Abordarea interdisciplinară – condiție necesară pentru un învățământ eficient

Abordarea interdisciplinară presupune studiul unei tematici unitare din perspectiva a mai multor discipline. Mai mult, „interdisciplinaritatea implică un anumit grad de integrare între diferitele domenii ale cunoașterii şi diferite abordări, ca şi utilizarea unui limbaj comun permițând schimburi de ordin conceptual şi metodologic” (G. Văideanu, 1988).

Conform aceluiași autor, în învățământul preuniversitar se pot identifica trei direcții ale interdisciplinarității:
1. la nivel de autori de planuri, programe, manuale școlare, teste sau fișe de evaluare,
2. puncte de intrare accesibile profesorilor în cadrul proceselor de predare-evaluare,
3. prin intermediul activităților extracurriculare sau extrașcolare.

Abordarea interdisciplinară are numeroase avantaje: stimulează realizarea de planificări corelate (corelarea în timp) a predării conţinuturilor, la diverse discipline; încurajează colaborarea directă şi a schimbului între profesori de diferite discipline; încurajează pedagogiile active şi a metodologiilor participative; ajută la formarea strategiilor de rezolvare de probleme; sunt analizate teme din mai multe perspective; se formează competențe transversale, integrate, cheie şi transdisciplinare.

O astfel de experiență didactică s-a regăsit și în cadrul ediției din acest an a Săptămânii Mondiale a Spaţiului (World Space Week – WSW), care a avut ca temă „Spaţiul şi durabilitate”. Astfel, tematica evenimentului a fost abordată prin corelarea cunoştinţelor dobândite de către elevi la disciplinele chimie, fizică, geografie și TIC.

Sărbătorit în fiecare an în perioada 4 – 10 octombrie, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite, evenimentul a fost proclamat prin Rezoluţia Adunării Generală a ONU pentru a celebra contribuţiile ştiinţei şi tehnologiei spaţiale la îmbunătăţirea condiţiei umane.

La nivelul Școlii Gimnaziale Ioan Bob, am coordonat o serie de activități, precum:

  • vizita la Planetariul gonflabil Iulius Mall unde, prin intermediul proiecțiilor, „turiștii spațiali” au fost „transportați” mai departe de Calea Lactee
  • dezbateri tematice interdisciplinare
  • expoziția cu machete și postere pe tema De pe Terra în Univers a elevilor claselor a VII-a.

Produsele realizate de către elevi ce s-au regăsit în spațiul expozițional de pe holul școlii constituie reale materiale didactice ce pot fi utilizate la clasă, începând de la nivelul primar, până la nivelul gimnazial.

Activitățile derulate la nivelul școlii noastre au adus plus valoare nu doar din punct de vedere academic, ci și prin accentuarea unor legături interdisciplinare noi între disciplinele școlare situate la același nivel, privind tematica evenimentului.

 

prof. Ofelia Cornelia Popa

Școala Gimnazială Ioan Bob, Cluj-Napoca (Cluj) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ofelia.popa

Articole asemănătoare