Actualmente, tendinţa sistemului de învăţământ, orientat spre formarea şi dezvoltarea competenţelor-cheie, este de a valorifica un nou model de predare-învăţare-evaluare a disciplinelor şcolare, în care sunt consolidate cunoştinţe din diverse discipline, în vederea educării unei persoane inteligente, capabile să înţeleagă lumea şi să răspundă imperativelor acesteia, printr-o unitate a cunoaşterii. S-a demonstrat faptul că prin învăţarea trans şi interdisciplinară, elevii îşi conştientizează mult mai bine nevoile, abilităţile, stilurile de învăţare, valorificând cunoştinţe acumulate şi potenţialul creativ de identificare a soluţiilor optime pentru diverse probleme sau situaţii racordate la adevărata existenţă umană.
„Un spirit cultivat este acela care poate examina lucrurile din mai multe puncte de vedere.” – Henri-Federic Amiel
C. Cucoş afirma faptul că interdisciplinaritarea este o formă de cooperare între discipline diferite care se realizează în principal respectând logica ştiinţelor respective şi îl ajută pe elev în formarea unor imagini unitare a realităţii, dezvoltându-i o gândire integratoare. De asemenea, interdisciplinaritatea constă într-o intersectare a diferitelor arii curriculare. Ea presupune interacţiunea deschisă între anumite competenţe sau conţinuturi interdependente din două sau mai multe discipline, bazată pe un suport epistemologic ce implică intersectarea disciplinelor.
Predarea şi învăţarea unei discipline are dezavantajul că se foloseşte perceperea secvenţială a realităţii unice făcând-o artificială. Din acest motiv, este necesară realizarea unei conexiuni între anumite discipline şcolare pentru o percepere unitară şi coerentă a fenomenului studiat. Aşadar, sunt căutate teme comune pentru diferite obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de învăţare cum ar fi luarea de decizii, rezolvarea de probleme, însuşirea metodelor şi tehnicilor de învăţare eficientă etc. Aceste competenţe cu caracter generic pot fi transferate cu uşurinţă dintr-un context disciplinar în altul, dar mai ales, pot fi transferate efectiv în contexte de viaţă cotidiană în afara clasei.
Legătura dintre limba română şi celelalte discipline se poate realiza la nivelul conţinuturilor, al obiectivelor, dar se creează şi un mediu propice pentru ca fiecare elev să se exprime liber, să-şi dea frâu liber sentimentelor şi imaginaţiei. Corelarea interdisciplinară între limba română şi celelalte discipline se realizează prin:
1. Elemente de vocabular
Termeni specifici diferitelor discipline precum:
• termeni ştiinţifici (matematică, geografie, istorie, biologie)
• termeni tehnici (abilităţi practice, educaţie tehnologică)
• termeni muzicali (educaţie muzicală)
• termeni juridici (educaţie civică)
2. Texte literare/ nonliterare
• texte cu un conţinut ştiinţific oferă elevilor posibilitatea de a explica înţelesul textelor după studierea unui fenomen;
• textele descriptive pot fi recomandate elevilor pentru lectura suplimentară (geografie, biologie )
• texte cu un conţinut istoric, unele incluzând arhaismele, scrise în proză sau în versuri
• textele unor cântece îi apropie pe elevi de unele poezii sau îi ajută să găsească momente importante din unele texte narative
• proverbele, zicătorile, legendele pot fi valorificate în legătură cu lecţiile de ştiinţe, geografie, istorie sau biologie
3. Excursia literară- adânceşte înţelegerea operelor cu caracter descriptiv şi poate fi precedată sau urmată de lecturi adecvate din opera scriitorilor studiaţi.
4. Observarea orizontului local– poate fi corelată cu cerinţe care aparţin disciplinei limba română prin asocierea cu studierea unor fragmente din monografia localităţii natale.
În cadrul orelor de limba şi literatura română, în vederea formării şi dezvoltării capacităţii de receptare a operei artistice, se propun activităţi participative indispensabile actului lecturii şi receptării textului literar, care trebuie înţeles în profunzime, prin decodificarea semnelor, a conotaţiei figurilor de stil, a imaginilor plasticizante, valorificându-se resursele intelectuale şi creative ale elevului. Cuvântul-ca materie primă în literatură- poate crea imagini vizuale, auditive, tactile etc. Imaginile picturale readuc în mintea elevilor imagini artistice vizuale, expresii întâlnite în lucrări literare studiate( Pastelurile ). De asemenea, se pot realiza lucrări plastice care să ilustreze conţinuturile textelor literare. Totodată, studierea prozei de factură istorică impune relaţia literatură –istorie (Sobieski şi românii de C. Negruzzi, Portretul lui Ştefan cel Mare), însă întâlnim opere în care predomină relaţia dintre literatură –muzică (Doina, Balada ) ,literatură- mitologie (Legende, Baltagul de M. Sadoveanu), literatură- teatru –film, prin compararea unor ecranizării sau vizionarea unor spectacole după/ înainte/ în timpul studierii operei literare,punerea în scenă a unor momente, acte sau scene din opera respectivă (D-l Goe, Două loturi, O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale ). De asemenea, personajele din textele literare pot fi utilizate ca participanţi în cadrul lecţiilor, portretele morale ale acestora pot fi prezentate în antiteză sau prin jocuri de rol.
Activități care dezvoltă creativitatea elevilor prin abordarea interdisciplinară
- crearea de probleme cu elemente din textele studiate
- imaginarea unor legende (apariţia unor locuri, a unor animale ,a unor plante)
- descrieri ale unor imagini fotografice sau filme
- excursiile şi drumeţiile tematice pot fi valorificate prin compuneri, povestirea unor întâmplări sau joc de rol
- coroborarea compoziţiilor literare cu cele plastice pe aceeaşi temă
- cântecele pot fi puncte de plecare pentru realizarea unor compuneri narative, dialoguri sau poezii
- audiţiile pot determina crearea unei poezii, a unei descrieri sau a unui desen
- realizarea unor colaje reprezentând scene din textele studiate.
Această abordare oferă posibilitatea elevilor de a demonstra ce ştiu, dar, mai ales, ceea ce ştiu să facă, adică să le pună în valoare anumite capacităţi.
În concluzie, profesorului îi revine misiunea de realizare a conținuturilor prin metode active, formative, atitudinea recomandată fiind cea a armoniei dintre metodele tradiționale şi cele moderne. Important este ca activitățile propuse să-i antreneze pe elevi în condiţii practice de analiză, interpretare, creare, asigurându-le rolul de investigator, explorator, cercetător şi, bineînţeles, creator de noi soluţii şi idei.
Bibliografie
1. Ciolan, Lucian, Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Ed. Polirom, Iaşi, 2008
2. Ciolan, Lucian, Dincolo de discipline-ghid pentru învăţarea integrată/crosscurriculară , Iaşi, 2009
3. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
4. Marcu, Vasile, O introducere în deontologia profesiunii didactice, Oradea, 2002
5. Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea. Manifest, Ed. Polirom, Iaşi, 1991
6. Văideanu, George, Educaţia la frontiera dintre milenii, E.D.P. ,Bucureşti, 1998