Accesul la educație pentru copiii cu sindrom Down (Studiu)

Educația este unul dintre pilonii esențiali ai unei societăți democratice și incluzive. Ea nu înseamnă doar transmiterea de cunoștințe, ci și formarea caracterului, a valorilor și a abilităților sociale necesare pentru o viață autonomă și demnă. În societatea contemporană, modul în care tratăm persoanele cu dizabilități reflectă valorile noastre fundamentale. Acest eseu argumentativ analizează importanța și beneficiile unei abordări incluzive, pornind de la experiențe personale care susține că incluziunea nu este doar un ideal moral, ci și o necesitate practică pentru o societate echitabilă și prosperă.

Persoanele  cu dizabilități reprezintă aproximativ 15% din populația globală. A le refuza accesul egal la educație, muncă și viața socială contravine principiilor fundamentale ale drepturilor omului.

Accesul la educație este un drept fundamental, însă pentru mulți copii cu dizabilități din România, acest drept rămâne doar pe hârtie. Vorbesc aici din experiență personală: am cunoscut, în urmă cu mulți ani, un copil cu sindrom Down, Rareș, care a fost respins de mai multe școli sub pretextul că “ nu se poate adapta”. Am fost martoră la suferința familiei sale, dar și la eforturile lor de a-i oferi o șandsă reală la educasție. Pornind de la această experiență, susțin cu tărie că fiecare copil, indiferent de dizabilitate, are dreptul la educație în școli de masă și că discriminarea trebuie combătută activ.

Educația este un drept, nu un privilegiu.

Constituția României garantează dreptul la educație pentru toți cetățenii. În cazul lui Rareș, acest drept a fost încălcat.  A fost refuzat de două școli din orașul nostru, pentru că nu existau “condiții” pentru el. Totuși, condițiile nu se creează refuzându-i pe cei diferiți, ci adaptând școala la diversitate.  Nu putem vorbi de o societate incluzivă atâta timp cât un copil este respins doar pentru că are o altă realitate. Persoanele cu sindrom Down , ca oricare altele, au potențial de dezvoltare. Prin educație, ele dobândesc nu doar cunoștințe ci și abilități sociale, autonomie personală și încredere în sine. Chiar dacă procesul de învățare poate fi diferit sau mai lent, rezultatele pot fi remarcabile atunci când sunt susținute de profesori empatici și metode adaptate. De exemplu, multe țări europene practică cu succes  integrarea în școli de masă, cu rezultate pozitive pentru toți copii, nu doar pentru cei cu dizabilități.

Discriminarea pornește de la prejudecăți și frică. Realitatea arată că, în multe cazuri, copiii cu sindrom Down sunt fie refuzați de școli de masă, fie integrați formal, dar lăsați în afara procesului educațional. Această excludere este o formă clară de discriminare. Lipsa profesorilor de sprijin, absența materialelor adaptate și mentalitatea rigidă a unor cadre didactice sau părinți duc la marginalizare.  În cazul lui Rareș , nu lipsa infrastructurii a fost problema, ci mentalitatea. Părinți ai altor elevi și chiar unii profesori au considerat că “va ține în loc clasa” sau că “nu se va integra”. Aceste idei sunt greșite și periculoase.  Rareș este un copil inteligent, afectuos, dornic să învețe și să fie alături de colegii săi. Frica de necunoscut și lipsa de informare duc la excludere. Doar cunoscând acești copii, putem înțelege cât de mult au de oferit.

Prezența copiilor cu dizabilități  în școli de masă aduce beneficii pentru toți.

Educația incluzivă nu este doar o obligație legală, ci aduce beneficii reale. Conform unui raport  UNESCO din 2021, copiii care învață în medii incluzive dezvoltă mai bine empatia, toleranța și abilitățile sociale. Totodată, rata de abandon scade, iar coeziunea socială crește.

A merge la școală nu înseamnă doar a învăța să citești sau să socotești.Înseamnă a-ți face prieteni, a interacționa cu ceilalți, a simți că aparții unei comunități. Pentru un copil cu sindrom Down, școala de masă poate fi o poartă către o viață mai independentă, mai demnă și mai integrată în societate.Copiii cu sindrom Down beneficiază enorm atunci când sunt integrați în școli de masă: învață prin imitație, dezvoltă abilități sociale și de comunicare, se simt acceptați și valoroși.

După ce, în final, o școală l-a acceptat, Rareș a reușit să se adapteze cu ajutorul unui profesor de sprijin și al părinților. Clasa lui a devenit un exemplu de solidaritate.  Colegii au învățat ce înseamnă empatia, răbdarea și diversitatea. A fost o lecție de viață nu doar pentru Rareș, ci pentru toți.  Un mediu școlar divers este mai uman. Nu este o pierdere pentru ceilalți copii, ci un câștig pentru toți. Într-o clasă  unde înveți alături de cineva “diferit”, înveți mai mult decât matematică: înveți respect, solidaritate și empatie. Acesta este motivul pentru care cred că integrarea copiilor cu dizabilități nu este doar un drept, ci și o oportunitate de a deveni mai buni ca oameni, o investiție în viitorul tuturor.

Cred cu toată convingerea că fiecare copil merită o șansă reală la educație, indiferent dacă are sau nu o dizabilitate. Cazul lui Rareș mi-a arătat cât de multe obstacole încă există , dar și câtă putere are acceptarea și lupta pentru dreptate. Este de datoria noastră, ca  societate,  să eliminăm discriminarea și să construim un sistem educațional în care toți copiii să fie bineveniți.

În concluzie, cred că educația este un drept și o necesitate pentru persoanele cu sindrom Down, nu un gest de milă sau o favoare din partea societății. Refuzul accesului la școli sau lipsa de implicare în procesul educațional este o formă de nedreptate care trebuie corectată. Investițiile în infrastructură, formarea cadrelor didactice și combaterea prejudecăților trebuie să devină priorități reale. Educația incluzivă nu este un moft, ci o dovadă a unei societăți civilizate, care oferă șanse egale tuturor. Nu putem vorbi despre progres cât timp lăsăm în urmă sute de mii de copii doar pentru că sunt considerați diferiți.

O societate care își educă TOȚI copiii este una care respectă viața, demnitatea și viitorul.

Nu trebuie să aștepți să ai un copil cu dizabilitate ca să susții dreptul la educație al celor care au. Este un semn de civilizație, empatie și respect  să ne dorim ca fiecare copil-inclusiv cel cu sindrom Down – să aibă un loc în școala noastră, în banca de lângă copilul nostru, în lumea noastră.

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Elena Terchilă

Grădinița cu Program Prelungit, Bumbești-Jiu (Gorj), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.terchila