Procesul educațional presupune triada predare-învățare-evaluare, iar atenția profesorului trebuie acordată nu doar modului în care își organizează lecțiile, ci și felului în care verifică achizițiile elevilor săi. Sigur că profesorul este, în mare măsură, un homo estimans, un om care evaluează și, din acest motiv, este preocupat de competențele sale: obiectivitate, rigoare științifică, diplomație, responabilitate, integritate, empatie, confidențialitate. Reușeste oare să-și atingă aceste obiective în toate momentele activităților sale?
Conștientizându-le, consider că profesorul este mereu preocupat să se autodepășească și să fie mereu pregătit să învețe. Totodată, în calitatea sa de evaluator, profesorul trebuie să măsoare, să aprecieze și să ia o decizie cu privire la nota pe care elevul o va obține.
Evaluarea obiectivă presupune concordanța între respectarea baremului de evaluare și notare și decizia în notare, un grad mare de acuratețe, însă ignoră aspectul emoțional, care poate perturba calitatea răspunsului. Spre deosebire de evaluarea obiectivă, cea subiectivă ignoră rigiditatea baremului și nu oferă o situație clară a cunoștințelor și a abilităților, dar stimulează progresul elevului, prin încurajarea școlarului.
Nefiind prezenți în sala de clasă, elevii nu pot fi controlați în totalitate vizual sau auditiv, iar profesorul nu are o situație clară cu privire la gradul de implicare a elevilor în activitățile desfășurate (în cazul în care camera web este închisă, situația are un grad de incertitudine și mai mare…). Așadar, trebuie să ne adaptăm în funcție de condițiile societății actuale, să căutăm, să verificăm și să găsim cea mai potrivită soluție, astfel încât să nu pierdem din vedere competențele evaluate, atrași de mirajul tehnologiei.
Cum organizez instrumentul de evaluare astfel încât acest proces să reflecte în mod obiectiv competențe, nu (doar) cunoștințe? Cine este beneficiarul procesului evaluativ? Profesorul, elevul sau ambii parteneri ai acestui proces? Achizițiile din cadrul unității de evaluare pot fi demonstrate de elev, însă profesorul obține implicit un feedback cu privire la eficiența actului de predare-învățare.
Modalitățile cele mai utilizate în procesul de evaluare (mai ales formativă sau sumativă) sunt testele online, eseul de 5 minute și e-portofoliul. Testele online (create cu ajutorul google forms, kahoot.com, ahaslides.com etc. permit un feedback imediat, așadar nu sunt cronofage și profesorul poate include feedback sau îl poate oferi imediat. Eseul de 5 minute își dovedește eficiența mai ales în cadrul evaluării formative, deoarece elevii oferă o imagine generală asupra întregii clase într-un timp scurt, mai ales apelând la un sondaj. Recomandabil este să nu se finalizeze cu o notă, având în vedere obiectivul pentru care este administrat. E-portofoliul creat cu ajutorul Google Slides, cuprinde realizări ale elevilor pe o perioadă îndelungată (adesea un semestru școlar), iar profesorul poate urmări evoluția acestora. Deși implică un timp îndelungat de evaluare și un grad scăzut de obiectivitate în notare, este îndrăgit de elevi, captivați nu doar de numărul „pieselor” pe care le includ, ci și de grafica acestora. De asemenea, e-portofoliul poate fi utilizat la numeroase discipline și rămâne util atâta vreme cât profesorul fixează încă de la început regulile realizării (termene, sarcini de lucru, redactare, componența, criteriile de evaluare). Mai puțin utilizate sunt instrumentele web 2.0, care permit publicarea unui conținut colaborativ, însă un blog sau o revistă, cu un sumar din interese și preocupări ale elevilor ar fi o provocare. Nu ne putem închipui astăzi învățarea asistată de tehnologie fără ca elevii să nu fie permanent conectat la cele mai noi aplicații.
Consider că există numeroase avantaje în utilizarea acestor forme de evaluare, nu neapărat moderne, ci modernizate prin prisma tehnologiei, care devine o cale de realizare și de mediere: facilitarea rezultatelor evaluării sumative prin evaluare formativă, prin feedback permanent, cu explicații și cu oferirea răspunsurilor corecte, dezvoltarea abilităților de autoreglare a elevilor, atâta vreme cât cel evaluat știe care este nivelul de performanță pe care trebuie să-l atingă. În acest fel, el își fixează obiective proprii pentru atingerea standardelor de performanță în timp util. Își va găsi propria strategie de învățare, motivația elevului este extrem de importantă și, în contextul procesului educativ desfășurat la distanță, conversația cu profesorului este esențială. Poate de aceea jocurile video, care oferă recompense după fiecare nivel atins (medalii, trofee, statut privilegiat etc.) sunt atât de îndrăgite de elevi, indiferent de vârstă. În acest sens, materialele realizate pe platforme precum LearningApps.org sau quizizz.com pot fi instrumente utile în procesul didactic.
Funcția de constatare și diagnosticare a performanțelor obținute, de reglare și perfecționare continuă a metodologiei instruirii, de informare a părinților și a societății cu privire la evoluția pregătirii elevilor, motivațională, de stimulare a interesului pentru învățare, de predicție și decizie privind desfășurarea viitoare a activităților didactice, de selecționare și clasificare în raport cu rezultatele obținute, formativ-educativă, de perfecționare a întregului sistem școlar – toate acestea trebuie să-și găsească validitatea chiar și în aplicarea online a instrumentelor de evaluare.
În loc de concluzie, în jurnalul reflexiv ținut în această perioadă am notat:
Am înțeles că a fi profesor înseamnă a fi dispus să te adaptezi.
Am descoperit că există resurse care eficientizeze evaluarea.
Mă voi strădui să găsesc cele mai potrivite soluții pentru elevii mei.
Nu mi-a fost clar dacă elevii preferă evaluarea online.
Bibliografie
1. GLIGA, L. (coordonator), Standarde profesionale pentru profesia didactică, București: MEC, 2002;
2. LEAHU, Gabriel, LAZĂR, Emil (coordonator), MANOLESCU, Marin, Evaluarea cadrelor didactice din perspectiva contextelor profesionale didactice și a inspecției școlare, Editura Casei Corpului Didactic Bacău, Bacău, 2020.