EDICT

Studiul, care a avut drept scop o paralelă între învățământul preșcolar din România și cel din Germania, a permis extragerea unor asemănări și deosebiri între cele două țări, din acest punct de vedere. Am ales spre comparaţie Germania, ştiind că învăţământul preşcolar din această ţară are o veche tradiţie, Fröbel fiind cel care, în 1840, a introdus termenul de „grădiniţă”, ca instituţie destinată să completeze educaţia pe care o primeau copiii în familie.

Subsistemul propriu de învăţământ preşcolar al fiecărei ţări este determinat de nivelul dezvoltării economice, sociale şi culturale, de tradiţii şi de experienţa acumulată. În acelaşi timp însă, învăţământul preşcolar din cele două ţări au şi caracteristici comune, confruntându-se cu probleme asemănătoare sau având deziderate comune, cu atât mai mult cu cât, la nivel european, s-au stabilit jaloanele principale pentru construcţia solidă şi viabilă a unui sistem de educaţie timpurie.

Similitudini între cele două subsisteme de învăţământ preşcolar:

• Preocuparea pentru educaţia timpurie, care se referă la perioada cuprinsă între câteva luni şi 6 ani: până la 3 ani este perioada antepreşcolară, iar între 3 şi 6 ani ne referim la perioada preşcolară;
• Conform legislaţiei în vigoare, învăţământul preşcolar nu este obligatoriu în nici una dintre cele două ţări comparate, dar în ambele ţări se fac eforturi considerabile pentru cuprinderea în grădiniţe a unui număr tot mai mare de copii;
• Structura anului şcolar al grădiniţelor respectă structura impusă şcolilor, iar în anumite grădiniţe, acolo unde părinţii au nevoie de mai mult ajutor, programul se poate prelungi şi în perioada vacanţei;
• Anul şcolar are aproximativ aceeaşi structură: două semestre despărţite de vacanţe;
• În linii mari, obiectivele învăţământului preşcolar din cele două ţări vizează: dezvoltarea copilului pentru a deveni un membru autonom şi responsabil al comunităţii în care trăieşte, formarea competenţelor de bază, dezvoltarea şi consolidarea resurselor personale, pregătirea copiilor pentru a face faţă provocărilor viitoare din şcoală şi din viaţa socială;
• În ambele sisteme, metodele de lucru sunt determinate de abordarea holistică a copilului. Accentul se pune pe: metoda proiectelor, învăţarea prin joc, munca în echipă, experiment, explorarea, asigurând copiilor libertatea de a se exprima, de a alege, creând situaţii cât mai diverse de învăţare;
• Activitatea copiilor de grădiniţă nu este apreciată prin calificative sau note, la această vârstă încurajându-se formarea imaginii pozitive de sine, încrederea în forţele proprii, sublinierea progresului fiecărui copil în funcţie de propriul ritm;
• Implicarea activă a părinţilor pentru a intensifica colaborarea dintre grădiniţă şi familie.

Deosebiri între cele două subsisteme de învăţământ preşcolar:

• În România, autoritatea centrală pentru învăţământul preşcolar este Ministerul Educaţiei Naționale, iar în Germania, educarea, creşterea şi supravegherea copiilor revin, în principal, ministerelor sociale, Ministerului Familiei, Vârstnicilor, Femeilor şi Tineretului, iar la nivelul landurilor, Ministerelor de Tineret şi Asistenţă Socială, şi doar în parte Ministerului Educaţiei.
• Pentru finanţarea educaţiei din România se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale, în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, minim 6% din PIB-ul anului respectiv, pentru educaţia din Germania, procentul se ridică la aproape 10% din PIB.
• Învăţământul preşcolar german este mult mai dezvoltat în sectorul privat decât în cel public, părinţii permiţându-şi să susţină din punct de vedere financiar mare parte din cheltuielile necesare educaţiei copiilor.
• În timp ce în România, la grădiniţele publice părinţii contribuie doar pentru acoperirea cheltuielilor cu hrana copiilor de la grădiniţele care au această facilitate, în Germania, pentru a acoperi o parte din costuri, participă şi părinţii, în funcţie de situaţia financiară, numărul de copii sau numărul de membri ai familiei.
• În Germania nu există un plan de învăţământ comun şi obligatoriu pentru toate landurile, oferind mai multă libertate în conţinut şi structură. În România, există un plan de învăţământ construit în funcţie de tipul de program al grădiniţei şi de tipurile de activităţi de învăţare, însă acest plan de învăţământ permite parcurgerea interdisciplinară, integrată a conţinuturilor propuse şi asigură libertate cadrului didactic în planificarea activităţii zilnice cu preşcolarii.
• Grupele constituite în învăţământul preşcolar german, în contextul învăţării centrate pe copil, încurajează eterogenitatea. Nu se adoptă criteriul vârstei, ci mai degrabă se respectă cerinţele unui model „de tip familial”.  În ţara noastră, grupele sunt omogene: grupa mică, grupa mijlocie, grupa mare (Legea Educaţiei Naţionale, p. 4).
• La fiecare grupă de copii formată în Germania, educatoarea este însoţită de un ajutor, în timp ce în România, cu clase suprapopulate, mai ales în zonele urbane, cadrul didactic trebuie să facă faţă singur numeroaselor sarcini ce se impun.
• În afară de cele 5 domenii experienţiale abordate în învăţământul preşcolar din România, în Germania este prezent şi cel de-al 6-lea care acordă atenţia cuvenită mediului natural şi cultural.
• În general, în România, programul zilnic de funcţionare este acelaşi pentru fiecare tip de grădiniţă, în timp ce, în celălalt stat, dovedesc mai multă flexibilitate şi deschidere faţă de nevoile familiilor, adaptând programul pentru a satisface necesităţile beneficiarilor.
• Sistemul de evaluare a performanţelor preşcolarilor germani este foarte slab dezvoltat. În România se pune mare accent pe sistemul de evaluare (iniţială, formativă, sumativă). Portofoliile copiilor stochează toate datele semnificative pentru copil, progresele sau regresele înregistrate, măsurile adoptate, rezultate concrete ale muncii preşcolarilor (lucrări, creaţii, fişe de lucru individual etc.). Fişele psihopedagogice întocmite de cadrele didactice la sfârşitul grădiniţei sunt un instrument foarte util în munca profesorilor pentru învăţământul primar care vor prelua copiii în clasa I, având un tablou al cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor copiilor.
• Personalul didactic din sistemul de învăţământ preşcolar german nu au statutul de profesori. În timp ce educatoarele (erzieher) din Germania au mai mult pregătire în specializarea „Asistenţă socială”, cadrele didactice din România au o pregătire didactică din ce în ce mai temeinică, cu studii specializate în „Pedagogia învăţământului preşcolar”.
• Zilele de studiu sunt mai puţine în ţara noastră (aproximativ 175 de zile); în unele landuri ale Germaniei se învaţă 188 de zile pe an (câte 5 zile pe săptămână), în altele se studiază 208 zile (doar 2 săptămâni din lună se învaţă 5 zile pe săptămână, în rest, 6 zile).
• Anul şcolar se derulează în Germania între 1 august şi 31 iulie, în România între 1 septembrie şi 31 august.

Perioadele de cursuri şi cele de vacanţă nu sunt fixe, ele s-au stabilit prin rotaţie între landuri, până în 2017.
Studiul comparativ realizat între învăţământul preşcolar din România şi cel din Germania evidenţiază unele probleme cu care se confruntă ţara noastră: finanţarea sub media europeană, capacitatea redusă a părinţilor de a susţine o parte din costurile pentru educaţia copiilor, acces limitat la serviciile educaţionale al copiilor sub 6 ani din unele zone rurale sau care aparţin categoriilor defavorizate social, descentralizarea care, deşi este începută, trebuie continuată ferm, printr-o strategie coerentă.

În ciuda acestor probleme, subsistemul de învăţământ preşcolar românesc a făcut anumite progrese care vizează următoarele aspecte:

• Dezvoltarea resurselor umane pentru societatea cunoaşterii;
• Creşterea ofertei şi îmbunătăţirea condiţiilor învăţământului preşcolar, astfel încât să stimuleze înscrierea unui număr cât mai mare de copii;
• Întărirea colaborării grădiniţă-şcoală-familie;
• Participarea cadrelor didactice la diverse programe de formare continuă finanţate din fonduri europene;
• Adaptarea curriculum-ului pentru învăţământul preşcolar corespunzător particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor;
• Adoptarea Legii Educaţiei Naţionale care demonstrează interes şi preocupare pentru educaţia timpurie a copiilor, de la naştere până la 6 ani;
• Dezvoltarea curriculum-ului local şi a curriculum-ului la decizia şcolii;
• Formarea iniţială prin studii universitare de licenţă şi de masterat.

Prin îmbunătăţirea calităţii infrastructurii sectorului preşcolar şi a serviciilor care vizează nevoile de bază ale preşcolarilor se poate atinge potenţialul maxim de dezvoltare şi ne putem alinia sistemul la standardele educaţionale europene şi internaţionale.

Bibliografie:
• Korka, Mihai, Sisteme de învăţământ comparate, Suport de curs, Tema 2, comunicare.ro, 2011;
• Legea Educaţiei Naţionale, 2011, www.edu.ro/ – accesat 15 aprilie 2018;
• germaniadirect.de/informatii-utile/sistemul-de-invatamant-prescolar-si-scolar-in-germania/ – accesat 15 aprilie 2018
• www.worldbank.org/ – accesat 15 aprilie 2018;
• hdr.undp.org/en/data/profiles – accesat 15 aprilie 2018;
• www.google.com/publicdata – accesat 15 aprilie 2018.