EDICT

Activitatea „Pe urmele Nedreptății” a fost realizată pe 27 ianuarie 2023, Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului, cu scopul conștientizării de către elevi a realităților trecutului și prezentului, pentru formarea unor atitudini democratice și a valorilor general-umane.

Competențe transdisciplinare:

• Competența de a învăța să învăța în limba română.
• Competența culturală și inter culturală (de a recepta și de a crea valori).

Competențe specifice:

• Aprecierea critică și obiectivă a situațiilor, faptelor și proceselor istorice;
• Formarea comportamentelor democratice și valorilor general-umane.

Unități de competențe:

• Prezentarea rolului personalităților din istoria contemporană;
• Analiza critică a diferitor opinii pe marginea subiectului: Holocaustul;
• Analiza atitudinii membrilor comunității față de valorile naționale și universale.

Obiectivele:

• Să identifice corect informațiile din sursele istorice și literare;
• Să identifice cauze/consecințe ale Holocaustului;
• Să determine lipsa comportamentelor democratice și a valorilor general-umane în timpul Holocaustului;
• Să valorifice materialul suport pentru a crea un text istoric logic, coerent și lingvistic corect;
• Să manifeste atitudini față de impactul Holocaustului asupra societății.

Programul activității a fost variat, incluzând discursuri, dezbateri, lectură, activități practice.

1. Prof. Vasilache Tatiana – discurs: „Scopul proiectării atelierului istoric”
În fiecare an se marchează ziua eliberării lagărelor de concentrare naziste la 27 ianuarie, atunci când a avut loc eliberarea evreilor de la Aushwitz, și a luat sfârșit Holocaustul, genocid în care au fost uciși 6 milioane de evrei de către regimul nazist în timpul celui de-al doilea război mondial.
Am organizat acest atelier pentru că un studiu atent al Holocaustului ne va ajuta să reflectăm asupra uzului și abuzului de putere, asupra rolurilor responsabilităților indivizilor, organizațiilor și națiunilor, atunci când acestea sunt confruntate cu încălcarea dreptului omului.
Acest studiu va spori conștientizarea potențialului de genocid existent în lumea actuală.
Astăzi vom aprofunda influența factorilor istorici, sociali, religioși, politici și economici ce impreună au determinat Holocaustul. Dar și ecourile Holocaustului în alte domenii decât in istoriografie.

2. Patricia, clasa a IX-a – comunicare: ,,Soluția finală.”
3. Andreea, clasa a IX-a – comunicare ,, Originile și cauzele Holocaustului”
4. Marcu, clasa a IX-a – comunicare ,,Desfășurarea Holocaustului în Europa”
5. Arina, clasa a IX-a – comunicare ,,Desfășurarea Holocaustului în URSS”
6. Iulian, clasa a IX-a – comunicare ,,Holocaustul în România”
7. Nadina, clasa a IX-a – comunicare ,,Holocaustul în literatură”
8. Scenă teatrală: „Băiatul cu pijamale în dungi” –  Alexandru și Dumitru, clasa a IX-a.

