Zilele trecute, călătorind „cu degetul pe hartă” şi „pe nevăzute”, am poposit în Finlanda, o ţară „prea” nordică pentru mine, neatractivă din cauza climei subpolare: sunt şi rămân un „temperat-continental”… Cândva, în copilărie, „Virginie” (The Parisienne), a lui Edelfelt (unul dintre fondatorii mișcării de artă realistă din Finlanda), mi-a colorat existenţa în nebănuite nuanţe… Am întâlnit-o într-un album de artă din biblioteca tatălui meu, pictor şi el. Cred că, atunci, am fost fericit…
Potrivit recentului clasament World Happiness Report, dat publicității de ONU, „cea mai” fericită țară din lume, în 2018, este… Finlanda (anul trecut, poziţia a fost ocupată de Norvegia). În Top Five (din 156 de ţări), alături de Finlanda, se află, în ordine, Norvegia, Danemarca, Islanda și Elveția, toate… „nordice”. Topul a fost realizat pe baza mai multor considerente care influențează nivelul de mulțumire și starea de bine a populației: venit, libertate de exprimare și socială, speranță de viață, asistență socială, generozitate și încredere în autorități.
„Cele cinci țări din top au aproape aceleași valori pentru cei șase factori pe care îi luăm în considerare atunci când analizăm nivelul de fericire. Și patru dintre aceste țări – Danemarca, Elveția, Norvegia și acum Finlanda – s-au aflat în primele șase poziții din acest clasament încă de când am început să îl realizăm”, declară John Helliwell, reputat profesor de economie la The University of British Columbia.
În Finlanda, fericirea se învaţă! …la şcoală.
O spune un profesor finlandez de matematică într-un film documentar, The Next Invade (2015), al celebrului şi controversatului regizor american, autor și comentator politic liberal, Michael Moore: „Încercăm să-i învăţăm să fie persoane fericite respectând pe alţii şi pe ei înşişi.” Aceasta după ce o altă doamnă profesoară, îmbrăcată într-un superb trening de culoare albă, afirmase: „Încercăm să-i învăţăm să gândească singuri şi să fie critici cu ceea ce învaţă”.
Directoarea şcolii vizitate dă o nouă dimensiune fericirii, interogativ şi cauzal totodată: „Când îşi găsesc timp să se joace, să socializeze cu prietenii şi să crească precum fiinţele umane? Fiindcă este atâta viaţă primprejur, nu numai în şcoală. […] Vreau ca ei, copiii, să se joace!”; sau: „Creierul are nevoie să se relaxeze din când în când. Dacă munceşti fără încetare, încetezi să mai înveţi. Şi devine inutil s-o faci pe o lungă perioadă de timp”.
N-a fost dintotdeauna astfel… Prin anii ’60, şcoala finlandeză era „undeva, jos, în lista naţiunilor”, ceea ce nu a fost pe placul nimănui… „Aşa că au încercat nişte idei noi (cele mai multe, …americane, n.n.) şi, în cel mai scurt timp, Finlanda a ajuns în vârful lumii”. În această direcţie, opoziţia şi partidul de guvernământ, oricare au fost ele, şi-„au dat mâna” recunoscând că educaţia este „o cale a progresului social” (a se vedea Finnish education system Past, Present and Future, Reijo Aholainen, Ministerul Educaţiei şi Culturii, Bucureşti 13 – 14.6.2013). Totuşi, reforma sistemului educaţional (• Reforma înv. pedagogic 1973; • Reforma învățământului secundar (și gimnaziu) 1982-1988; • Descentralizare 1991-1997; • Reforma politehnicii 1991-1999; • Reforma învăţământului preprimar 2001; • Reforma învăţământului pentru adulți 2001-2006; • Reforma universitară 2007-2010) a durat aproape 40 de ani (37), dar avantajul este acela al lucrului bine făcut şi început la timp…
Iată câteva caracteristici, idei şi principii ale sistemului de educaţie finlandez (fără pretenţia unei prezentări metodice ori unei abordări totalizatoare):
- sistemul de educaţie cu cel mai înalt grad de eficienţă din lume;
- învățământul este o cale a progresului social;
- elevii susțin un singur examen important, la vârsta de 16 ani;
- copiii merg la şcoală după vârsta de 7 ani; temele pentru acasă sunt rare;
- orele de știință se desfăşoară cu cel mult 16 elevi;
- 93% dintre elevi sunt absolvenţi de liceu, 43% dintre aceștia merg la facultate;
- sistemul educațional finlandez este 100% finanțat de către stat; nu există şcoli private;
- în primii 6 ani de şcoală, elevii nu primesc note sau calificative;
- elevii sunt tratați egal, indiferent de gradul acestora de inteligenţă;
- grupele de studiu sunt eterogene; mesele sunt gratuite, transportul școlar şi sănătatea;
- toți profesorii au studii de master, acestea fiind 100% subvenționate;
- nu se acordă salarii de merit; profesorii petrec, în medie, 4h pe zi în sălile de curs, iar 2h pe săptămână sunt rezervate cursurilor de „dezvoltare personala”;
- 16% din PIB;
- în 2008, salariul anual, entry-level, era de $29.000;
- cadrele didactice sunt selectate din 10% dintre absolvenți; în 2010, 6600 de aplicanţi au concurat pe 660 de posturi libere;
- profesorii au același statut ca şi cadrele medicale şi avocații;
- record european pentru procentul elevilor care merg la liceu: 66%;
- motivația pentru învățare este de actualitate;
- pregătirea profesorilor în Finlanda: master; învățământul superior permite profesorilor să adapteze teoriile educaționale la clasă; programele presupun multă practică;
- profesorii sunt independenți la clasă, școlile au largă autonomie; sunt profesioniști just apreciați;
- s-a eliminat inspecția școlară şi obligativitatea existenţei manualelor;
- principiile evaluării: evaluarea trebuie să sprijine dezvoltarea școlară şi este centrată pe elev; evaluarea se realizează pe eșantioane şi fără clasamente;
- există o cultură a încrederii; şcolile sunt publice, au autonomie, nu există „şcoli proaste”.
Etc.?! Probabil… Peste toate, tronează, însă, Bunăvoinţa şi Încrederea… Închid albumul de artă şi-l aşez, cu pioşenie, în bibliotecă… Am rămas acelaşi copil visător…
Bibliografia:
1. www.elle.ro/lifestyle/acestea-sunt-cele-mai-fericite-tari-din-lume-2018-potrivit-onu-pe-ce-loc-se-afla-romania-591712/ 2. putlockertv.ist/watch/Ed9o3NxY-where-to-invade-next.html 3. Finnish education system Past, Present and Future, Reijo Aholainen, Ministerul Educaţiei şi Culturii, Bucureşti 13 – 14.6.2013 4. www.tribunainvatamantului.ro/invatamantul-finlandez/