Problematica teoretică a lucrării de faṭă, interdisciplinaritatea, constituie un fenomen complex, urmărit de cercetători de-a lungul unei vaste perioade. Preocuparea aceasta este generată de schimbările care apar în fiecare artă, numite generic curente, precum şi de influenṭele care apar între arte, considerate diferite. Totuşi, aruncȃnd o privire spre perioada de început a creaṭiilor artistice, îndeosebi a celor populare, ele coexistau la un nivel spre care se tinde şi arta modernă.
Ȋnainte de o analiză detaliată a termenului, se impune sublinierea diferențelor dintre interdisciplinaritate, pluridisciplinaritate şi transdiciplinaritate. Conform opiniei lui Constantin Cucoș, „Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere”, în timp ce pluridisciplinaritatea (multidisciplinaritatea) se referă la situația în care „o temă aparținând unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline, acestea din urmă menținându-și nealterată structura și rămânând independente unele în raport cu celelalte” iar transdiciplinaritatea este „gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului, mergând adesea până la fuziune.”, conform revistei „Tribuna ȋnvăţământului”
Pentru o abordare teoretică a acestei relaṭii am avut două lucrări de referinṭă, Thomas Munro, Artele şi relaṭiile între dintre ele şi Elza Cenuşă, Literatură şi pictură. Edgar Papu susṭinea ideea conform căreia „artele ajung să-şi comunice şi să treacă de la una la alta”, lucru afirmat şi de poeṭii simbolişti, precum Mallarmé, care considera că literatura tinde să „reia din muzică bunul ei” prin sugestie, refren, armonie imitativă, rimă interioară, asociaṭii sonore. Limbajul poeziei şi al muzicii au în comun ritmul, armonia, linia melodică, deosebindu-se însă prin materialul artistic (cuvintele/ sunete, vibraṭii acustice). Prin intermediul poeziei elevul învaṭă să descopere emoṭiile din artă, atȃt cele pe care le transmite scriitorul cȃt şi emoṭiile declanşate în propriul suflet de creaṭia artistică.
Elza Cenuşă menṭionează înclinaṭiile pe care o mare parte din scriitori, aparținând unor perioade diferite, le-au avut faṭă de artele vizuale, îndeosebi pictura, desenul şi arhitectura. Cu siguranță experiența Poeziile sunt dominate de imagini vizuale, de culori, autorii încercȃnd să repete performanṭa realizată anterior în pictură (cum este cazul lui George Bacovia) sau arhitectură ( George Călinescu), plecȃnd de la jocul cu umbre şi lumini, pȃnă la jocul perspectivelor, purtând uneori şi titluri care le dezvăluie intenṭia, precum Pastel sau Acuarelă. Dintre autorii de poezie talentați în artele vizuale au fost şi Arghezi, Macedonski, Ion Pillat, Eminescu, Ștefan Petică, iar dintre prozatori, Mateiu I. Caragiale.
Interdisciplinaritatea se poate aplica pentru toate cele trei genuri literare: liric (analiza unei poezii prin trimitere la imaginile care o însoțesc sau la tablouri ce reuşesc să redea acceaşi stare), epic (vizionarea unui fragment din filmul realizat după opera literară sau prezentarea unui desen care să aibă în vedere un episod semnificativ) sau dramatic (o punere in scenă a piesei).
Prima etapă a unei astfel de abordări ar fi prezentarea poeziei însoțită de o imagine semnificativă şi un fragment muzical. Exemple:
-„Trecut-au anii…”, de M. Eminescu, cu ilustrația Ligiei Macovei la aceeași operă iar fragmentul muzica să aparțină lui Nicolae Doboş – „Muzică tibetană”.
„ Pe lângă plopii fără soț”, de Mihai Eminescu, cu o fotografie a plopilor din fața casei Cleopatrei Poenaru iar fragmenul muzical este chiar poezia cântată de Ektro.
-„Plumb”, de George Bacovia, cu „Ṭipătul”, de Edgar Munch şi „Îngerul rănit”, de Hugo Simberg, fragmentul muzical fiind Wagner, „Tristan şi Isolda”.