Autorul:
Bruno și familia sa se mutase din casa lor care era în Berlin într-o nouă casa, de această dată fusese în Aushwitz. Orașul despre care Bruno nu știa nimic, nici măcar că se afla în  Polonia. Aici veni din cauza slujbei tatălui său, care era angajat pentru a supraveghea dețnuții evrei din lagăr.
Ajunși aici parcă nu-și găsea locul, nici el nici mama sa. Noua casă era departe de ochii lumii, retrasă, intr-un pustiu și nu se mai vedeau alte case în împrejurimi, ceea ce însemna că nu va avea nici un băiețel cu cine să se joace…
Fereastra din camera lui Bruno ieșea însă chiar spre lagărul de concentrare, și așa cum el iubea să exploreze locuri a pornit într-o zi să vadă ce este dincolo de gardul cela înalt din sârmă ghimpată.
În timp ce mergea nu văzu pe nimeni aproape de gard, și nici nu găsi porți care sa-i permită să intre înăuntru, astfel că deveni disperat că explorarea avea să fie un eșec total.
După ce explora mai mlut de o oră îi veni foamea, și numai se gândea să se întoarcă înapoi cum zări un punct, mergând spre el acesta deveni o pată, apoi se transformă într-un strop, și în curând stropul deveni o siluetă. De fapt era un baiat.
-Bună. B
-Bună. S
Autorul:
La început acesta ședea cu picioarele pe pământ încrucișate,privind țărâna din fața lui.avea o față de-a dreptul ciudată. Bruno fu sigur că nu văzuze nciodată un baiat mai slab și mai trist, așa că hotărî c-ar fi bine să-i vorbească.
– Exlorez. B
– Da!? S
– Da, cam de două ore.
– Și ai descoperit ceva?
– Foarte puțin.
– Adică nimic?
– Ei bine te-am găsit pe tine.
Autorul:
Se uită la băiat și vroia să-l întrebe de ce era atât de trist, dar se opri i se păru să nu fie prea grosolan, și se așeza pe partea lui de gard întocmai ca și baiețelul cu pijama în dungi.
– Locuiesc în casa de pe partea asta a gardului.
– Adevărat?
– Camera mea e la primul etaj, deacolo pot să văd este gard. Apropo mă numesc Bruno.
– Eu sunt Shmuel. N-am auzit niciodată un nume ca al tău.
– Nici eu nu l-am auzit pe al tău.
– Câți ani ai?
– (numără Shmuel pe degete) Am Nouă ani, și sunt născut pe 15 aprilie 1934.
– „Ooooooo!! Nu-mi vine să cred! Deoarece ziua mea e tot pe 15 apriile 1934. Ne-am născut amândoi în aceeași zi. E ciudat!! Suntem ca niște gemeni…
– Poate!
– De ce sunteți asa de mulți oameni de partea ceea a gardului? și ce faceți voi acolo?
– Tot ce știu eu,e că înainte de a veni aici locuiam cu mama, tata și fratele meu, și în fiecacare dimineață luam micul dejun împreună. Tata repara ceasuri…, am avut și eu unul, ce avea capac de aur…
– Ce s-a întâmplat cu el?
– Mi l-au luat.
– Cine?
– Soldații, desigur. Apoi ne-au adus aici cu trenul, în vagoane eram foarte multi, și nu aveam aer să respirăm…
– Asta pentru că erați prea mulți, ar fi trebuit sa vă urcați în al nostru…
– Nu cred ca ni s-ar fi dat voie…
– Sunt mulți băieți acolo?
– Sute…
– Sute? Atunci vă jucați împreună?
– Nu …N-ai nimic de mâncare cu tine, adevărat?
– Nu, am vrut să i-au o ciocolată, dar am uitat.
– O ciocolată? Am mâncat doar o singură dată ciocolată.
– Serios, eu nu mânânc prea multe căci mama nu-mi permite, să nu-mi stric dinții.
– Nici măcar o bucățică de pâine?
– Nu, noi luăm cina la 18 seara, ar fi bine să vii la noi la cină.
– Ar fi bine să plec…

