Școala este un mediu care trebuie să-i pregătească astăzi pe adulții de mâine. Dacă ea o să eșueze în misiunea ei, dacă cadrele didactice nu o să fie ajutate/îndrumate să obțină ceea ce este mai bun de la elevi, vom accede la o societate în care regulile nu mai sunt respectate, o societate agresivă și arbitrară.
Copiii trebuie tratați cu egalitate, respect și demnitate, nu pentru că sunt „viitorul” sau „adulții de mâine”, ci pentru că sunt ființe umane astăzi. Toți oamenii s-au născut egali în fața libertăților și drepturilor fundamentale iar copiii trebuie să se bucure de aceleași drepturi ale omului ca și ceilalți – de la dreptul la libertatea de exprimare la dreptul la intimitate. Aceasta înseamnă că toate legile privind drepturile omului se aplică în mod egal copiilor și adulților.
Convenția cu privire la Drepturile Copilului este un tratat internațional al ONU , care stabilește drepturile fundamentale ale copiilor. Ea a fost elaborată în 1989 și a intrat în vigoare în 1990. Este un document foarte important deoarece explică clar că și copiii au drepturi, sunt identități individuale, au nevoie de o anumită protecție și au voci care trebuie ascultate și cărora trebuie să li se acorde atenția corespunzătoare.
Uneori unele cadrele didactice au impresia că elevii de astăzi au prea multe drepturi, alteori unii dintre elevi afirmă că se simt la școală îngrădiți, stresați, deprimați. Sunt situații specifice, sunt argumente și diferențe pentru fiecare dintre poziții și lucrurile diferă de la caz la caz.
Totuși ne putem pune întrebarea: care sunt drepturile educaționale ale profesorilor și care sunt drepturile educaționale pe care elevii le pot pretinde?
Un răspuns – nici pe de parte singurul – dar un răspuns la care aderăm este perspectiva pe care a adus-o în educație modelul Canter. Lee Canter și Marlene Canter au propus în contribuțiile lor pedagogice următoarele linii directive:
- Profesorii trebuie să insiste să obțină din partea elevilor un comportament decent, responsabil deoarece acesta satisface o largă arie de trebuințe sociale: elevii beneficiază de pe urma lui, părinții îl doresc, societatea îl cere și procesul educațional devine ineficient în lipsa acestuia.
- Profesorii trebuie să nu se teamă de un control ferm al disciplinei în sala de clasă. Fermitatea presupune stabilirea unor limite clare ale comportamentului și nu exclude blândețea, dar pune pe primul plan respectarea regulilor.
Prin urmare profesorii au în viziunea celor doi autori o serie de drepturi educaționale printre care:
- dreptul de a organiza un mediu de învățare optim;
- dreptul de a cere și de aștepta din partea elevilor un comportament corect/potrivit;
- dreptul de a obține din partea managementului școlii și din partea părinților ajutorul necesar atunci când acesta se impune.
Par simple și de la sine înțelese aceste drepturi, însă uneori nu este atât de simplu în practică.
Există destul de multe situații în care sala de clasă devine un „adevărat câmp de bătălie” între elevi și cadrele didactice. Câte situații de violență verbală nu au fost înregistrate în ultimii ani? Cât de consolidată sau de fragilă este relația dintre profesor și părinte atunci când vine vorba despre comportamentul copilului acestuia din urmă? Este întotdeauna sprijinit cadrul didactic, se află dascălul și părinții elevului pe aceeași „lungime de undă”?
Este foarte important să se cultive capacitatea tinerilor de a gândi din punct de vedere moral căci pe lângă drepturi, copiii au de asemenea responsabilități dat fiind faptul că vor deveni membri adulți ai societății. Aceasta înseamnă că drepturile au limite și un copil trebuie să ia în considerare drepturile altor copii și adulți atunci când își exercită drepturile. Drepturile și responsabilitățile merg mână în mână.
Un copil are dreptul la educație, dar în același timp are datoria de a merge la școală. Un copil are dreptul la libera exprimare, dar prin exercitarea dreptului la libera exprimare, copilul trebuie să respecte drepturile altor copii și adulți, mai ales dreptul de a-și proteja onoarea și demnitatea.
Elevii învaţă să devină cetăţeni responsabili, nu numai prin studiu în clasă, dar şi prin educația pe care o primesc în familie. Adulții sunt modele pentru copii, aceștia din urmă fiind vulnerabili atunci când vine vorba de imitarea unor comportamente.
Școlile joacă un rol esențial în viața comunității, fiind esențiale pentru pregătirea copiilor de astăzi pentru a deveni membri activi și angajați ai societății. Într-un secol al 21-lea, interconectat și globalizat, tinerii sunt expuși unei lumi diverse și schimbătoare în jurul lor, o lume în care sărăcia, inegalitatea și alte nedreptăți sunt încă o parte din viața a milioane de oameni. Drepturile omului pot oferi școlilor din întreaga lume un limbaj comun al egalității, nediscriminării, incluziunii, respectului, demnității și participării, care este esențial pentru atingerea obiectivului de a obține o societate globală mai pașnică și mai dreaptă.
Educația pentru drepturile omului este un mijloc critic de a insufla cunoștințele, abilitățile, atitudinile și valorile care pot stimula o cultură a drepturilor omului. Școala trebuie să fie cea care creează o atmosferă socială în care toți membrii valorizează și protejează drepturile omului, în care valorile egalității, demnității, respectului, nediscriminării și politicii de ancorare a participării sunt baza deciziei în cadrul comunității.
Un sistem educațional care își dorește să respecte drepturile omului le pune în centrul experienței de învățare și face ca acestea să fie integrante din în viața școlară de zi cu zi. De la felul în care se iau decizii în școli, la modul în care oamenii se tratează reciproc, la curriculum și la activitățile extracurriculare oferite, școala devine un model exemplar pentru educația pentru drepturile omului .
Școala este locul în care drepturile omului sunt învățate, predate, practicate, respectate, protejate și promovate . Școlile sunt medii incluzive, unde toți sunt încurajați să participe activ la viața școlară, indiferent de statutul sau rolul iar elevii învață despre drepturile omului punându-le în practică în fiecare zi.
În concluzie putem afirma că drepturile copilului și drepturile cadrelor didactice trebuie respectate de întreaga societate iar acest lucru este posibil doar prin respectarea drepturilor omului. Prin educație trebuie dezvoltată conștiința morală, astfel încât toți membrii societății să își însușească principii și valori care stau la baza unui mediu ,,sănătos”.
Bibliografie:
1.Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și Consiliul Europei – Manual de drept european privind drepturile copilului
2. Constituția României- 2003
3. Institutul Român pentru Drepturile Omului- Principalele instrumente internaționale privind Drepturile Omului
3. www.irdo.ro/cursuri-formare.php