„Scopul studierii limbii române în școală este acela de a forma progresiv un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea din jurul său, să comunice și să interacționeze cu semenii, exprimându-și gânduri, stări, sentimente, opinii.” (Curriculum național pentru limba și literatura română, 1998). Reiese clar de aici importanța dezvoltării capacităților de exprimare orală și scrisă ale elevilor care constituie obiective cadru ale predării limbii române în învățământul secundar și cărora trebuie să li se acorde o atenție deosebită pe parcursul întregii școlarități.
„Literatura, care este rodul celor mai adânci frământări ale spiritului uman, este ramura inimii omenești. Și toți cei înzestrați cu darul creației nu trebuie tulburați cu nimic. Trebuie sprijiniți. Roada muncii lor este sacră.” – Î.P.S. Iustinian Chira
Dezvoltarea posibilităților de exprimare ale copilului se realizează cu eficiență maximă în orele de literatură română, prin studierea de texte specifice vârstei, ce pun în valoare întregul sistem lingvistic și care, activând funcția educativ- formativă a literaturii, ajută la modelarea personalității elevilor. Consider că nimic nu-i poate modela mai eficient ca istorii de viață, mărturii sincere a unor spirite mari care au reușit în viață datorită talentului, muncii asidue și perseverenței de care au dat dovadă.
Jurnalul este rodul unor frământări adânci ale spiritului uman, fiind, poate mai mult decât orice specie literară, ramură a inimii omenești. Trădează sensibilitatea celui care se descoperă prin acest mijloc de comunicare. Este ceva magic, el reprezintă cheia spre o poartă a cunoașterii marilor scriitori dintr-o altă perspectivă, cea a subiectivității. Numai citind paginile jurnalului poți descoperi adevărata identitate a celui care a avut curajul să își noteze temerile, frământările, bucuriile, plăcerile, ideile, sentimentele, gândurile. Eugen Simion surprinde foarte bine acest aspect afirmând că: „Jurnalele sunt operele singurătății, tăcerii, izolării și nu de puține ori jurnalele sunt fiice ale melancoliei, iar diariștii- amanți ai solitudinii”.
În literatură jurnalul este echivalentul auto-portretului din artele plastice, el nu face decât să redea personalitatea celui care îl redactează, să dezvăluie adevărata personalitate a creatorului, compunând un întreg din frânturi, căci așa cum spunea Samuel Butler: „Opera fiecărui om, indiferent că-i literatură, muzică, pictură, arhitectură sau orice altceva, este întotdeauna un portret al lui însuși, și cu cât încearcă să se ascundă pe sine, cu atât mai clar își va dezvălui caracterul, în ciuda voinței sale.”
Consider că un cadru didactic conștiincios trebuie să încerce să organizeze situații de instruire care să faciliteze învățarea eficientă, din această perspectivă va utiliza metode și tehnici care să activeze elevii, aceștia să își dorească să afle mai mult iar o abordare a operelor marilor scriitori filtrate prin prisma jurnalului poate avea o mare priză la elevi și, desigur, un mai mare succes, elevii vor fi mult mai receptivi și, probabil mult mai tentați să descopere operele redactate de aceștia după ce au făcut cunoștință cu ei, cu laboratorul lor de lucru.
Studierea fragmentelor de jurnal îi va ajuta să înțeleagă operele scriitorilor, le va deschide o portiță spre un tărâm al creației privit dintr-o altă perspectivă, aceea a omului frământat de griji, probleme, temeri, întrebări și îi va determina să prețuiască creațiile acestora. Să se aproprie mai mult de ceea ce exprimă cărțile lor, să intre în contact cu lumea care ia viață în umbra uneltei de scris mânuite cu dibăcie și impulsionate de un creier ce dorește să contribuie la promovarea culturii. Deoarece numai cunoscându-ne prin cultură și inteligență vom reuși să ne afirmăm ca entități ale unui neam și totodată ale omenirii.
Elevii, aflați la vârsta marilor întrebări, sunt atrași de realizările remarcabile ale culturii și prin raportarea la înaintași au posibilitatea de a înțelege mai bine rolul generației din care fac parte pentru a-și făuri viitorul, căci până la urmă finalitățile educației au acest scop: viitorul fiecărui copil care este integrat în sistemul de învățământ.
Pornind de la aceste considerente, am optat pentru personalități aparținând perioadei interbelice care sunt reprezentative pentru momentele de referință din istoria literaturii române. Liviu Rebreanu promotorul romanului românesc modern, Pavel Dan considerat de unii critici un demn continuator al lui Liviu Rebreanu, volumul care i-a conferit această calitate, Urcan bătrânul, a apărut postum; Mihail Sebastian care se face cunoscut prin piesele de teatru, George Călinescu critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile; Anton Holban, un creator de geniu a cărui destin se curmă repede și nefast, și Jeni Acterian care aduce un aer de nonconformism și inadaptabilitate acestei perioade.
Am avut în vedere că dinamismul timpului actual impune învățarea de tip inovator având drept caracteristici esențiale caracterul anticipativ și participativ iar profesorului îi revine rolul de a organiza situații de instruire care să faciliteze învățarea eficientă, utilizând metode și tehnici activizante. De aceea am încercat să înlocuiesc modelul clasic de configurare a lecției cu utilizarea unor metode și tehnici de predare- învățare mai eficiente deoarece consider că performanțele obținute de elevi în activitatea școlară corelează semnificativ cu strategiile didactice utilizate de profesor, cu preocupările acestuia de a realiza o instruire diferențiată, personalizată.
Am ținut cont și de faptul că rolul profesorului este acela de a-l determina pe elev să conștientizeze posibilitățile de utilizare a limbii, de structurare mai bună a exprimării, a gândirii și că stă în datoria mea să le ofer instrumentele de care au nevoie pentru a ca elevii să gândească independent, să înțeleagă cu mai multă ușurință, să rețină mai ușor și pentru o perioadă mai lungă de timp noțiunile asimilate și să explice cât mai eficient ceea ce au învățat.
Toate aceste preocupări am încercat să le cuprind în activitatea mea didactică în ultima perioadă. Mărturisesc că au trezit elevilor interesul pentru lectură, aceștia au privit cu alți ochi operele literare aduse în discuție.