-„Amurg violet. „ de George Bacovia cu „Village in winter”, de Eduard Redfield, însoțit de muzica lui Alban Berg, „Interlude”.
– „Ȋn Grădina Ghetsimani”, de Vasile Voiculescu cu o reprezentare iconografică a Rugăciunii de pe Muntele Măslinilor însoțită muzical de un fragment de muzică bisericească,
-„Lacustră” de George Bacovia cu „Într-o zi oamenii vor vedea răsăritul”, de Léon Fréderich şi de vocea poetului recitând la radio propriul poem.
A doua etapă constă în comentarea în paralel a creației plastice şi a celei literare. Aceasta se realizează prin întrebări specifice, precum: „Ce sugerează imaginea?”, „Ce idei îți apar privind-o?”, „Raportați aceste idei la textul literar studiat”, „Ce afinități între imagine și text descoperiți?”, „Care sunt modalitățile de comunicare artistică proprii celor două arte?” „Ce rol credeți că are decorul, planul exterior, în prezentarea trăirilor interioare ale eului liric?” „De ce credeṭi că se preferă anumite culori? Argumentați, plecând de imaginea prezentată”. Ele permit realizarea de conexiuni între imagine şi poezie, astfel încât elevul să înțeleagă rolul imaginilor vizuale în poezie. Se ascultă apoi fragmentele muzicale, insistându-se pe întrebări care să îl îndrume pe elev în recunoașterea muzicalității interioare a textului: „Ce stare vă dă melodia aceasta?”, „Care este fragmentul care redă tristețea?” „Ce fragment din poezie credeți că se potrivește cu melodia pe care am ascultat-o?”
Uneori se poate realiza interdisciplinaritate în cadrul orelor de literatură chiar şi cu disciplinele ştiințifice, de exemplu Plumb, de George Bacovia poate fi explicat prin trimiteri la elementul chimic al plumbului, prin prezentarea reacțiilor chimice (care dau culoare galbenă, de unde vine şi titlul volumului „Scânteie galbene”) şi a toxicității lui. Ȋn opera lui Nichita Stănescu şi Ion Barbu găsim multe elemente ce fac trimiteri la matematică, în timp ce opera lui Vasile Voiculescu şi Tudor Arghezi are caracter religios.
Relația cinematografiei cu literatura este incontestabilă. Literatura şi filmul reprezintă forme de comunicare artistică, deoarece, asemenea obiectului estetic, sunt destinate, în primul rînd, să placă. Pentru a-şi atinge scopul, fiecare prezintă particularităţi care transcend un limbaj specific. Modul de preluare a mesajului – vizual, auditiv sau audiovizual – impus de tipul de imagine artistică, se defineşte în funcţie de relaţia cu dimensiunea temporală a receptării. Literatura se poate folosi de cinematografie prin vizualizarea de filme realizate după opere literare, dar și prin trimiteri la creații cinematografice cunoscute, care pot avea legătură cu textul discutat.
Ȋndemnaţi de dorinţa de a motiva elevii și de a obţine rezultate performante, putem crea, plecând de la obiectul predat, un curs interdisciplinar care va fi preferat de elevi ȋn detrimentul cursului clasic. Alături de interdisciplinaritate stă foarte aproape intradisciplinaritatea, aceasta fiind posibilă prin colaborarea cu profesorii de la alte discipline pentru a găsi conexiuni care transformă lecția ȋntr-o melodie, ȋn care cunoștințele încep a se transmite prin intermediul unui obiect de studiu și continuă cu altele, într-o armonie în care Măria-sa, elevul, are doar de câștigat.
Bibliografie:
1.Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
2.Papu, Edgar, Interferenṭa artelor în veacul nostru, în Eliza Cenuşă Literatură şi pictură – file din istoria criticii de artă dn Romȃnia, Bucureşti, Editura „ Albatros”, 1983, p. 305.
3. www.tribunainvatamintului.ro;