imediată a cadrului didactic se impune formarea unei echipe.

La nivelul şcolii se pot înfiinţa grupuri de dezbateri în care să se pună în discuţie dificultăţile muncii de formare a comportamentului prosocial al elevilor. Situaţiile problemă expuse, de unul sau mai mulţi profesori să fie dezbătute în cadrul grupului. Înfiinţarea în cadrul şcolii a unui centru de consultanţă cu părinţii şi elevii unde să se poată depista, mediatiza, şi dezbate acte de violenţă şcolară.
A elabora strategii, proiecte de prevenire a violenţei şcolare implică a ţine cont de toţi factorii (temperamentali, sociali, familiali) care pot determina comportamentul violent al copilului. Şcoala are un rol important în prevenirea violenţei şi asta nu numai în condiţiile în care sursele agresivităţii sunt în mediul şcolar, ci şi în situaţia în care sursele se află în exteriorul graniţelor şcolii.

În noiembrie 2019 a fost promulgată legea care prevede interzicerea comportamentelor de tip bullying în toate unitățile de învățământ. O a doua inițiativă legislativă, rezultat al propunerilor de politică publică înaintate de Asociația Telefonul Copilului și de partenerii acesteia, care conține soluții concrete pentru preîntâmpinarea episoadelor de bullying în școli, se află în circuitul de legiferare. În decembrie 2019, Asociația Telefonul Copilului a organizat Forumul Național Anti-Bullying, primul eveniment din România dedicat dezbaterilor privind politicile publice pentru combaterea acestui fenomen în rândul copiilor.

În prezent, numărul cazurilor de bullying a scăzut considerabil datorita implicării tuturor factorilor, atât externi cât și interni.

Bibliografie:
1. Jean – Claude Chesnais, ”Violent deaths in the world”, 2003;
2. Jigău, Mihaela, Balica, Magdalena, ”Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoalǎ”, ghid practic pentru directori şi cadre didactice, Editura Alpha MDN, Bucureşti, 2006;
3. Păunescu, Constantin, ”Agresivitatea şi condiţia umană”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1994 ;
4. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, “Psihosociologia rezolvării conflictului”, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
5. Ulrich, Louis, Godinac, Mihaela, Tudorache, Mariana, Violenţa în şcoală. Metode de intervenţie”, ghid de bune practici, Editura Atelier Didactic, Bucureşti, 2007.
6. Cucoş Constantin, “Pedagogie”, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.;
7. The „I am not scared” Project;
8. Wikipedia – Enciclopedie online.
9. STOP BULLYING – Campanie organizata de Asociatia Telefonul Copilului
10. Asociatia „Salvati Copiii”
11. Politia Romana  – BULLYING
12. Tribuna Invatamantului

 

prof. Silviu Rosioru

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/silviu.rosioru

Articole asemănătoare