Abandonul școlar reprezintă una dintre cele mai presante provocări ale sistemului educațional românesc contemporan. Fenomenul are multiple cauze, majoritatea legate de factori socio-economici, culturali și instituționali. Consecințele pe termen lung afectează nu doar parcursul individual al copiilor, ci și coeziunea socială, economia și dezvoltarea durabilă a societății.
Abandonul școlar, definit ca părăsirea timpurie a sistemului de învățământ fără finalizarea ciclului obligatoriu, este o problemă recurentă în România. Fenomenul nu se manifestă uniform, ci afectează în mod disproporționat copiii din medii vulnerabile — în special din zonele rurale, comunități rome, sau familii cu venituri reduse. În lipsa unei intervenții coerente și multisectoriale, abandonul școlar tinde să devină nu doar un efect al inechității sociale, ci și un motor al perpetuării acesteia.
Sărăcia extremă este una dintre cele mai frecvente cauze ale abandonului școlar. Familiile care trăiesc sub pragul sărăciei nu dispun de resursele necesare pentru a susține participarea regulată a copiilor la educație: lipsa rechizitelor, a îmbrăcămintei adecvate sau a hranei zilnice transformă mersul la școală într-un efort dificil sau chiar imposibil. În plus, în multe cazuri, copiii sunt nevoiți să contribuie la venitul familiei prin muncă domestică, agricolă sau informală, ceea ce conduce la absenteism și, în final, la abandon.
Zonele rurale din România continuă să se confrunte cu o infrastructură educațională precară. Lipsa transportului școlar sau a drumurilor asfaltate face ca elevii din sate izolate să parcurgă zilnic distanțe mari în condiții improprii. Această realitate contribuie la descurajarea frecventării școlii, în special în rândul copiilor de vârstă mică.
În multe cazuri, abandonul școlar este influențat de un context familial disfuncțional: părinți plecați la muncă în străinătate, lipsa de sprijin emoțional, violență domestică sau neglijență. De asemenea, nivelul scăzut de educație al părinților afectează percepția asupra valorii educației și poate determina descurajarea participării copiilor la procesul instructiv-educativ.
Pe lângă factorii externi, există și determinanți interni – lipsa motivației elevilor, sentimentul de inutilitate al învățării, relația deficitară cu cadrele didactice sau metodele de predare neadaptate profilului elevului contemporan. Lipsa consilierii psihopedagogice și absența unui curriculum relevant pentru viața reală accentuează sentimentul de alienare școlară.
Consecințele abandonului școlar sunt deosebit de grave, afectând simultan individul, comunitatea și societatea în ansamblu. Pe plan individual, tinerii care renunță la educație au șanse reduse de angajare formală și sunt mai predispuși la șomaj, exploatare sau delincvență. Studiile arată că nivelul scăzut de educație este corelat cu riscuri crescute privind sănătatea, excluziunea socială și dependența de ajutor social.
La nivel societal, abandonul școlar generează costuri economice și sociale semnificative: pierderi în productivitate, cheltuieli publice crescute și scăderea coeziunii sociale. Pe termen lung, lipsa capitalului uman educat afectează competitivitatea economică a țării și capacitatea acesteia de a se adapta la cerințele economiei digitale.
Una dintre cele mai eficiente măsuri este dezvoltarea programelor de tip „Școală după școală”, care asigură sprijin educațional, hrană caldă și activități extracurriculare. În paralel, bursele sociale, programele de tip „masă caldă” sau transportul gratuit pentru elevi din mediul rural s-au dovedit a fi factori favorabili reducerii abandonului.
La nivel local, este crucială crearea unor rețele de sprijin între școală, familie, autoritățile locale și comunitate. Inițiativele de tip „consorțiu educațional comunitar” pot oferi un cadru de colaborare eficient și sustenabil.
Profesorii reprezintă veriga esențială în prevenirea abandonului școlar. Este necesară o formare continuă axată pe competențe de comunicare, empatie, adaptarea metodelor didactice la nevoile elevului și gestionarea claselor cu risc. De asemenea, motivarea și sprijinirea profesorilor care predau în zone defavorizate este vitală pentru retenția elevilor în școală.
Abandonul școlar este un fenomen multidimensional care reflectă dezechilibrele structurale ale societății românești. Prevenirea sa nu se poate realiza printr-o intervenție singulară, ci printr-o abordare integrată, coordonată între instituțiile de învățământ, autoritățile publice, sectorul non-guvernamental și comunități.
Pe termen lung, este necesară o reconfigurare a viziunii asupra educației — nu doar ca proces formal de instruire, ci ca spațiu al incluziunii, sprijinului și echității. Doar astfel putem transforma școala dintr-un spațiu perceput ca inaccesibil într-un mediu sigur, relevant și motivant pentru fiecare copil, indiferent de mediul din care provine.
Bibliografie
Salvați Copiii România. (2020). Accesul copiilor vulnerabili la educație. www.salvaticopiii.ro
Eurostat. (2023). Early leavers from education and training. ec.europa.eu/eurostat/