Turul galeriei – metodă interactivă de recapitulare şi consolidare a cunoştinţelor

Învăţarea este definită, adeseori, drept o modificare de comportamente şi în comportamente, obţinută pe baza unei experienţe trăite personal. Când vorbim despre învăţare ne gândim, deci, la schimbările pe care le prevedem că se vor produce la cel care învaţă, schimbări ce pot avea loc în planul activităţii intelectuale, al vieţii afective ori al acţiunii practice.
Asemenea schimbări nu pot avea loc dacă subiectul (cel care învaţă) nu face nimic. Ele nu se produc „atâta vreme cât elevul rămâne doar în postura unui simplu spectator la lecţie, rezumându-se doar să urmărească cele predate, să asculte, să noteze, să repete, să reproducă pe de rost, să execute mecanic sarcini impuse” (I. Cerghit). Învăţarea se produce ca urmare a unui efort personal depus în acest sens, numai pe baza unei participări proprii.

Metodele activ-participative sunt cele mai în măsură să solicite plenar, dar şi să valorifice maximal şi pe multiple planuri potenţialul uman de cunoaştere, de simţire şi de acţiune cu care un elev sau altul vine la şcoală.

Specific acestor metode este faptul că pot stimula şi dezvolta învăţarea prin cooperare, lucrul în perechi sau în grupe mici de elevi, facilitând astfel comunicarea, relaţionarea, colaborarea şi sprijinul reciproc pentru rezolvarea unor probleme sau pentru explorarea unor teme noi, care duc la cunoaşterea dintre elevi, înţelegerea şi acceptarea reciprocă.

Lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare prezintă câteva caracteristici importante:

  • răspunderea individuală – se evaluează frecvent performanţa fiecărui elev care trebuie să ofere un răspuns în nume personal sau în numele grupului, iar rezultatul se comunică atât elevului cât şi grupului din care face parte;
  • interacţiunea directă – elevii se ajută unii pe alţii încurajându-se şi împărtăşindu-şi ideile, explică celorlalţi, discută ceea ce ştiu, se învaţă unii pe alţii;
  • interdependenţa pozitivă – elevii realizează că au nevoie unii de alţii pentru a duce la bun sfârşit sarcina grupului. Învăţătorii pot structura această interdependenţă pozitivă stabilind scopuri, recompense, resurse comune, roluri distribuite în grup;
  • deprinderi interpersonale şi de grup mic – grupurile nu pot exista şi nici nu pot funcţiona eficient dacă elevii nu au şi nu folosesc anumite deprinderi sociale (conducerea, luarea deciziei, încrederea reciprocă, comunicarea, managementul conflictelor);
  • procesarea în grup – elevii au nevoie de momente pentru a vedea cât de bine şi-au atins scopurile şi cât de eficienţi au fost în grup. Învăţătorul monitorizează în permanenţă activitatea de învăţare a grupurilor, le oferă feed-back (lor şi întregii clase), intervine şi corectează eventualele confuzii sau răspunsuri incomplete.

Momentele principale ale unei lecţii care include metode specifice dezvoltării gândirii critice corespund, după M. Stanciu, unor etape bine definite:

  • faza pregătitoare (evocarea) – interpretarea cunoştinţelor noi prin prisma cunoştinţelor anterioare;
  • realizarea sensului – participarea activă din partea elevului;
  • reflecţia – consolidarea noilor cunoştinţe, schimb de idei.

Una dintre aceste metode, folosite cu succes la orice clasă din ciclul primar, în recapitularea şi consolidarea cunoştinţelor, este „TURUL GALERIEI”. Aceasta presupune parcurgerea unor anumiţi paşi:

  1. brainstorming individual;
  2. interviu de grup;
  3. producerea planşelor,
  4. susţinerea produselor de către un raportor;
  5. afişarea produselor;
  6. efectuarea turului galeriei;
  7. dezbaterea.

Elevii lucrează în grupe de câte 3-4. Se propune un subiect pentru care elevii generează cât mai multe idei. De exemplu, la clasa a IV-a, subiectele pot fi:

Limba română: Părţi de propoziţie; Părţi de vorbire; Semnele de punctuaţie; Drumul cărţii de la autor la cititor;
Matematică: Unităţi de măsură; Forme geometrice;
Geografie: Munţii Carpaţi (sau alte forme de relief învăţate); Ape curgătoare; Ape stătătoare; Bogăţii ale solului/ subsolului;
Istorie: Figuri de domnitori români din secolul al XIII-lea;
Ştiinţe: Medii de viaţă.

Expunerea subiectului trebuie să cuprindă toate datele necesare şi toate criteriile implicate. Fiecare grup îşi alege sau primeşte o anumită temă din subiectul propus, dar şi toate grupurile pot avea aceeaşi temă.

Un secretar, ales de elevii grupei, notează rezultatele brainstormingului pe o coală de hârtie (de preferat cât mai mare), folosind markere de diferite culori. Şeful grupei susţine produsul realizat în faţa celorlalte grupe. Posterele sunt apoi expuse în diferite locuri din clasă, accesibile elevilor şi la anumite distanţe.

După expunerea produselor obţinute, fiecare grup examinează cu atenţie produsele celorlalte grupe, grupele se rotesc de la un produs la altul, se discută şi, eventual, se notează comentariile, neclarităţile, întrebările care vor fi adresate celorlalte grupe.

După turul galeriei, fiecare grup răspunde la întrebările celorlalţi şi clarifică unele aspecte solicitate de colegi, apoi îşi reexaminează propriile produse prin comparaţie cu celelalte. În acest mod, prin feed-back-ul oferit de colegi, are loc învăţarea şi consolidarea unor cunoştinţe, se valorizează produsul activităţii în grup şi se descoperă soluţii alternative la aceeaşi problemă sau la acelaşi tip de sarcină.

Atmosfera din clasă trebuie să le permită elevilor să gândească critic. Astfel, ajung să înţeleagă că atunci când investesc suficientă energie în învăţare şi se implică în mod activ, procesul devine agreabil şi dă naştere unui sentiment de împlinire. Elevii trebuie să creadă că opiniile lor au valoare. Comunitatea învăţării îi îmbogăţeşte pe toţi membrii ei.

A învăţa pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria gândire, să-l ajutăm să înţeleagă cu gândirea lui lumea.” (I. Cerghit)

 

Bibliografie:

1. Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1980, pag. 75; pag.60;

2. Stanciu, Mihai, Didactica postmodernă. Fundamente teoretice, Editura Universităţii Suceava, 2003, pag. 189

Articole asemănătoare