Vizită la ITER, Cadarache, Franța

În perioada 3–4 aprilie 2025, am avut oportunitatea de a vizita ITER, cel mai ambițios proiect internațional dedicat producerii de energie prin fuziune nucleară, aflat în construcție la Cadarache, în sudul Franței. Vizita a fost organizată printr-un program inițiat de Comisia Europeană, alături de alți 36 de profesori europeni. 

ITER (Reactorul Termonuclear Experimental Internațional) este un proiect de cercetare și inginerie de amploare globală, menit să demonstreze fezabilitatea fuziunii nucleare ca sursă viabilă de energie. Se construiește aici cel mai mare tokamak experimental din lume, un tip de reactor care folosește câmpuri magnetice pentru a controla plasma la temperaturi extrem de ridicate – condiții similare celor din miezul Soarelui.  Organizația ITER coordonează integrarea și asamblarea componentelor aduse de cei șapte membri fondatori: China, Uniunea Europeană, India, Japonia, Coreea de Sud, Rusia și Statele Unite. Deși ITER nu va genera electricitate, el va testa toate aspectele esențiale ale unei centrale de fuziune, servind drept prototip pentru viitoarele instalații comerciale, cum ar fi proiectul DEMO.

ITER se construiește cu tehnologie

Construcția acestui „gigant științific” seamănă cu asamblarea unui Lego la scară uriașă, în care noile tehnologii, precum realitatea augmentată (AR) și inteligența artificială (AI), joacă un rol esențial. De exemplu, aplicația Gamma AR – comparabilă cu Pokémon GO, dar pentru știință – le permite inginerilor să suprapună modele 3D peste mediul real, optimizând lucrările în timp real. În plus, soluțiile digitale oferite de Microsoft – prin Azure OpenAI, Copilot și GitHub – accelerează progresul către o fuziune funcțională și, implicit, către energia curată a viitorului.

Puțină fizică

Fără fuziune, nu am avea viață pe Pământ. Soarele însuși produce lumină și căldură prin fuziune: nucleele de hidrogen se unesc formând heliu, eliberând cantități enorme de energie. ITER își propune să reproducă acest fenomen în condiții controlate, la scară industrială. Obiectivul său este să deschidă calea către utilizarea comercială a fuziunii ca sursă durabilă, sigură și fără emisii de carbon – o soluție promițătoare pentru provocările energetice globale ale viitorului.  Complexitatea și bugetul ITER reflectă amploarea și importanța provocării științifice pe care o reprezintă.

ITER nu va produce electricitate, dar va testa toate tehnologiile necesare pentru centralele viitorului. Reactorul său, cel mai mare tokamak construit vreodată, este proiectat să genereze 500 MW de putere de fuziune – un record absolut în domeniu. Pe 12 februarie 2025, oamenii de știință din Franța au stabilit un nou record mondial, susținând o reacție plasmatică timp de peste 1 337 de secunde sau 22 de minute în interiorul reactorului WEST Tokamak, aflat în apropiere de ITER. Acest rezultat aduce fuziunea mai aproape de realitate. De ce e importantă fuziunea? Spre deosebire de fisiune, fuziunea nu produce emisii de carbon sau deșeuri radioactive periculoase. Ea folosește hidrogen, cel mai răspândit element din Univers, pentru a genera energie curată, durabilă și sigură.

Programul pentru profesori

În prima seară a avut loc cina de bun venit, prilej de a face cunoștință cu profesorii din celelalte țări participante și de a ne reaminti programul detaliat al zilei următoare, deja cunoscut din comunicările pe email, imediat după acceptarea noastră în program.

Ziua vizitei a început cu deplasarea spre Cadarache, cu autocarul pus la dispoziție de organizatori. Pe drum, ni s-au oferit informații utile pentru primirea echipamentului de protecție necesar vizitei. Ajunși la recepția ITER, am primit ecusoanele și am pătruns în clădirea principală, unde am fost întâmpinați de o echipă tânără și entuziastă. A urmat o prezentare captivantă a proiectului ITER, însoțită de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

După pauză, am primit echipamentul de protecție și am pornit în mult așteptatul tur al ITER, însoțiți de ghizi tineri și pasionați. Am vizitat mai multe zone ale complexului, după care am fost împărțiți în grupuri mai mici. În fiecare punct al turului, specialiștii ne-au oferit explicații detaliate, am avut ocazia să facem fotografii și să primim răspunsuri la întrebări. Am ajuns chiar și în „inima” mașinii ITER – un spațiu controlat, lipsit de praf, asemănător unei camere curate, unde se respectă proceduri riguroase și se lucrează cu o logistică complexă: macarale, autobasculante și tehnologie de ultimă generație, toate contribuind la asamblarea precisă, ca într-un joc de Lego.

După tur, am predat echipamentele și am luat masa în cantina ITER, alături de lucrătorii de acolo. Atmosfera era animată, iar în holuri și spațiile comune am putut vedea fragmente din istoria proiectului, citate inspiraționale ale laureaților Nobel, ale oamenilor de știință.  După-amiaza a continuat cu o serie de prezentări valoroase: reprezentanții Comisiei Europene au vorbit despre contribuția UE la ITER, am aflat mai multe despre provocările inginerești ale proiectului, iar sesiunea despre materialele didactice Fusenet a oferit resurse utile pentru predare. Un atelier practic, desfășurat în echipe, a completat ziua, iar la final am oferit și primit feedback – totul într-o atmosferă plină de entuziasm și inspirație.

Ca bunică, îmi doresc ca și nepoții nepotului meu să se bucure de un mediu curat. ITER mi-a confirmat că viitorul poate fi construit prin știință, colaborare și pace. Am fost profund impresionată de profesionalismul și pasiunea celor implicați.

Această vizită internațională mi-a oferit ocazia să înțeleg mai profund fuziunea nucleară și să mă simt mai pregătită pentru a le vorbi elevilor despre ITER și despre contribuția Uniunii Europene la acest proiect. Consider că o astfel de experiență aduce o valoare educațională reală și o recomand cu căldură colegilor mei profesori. A fost un privilegiu să iau parte la ceea ce poate fi considerat un moment istoric în evoluția științei.

Mulțumesc ITER, Comisiei Europene și tuturor celor implicați pentru această oportunitate extraordinară!

Un pas major spre energia curată a viitorului este în plină desfășurare.

Mai multe despre ITER:

https://www.iter.org/
https://www.iter.org/about/iter-france
https://www.iter.org/machine
https://www.descopera.ro/stiinta
https://www.scientia.ro/blogurile-scientia.html

* * *

Cornelia Lăcrămioara Anițaș este ambasador Scientix și profesor de fizică la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare.

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Cornelia Lăcrămioara Anițaș

Liceul Teoretic Emil Racoviță, Baia Mare (Maramureş), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cornelia.anitas