Una dintre carenţele reale ale elevilor din zilele noastre este lipsa interesului acestora pentru lectură. Fenomen real al ultimului deceniu şi jumătate, criza lecturii îngrijorează nu numai cadrele didactice şi părinţii, ci pe toţi care se ocupă de destinul cărţii, de la autori şi editori, până la bibliotecari. Oare de ce copiii noştri nu mai au bucuria de a citi? Cadrele didactice şi nu numai au de luptat cu interesul redus al copiilor faţă de lectură în concurenţă cu mass- media şi internetul, de unde obţin informaţii mai repede şi din diferite domenii.
„Cartea este cea mai bună armă împotriva intoleranței și ignoranței.” – Lyndon Baines Johnson
Fără a minimaliza importanţa mijloacelor moderne de informare, cadrul didactic are datoria de a apropia elevul său de carte de la vârste mici, dar nu obligându-l să citească, ci îndrumându-l să descifreze tainele cărţilor şi trezindu-i interesul pentru această activitate intelectuală. Pentru aceasta eu, în primul rând am realizat o bună colaborare cu biblioteca şcolii, urmărind împreună citirea unor opere literare adecvate vârstei copiilor, opere care fac parte din tezaurul literar românesc şi universal. De la sfârşitul clasei I, i-am dus pe elevii mei în aceste “temple ale culturii”, unde le-am explicat ce este aceea o bibliotecă, cum se pot informa, cui pot cere ajutorul în alegerea unei lecturi.
Misiunea bibliotecarului este deosebit de grea, deoarece sarcinile ce le incumbă aceasta sunt multiple: formarea abilităţilor de a lucra cu cartea, de a conştientiza frumuseţea operei, expresia trăirii, a stării de excepţie a creatorului.
Se ştie că lectura literară contribuie la dezvoltarea gândirii, limbajului, a trăsăturilor de caracter ale copiilor, sensibilităţii şi gustului pentru frumos, favorizând întregul registru explicativ- emoţional cerut şi condiţionat de vârsta şcolarilor mici. Crearea unei atmosfere deosebite, a unei stări de emotivitate generală astfel încât copilul să-şi dea seama de frumuseţea unei opere ţin de capacitatea pe care o deţine bibliotecarul. Dacă la intrarea în bibliotecă copilul găseşte o atmosferă atractivă, dinamizatoare foarte potivită pentru dezvoltarea şi formare gustului pentru citit, el va reveni cu plăcere de fiecare dată şi astfel scopul nostru va fi atins. Biblioteca trebuie să aibă un ambient plăcut, ca valoare de stimul care modifică în mod favorabil dispoziţia, creează disponibilităţi psihice în plus, accentuează trăsăturile estetice deschizând spiritual copilul către comunicare şi cunoaştere. La fel de important este şi felul în care este întâmpinant de bibliotecar, modul de adresare, precum şi limbajul nonverbal şi paraverbal. Primul contact cu cartea este foarte important, de aceea trebuie încurajat şi îndrumat în permanenţă, rol ce revine bibliotecarului.
Este deosebit de important ca elevul să înţeleagă ceea ce citeşte, apoi să fie în măsură analizeze, să deosebească ceea ce este bun, util, instructive şi educativ de ceea ce este rău, inutil dăunător, ca în final să-şi poată formula o opinie despre cartea citită. Activităţile de promovare a lecturii sunt de natură interdisciplinară. Ele se por organiza sub orice formă, în funcţie de creativitatea şi disponibilitatea celui care conduce centrul. Pot fi jocuri de rol, şezători literare, expoziţii de cărţi, diverse acţiuni desfăşurate cu prilejul unor sărbători – marcarea festivă a Zilei internaţionale a cărţii pentru copii (2 aprilie), concursuri, prezentări power-point, înfiinţarea unui colţ intitulat “Vitrina literară” unde se va face o prezentare fluentă şi continuă a operelor literare pentru copii: poveşti, povestiri, legende, fabule, poezii, proverbe, ghicitori; fişe cu exerciţii diverse pe baza textelor citite, imagini de colorat cu personaje îndrăgite, dicţionare sau modele de fişe de lectură. În urma unor astfel de prezentări, elevii vor şti să deosebească scriitorii, să le recunoască operele.
Un alt tip de activitate pentru promovarea lecturii ar putea fi acţiuni de genul “Am citit, recomand colegului!” sau “Mi-a plăcut, cred că v-ar plăcea şi vouă!”, în care elevii vor povesti episoadele cele mai interesante din lecturile citite stârnindu-le şi celorlalţi interesul pentru o anumită operă. De asemenea se mai pot realiza convorbiri literare, organizate sub forma unui dialog cu copiii, fie individual, fie în grupuri mici, fapt care îi angajează pe aceştia în împărtăşirea spontană a impresiilor în comunicarea propriilor gânduri, fiind implicaţi activ, atractiv sau în mod deconectant la viaţa socială a clasei.
Diafilmul, filmul, teatrul de păpuşi, casetele audio şi video folosesc ca mijloace concrete ce pot fi utilizate de dascăl în vizualizarea unor posibile lecturi suplimentare din programa şcolară. Se mai pot realiza acţiuni în parteneriat cu familia de tipul: “Părinţi şi copii împreună”, “Bunica deapănă amintiri”, dramatizări ale fabulelor în care personajele vieţuitoare, prin comportamentul lor corespund actualelor nevoi de educaţie ale individului.
Lectura modifică comportamentele cititorilor, spiritul şi gândirea critică le dezvoltă, iar aceştia sunt responsabili pentru faptele lor, participă direct la medierea conflictelor, se pot autodepăşi, autoevalua, ajungând la dezvoltarea lor personală. Fiecare lectură audiată sau citită mobilizează atât elevii, cât şi pe părinţii acestora, care trebuie să intervină cu explicaţii despre conţinuturile mai greu perceptibile. Atunci când copiii nu simt lectura ca pe o corvoadă, ci o caută ca pe o sursă de informare, de relaxare, de bucurie, putem spune că am îndeplinit cu adevărat mare parte din misiunea pe care o avem ca dascăli. Cărţile sunt poarta deschisă spre cunoaştere, profesorul cu cea mai multă răbdare, care aşteaptă să fie citite şi explorate.
Bibliografie
1. Walt, H., “Supremaţia lecturii”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997, p.83;
2. Nuţă, Silvia, “Metodica predării limbii şi literaturii române în clasele primare”, vol. I şi II, Bucureşti, Editura “Aramis”, 2000, p. 164, 221.