Autorul:
Shmuel se ridică și plecă, iar Bruno remarcă când de slab era noul lui prieten.
– Mă întorc mâine! (Strigă Bruno)
Autorul:
Timp de câteva săptămâni Bruno parcurgea drumul de lângă gard ca să se întâlnească cu Shmuel,  care-l aștepta în fiecare zi, stând jos cu picioarele încrucișate. Și de fiecare dată îi spunea, cât de mult ar vrea să se strecoare pe sub gard și să se joace cu el.
– Dar de ce toti oamenii din partea ta de gard poartă aceste pijamale în dungi?
– Astea le-am primit când am ajuns aici.
– Dar nu simți nevoia să te îmbraci în haine diferite? Unde –s ale tale?
– Ni le-au luat sodații…
Autorul:
Într-una din zile Bruno veni ca deobicei cu ceva mâncare să se întâlnescă cu Shmuel, căruia trebuia să-i mai spuie că degraba se va întoarce la Berlin, dar și el îi pregăti lui Bruno o surpriză îi aduse-se o pijama în dungi să nu se deosebească de ceilalti, pentru ai putea înfăptui marea lui dorință de a se juca amândoi. L-a ajutat să treacă în partea lui de gard, și au pornit spre centrul lagărului.
Ajungând printe oamenii din lagăr, Bruno văzu doar doua tipuri de indivizi:  ori soldați fericiți, râzând și strigând, ori oameni nefericiți…
– Nu-mi place aici.
– Nici mie.
– Trebuie să mă întorc acasă, vii cu mine până la gard?
Autorul:
Nici nu reuși Smuel să răspundă, că deodată se auzi un fluerat puternic, și soldații înconjurau spațiul lagărului în care se aflau băieții…
Astfel fiind conduși în camera de gazare și exterminați…
Mult timp a fost căutat Bruno, dar doar hainele i se gasise acolo unde deobicei se întâlnea el cu Shmuel…

9. Andreea, clasa a IX-a – comunicare ,,Ecoul Holocaustului în artă”
10.  Evelina, clasa a IX-a – comunicare ,,Simbolurile Holocaustului”
( textele comunicărilor se anexează)

11.  Scenă teatrală: „Istoria Hannei”– Patricia, Ovidiu, Nicoleta, Alexandru, clasa a IX- a;  Nicoleta,  Sabina clasa a V-a ,,A”.
Autorul:  Patricia
Hanna, s-a născut în 1935 în Biala Rawska, un oraş în care evreii şi nevreii locuiau şi locuiseră împreună de generaţii.
Bunica ei locuia în centrul oraşului lângă piaţă, şi toţi verii ei locuiau într-un cartier evreiesc aflat în apropiere. Părinţii ei, Herşel şi Zisel Herşcovici, locuiau împreună cu ea pe o stradă aglomerată în Biala Rawska, peste drum de altă familie evreiască.
Vecinii ei polonezi, Marişa, Yanek şi Başa, erau cei mai buni prieteni ai ei. Adora să se joace cu ei de-a v-aţi ascunselea în grădină, în spatele casei, unde găsea ascunzişuri excelente în copaci şi în tufişuri. Îi plăcea să se uite la tot felul de gândaci care duceau pe spate mici bucăţele de mâncare către locurile lor secrete. Uneori, tocmai în mijlocul jocului de-a v-aţi ascunselea, observa câte un gândac pe pământ şi se aşeza pe burtă ca să-l studiez cu mai multă atenţie până când îi auzea prietenii strigând-o să ne continuie jocul.
Era mereu voioasă, zâmbitoare şi foarte îndrăgită de prietenii ei. Cei care o cunoşteau se opreau întotdeauna şi o întrebau ce face trăgând-o uşor de bucle sau strângând-o de obraji. Îi plăcea foarte mult să recite poezii poloneze. Când părinţii o duceau în vizită la prieteni sau la rude, mama îi cerea mereu să cânt sau să spun o poveste în faţa tuturor. Uneori nu prea avea chef de asta, şi tot ce își dorea era să mă duc afară să se joc cu ceilalţi copii.
Apoi au început să se întâmple lucruri care au făcut-o să uite de toate cântecele, poeziile şi jocurile pe care odinioară le ştia atât de bine. Viaţa ei avea să se schimbe pentru totdeauna.
Avea patru ani când războiul a izbucnit, în septembrie 1939. Soldaţii germani în uniforme cenuşii au sosit în oraşul lor. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să impună camuflajul. De la opt seara le era interzis tuturor să iasă din casă. Oricine era prins afară după ora opt era pedepsit.
Intr-o zi, a văzut-o pe mama sa cosând stele galbene pe haina ei şi pe cea a tatălui ei. Atunci Hanna a întrebat-o:

NM – Mamă, ce coş?
NC – Este o stea galbenă care trebuie să fie prinsă pe hainele noastre când ieşim din casă..
NM – Toată lumea trebuie să facă asta?
NC – Doar evreii.
NM – De ce?
NC – Aşa ne-au obligat soldaţii germane.
NM – Dar de ce?
NC – Ca să ştie cine este evreu (a spus mama enervată)
NM – Dar de ce este important să ştie cine este evreu?
NC – NU ŞTIU. Asta ne-au poruncit, şi asta facem.

Supărată, a continuat să coasă steaua galbenă pe haina lui tata.Hanna a privit-o uimită pe mama. Buzele îi erau strânse în timp ce degetele ei coseau rapid, nervos. A întrebat-o:

NM – Mamă, trebuie şi eu să îmi aduc haina?
NC – NU! COPIII NU SUNT OBLIGATI!
Autorul –  În acea seară, haina neagră a mamei  şi haina gri a  tatălui Hannei fură agăţate în cuier lângă uşa din faţă. Pe ele era câte o stea galbenă.
Avea şase ani. A fost prima zi de şcoală în septembrie 1941. Germanii tot mai erau în Biala Rawska.
Marişa, cea mai bună prietenă a Hannei, a invitat-o să vină cu ea la şcoală. S-au întâlnit dimineaţa şi au mers împreună cu mulţi alţi copii. A ajuns la porţile înalte. Portarul şcolii stătea lângă poartă. Îl cunoştea: locuia aproape de casa lor. Îi spunea fiecărui elev «bună dimineaţa» şi «succes la învăţătură».
Marişa a intrat pe poartă şi ea a urmat-o, în timp ce portarul o întâmpina.
Portarul și Hanna
Ovidiu- Unde te duci?
NM – La şcoală, în clasa întâi, i-a răspuns mândră şi și-a continuat drumul.

Autorul
Portarul i-a blocat calea:

Ovidiu- Nu, tu nu.

NM- Dar am deja şase ani! Chiar şase ani!

Ovidiu- Eşti evreică. Evreii nu au dreptul să înveţe. Fără evrei în şcoala noastră. Du-te acasă.
Autorul: N- a plâns. S-a gândit:
NM  – “Sunt evreică. Nu e loc pentru mine“.
Autorul: A  mers acasă. Mama o aştepta cu un zâmbet larg şi a întrebat-o:

NC – Hanecica, unde ai fost?

NM – Nicăieri anume. Doar m-am plimbat puţin.

NC – Ei ! A început noul an şcolar. Te aşteaptă cărţile.
A luat-o în cameră. Acolo stătea tatăl ei. Pe masă era un teanc de cărţi şi de caiete. A zâmbit şi a strâns-o de mână:

Alexandru – Felicitări, Hanecica. Astăzi începi prima zi de «şcoala noastră». Succes!

Autorul
Tata şi mama erau profesorii «şcolii Hannecicăi». Ei au învăţat-o să scrie şi să citească… A avut şi ea o şcoală…

…În numele tuturor copiilor ce au suferit în urma Holocaustului vom agăța câte un fluture zburător pe gardul ghimpat cu un mesaj de regret și unul de speranță!

12. Atelier de creație  – Confecționarea „Fluturilor Zburători”  cu mesaje de regret pentru ziua de ieri și de încredere în ziua de mâine!
( Toți participanții dar și oaspeții vor primi foi din care să realizeze fluturi, pe care-i vom atârna ulterior pe gardul improvizat din sârmă ghimpată.)
Cuvânt de încheiere: (prof.)

În dependență de înțelegerea noastră putem preveni astfel de calamități ale omenirii, iar pentru aceasta avem nevoie să ne cunoaștem drepturile, dar și responsabilitățile. Avem a învăța din greșelile predecesorilor noștri! Să luăm aminte din  Lecția Vieții!