Din necesitatea fiecărui om de a se instrui, de a-și lărgi perspectiva din care abordează lumea înconjurătoare, s- a format interesul pentru lectură, pentru citit. Conștientizarea acestui interes încununează o operă educativă de lungă durată, căreia școala îi pune piatra fundamentală. De aceea, cititul și scrisul constituie conținutul esențial al activității micului școlar, astfel putem afirma că întreaga evoluție a elevilor în școală și în viață depinde de măsura în care ei și-au însușit instrumentele muncii intelectuale până la nivelul elevului de clasa a IV-a.
Prin abordarea integrată a disciplinelor, cu precădere a Comunicării în limba română, se încearcă spargerea granițelor care delimitează strict lecțiile de literatură, gramatică sau compunere. În cadrul activităților integrate, elevul este obișnuit să recurgă la toate cunoștințele sale din domeniul literaturii cât și din altele pentru a duce la bun sfârșit sarcinile de lucru. Copilul de vârsta școlară mică trebuie lăsat să comunice liber, să spună și să- și argumenteze părerea, să găsească toate căile de rezolvare a problemelor, lucru ce îi va fi de un real folos pentru o integrare optimă în societate.
În cadrul lecțiilor de limbă română, elevii „învață să învețe”, adică desfășoară o activitate sistematică pentru a ști să lucreze asupra unui text, să desprindă elementele esențiale, să facă corelații cu sine și cu viața. „Să știi să citești” înseamnă a reacționa în mod intelectual la conținutul lecturii. Lectura determină procese hotărâtoare în structura gândirii copilului; cititul obligă la reprezentare, la crearea prin gândire și imaginație a situației reale pe care o redă fraza prin simbolurile textului tipărit – „A învăța să citești înseamnă să devii stăpân pe zestrea ta mintală” (R. Dontres).
Este cunoscută ideea conform căreia majoritatea copiilor de astăzi află tot ce se întâmplă în lume prin intermediul micului ecran, pătrund în lumea basmelor, a filmelor, iar cele văzute la „eroii” îndrăgiți de ei le inspiră atitudini și fapte. Așadar, în afara muncii cu cartea în care se implică, în mod necesar școala, copiii învață și pe alte căi ce e bine și ce e rău.
Există o preocupare din partea multor dascăli care doresc să dezvolte în sufletele copiilor dragostea pentru limba română, să le deschidă ușile cunoașterii prin intermediul cărților să- i facă mai buni, mai sensibili, mai înțelegători cu cei din jur. Preocuparea pentru această disciplină a venit și din partea mea și consider că dezvoltarea competențelor de comunicare sunt atât de necesare copiilor de azi și mai ales tinerilor de mâine, care, prinși între modernele aparate uită să-și formeze un limbaj cultivat, să-și dezvolte cultura intelectuală prin lectură de plăcere, să cunoască frumusețile și adevărurile „ascunse” în cărți.
Folosirea activităților integrate în cadrul orelor de Comunicare în limba română ridică gradul de eficiență în dezvoltarea competențelor de limbă și comunicare ale școlarului mic care „trebuie dezvoltate până la finalizarea educației obligatorii și trebuie să acționeze ca un fundament pentru învățarea în continuare, ca parte a învățării pe parcursul întregii vieții”[1].
Bibliografie
1 Manolescu M., (2010), Pedagogia competențelor- o viziune integratoare asupra educației, în Revista de pedagogie 58 (3), București