Violența în mediul școlar trebuie determinată luând în calcul contextul și cultura școlară. Școala poate poate juca un rol important în prevenirea violenței școlare, și asta nu numai în condițiile în care sursele violențelor sunt în mediul școlar, ci și în situația în care sursele sunt în exteriorul școlii.
În mediul școlar pot fi distinse două tipuri de violență:
- violență subiectivă , de atitudine, umilirea, jignirea, absenteismul, refuzul de a răspunde la ore;
- violențe care sunt de ordin penal și asupra căreia trebuie să intervină instituțiile abilitate.
Violența în școală presupune factori favorizanți exteriori școlii cum ar fi: mediul familial, mediul social, ca și factori care țin de individ, de personalitatea lui. Se disting trei tipuri de prevenție pe care le poate desfășura școala și care se completează reciproc:
- prevenție primară -se poate realiza de fiecare profesor și se referă la dezvolatrea unei atitudini pozitive , asupra fiecărui elev;
prevenirea secundară -profesorul observă atent fiecare elev, poate identifica efectele unor violențe la care elevul a fost supus în afara mediului școlar:
prevenție terțiară-sprijinul direct acordat de școală elevilor care manifestă comportamente violente.
Violența este o formă de manifestare a agresivității care presupune utilizarea forței pentru impunerea superiorității, este o conduită agresivă, cu finalitate distructivă, punitivă sau transformativă.
Agresivitatea este considerată o formă de conduită orientată intenționat către obiecte, persoana sau spre sine, cu scopul de a produce prejudicii, răniri, distrugeri și daune. Agresivitatea este considerată o potențialitate ce permite dirijarea acțiunii, ea ține mai mult de gândire, de analiză, care îi permite individului să înfrunte problemele, fapt pentru care ea poate fi considerată acceptabilă.
Cauzele care duc la agresivitate în rândul elevilor constă în mijloacele media, internetul care au un rol major în acest sens. Vizionarea în exces a violenței la televizor de către elevi determină o agresivitate mai mare a acestora. Există trei categorii de surse pentru agresivitate:
- sursele care țin de fiecare individ, fac parte din categoria: frustrare, durere fizică și morală, aglomerația, căldura, stresul sau aglomerația.
- sursele care țin de familie – bătaia, modele comportamentale, probleme socio-economice, separarea sau divorțul părinților.
- climatul familial – are un rol important în explicarea conduitelor antisociale.
Mass-media are rolul ei în producerea violenței, prin anumite programe difuzate de televiziune, prin diferite imagini, prin panouri publicitare.
Elevii care dezvoltă o conduită antisocială se caracterizează prin nepăsare și egoism.
La elevi, numeroase tulburări de comportament pot avea o conotație agresivă: minciuni, tulburări alimentare, fuga de acasă, rezultate școlare slabe, conduite marginale, fapte antisociale.
Școala deține un rol important în dezvoltarea problemelor de comportament, însuși actul de predare-învățare fiind un proces relațional, a cărei gestiune se înscrie în ceea ce unii autori numesc managementul clasei școlare. Un management defectuos al clasei presupune o lipsă de adaptare a practicilor educaționale la o populație școlară considerabil schimbată, poate fi originea unor comportamente violente ale elevilor.
Bibliografie:
Banciu,D., Rădulescu, S.M., Introducere în sociologia devianţei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985.
Bandura, A., Social learning theory, Englewood Cliffs, N.J: Prentice Hall, 1977.
Ciobanu, M., Adolescenţii, Editura Accent Print, Suceava, 2005.
Daniela Boloş&Daniela Sălăgean, Ghid de educaţie civică şi antiinfracţională, Editura Eurodidact, Cluj -Napoca, 2005.
Dollard,J., Doob, L., w., Miller, N.E., Mower, O. h., & Sears, R.R., Frustration and aggression, New Haven:Yale University Press, 1939.
Edward, E. Smith, Susan Nolen Hoeksema, Barbara L. Fredrickson, Geoffrey R. Loftus, Introducere în psihologie, ediţia a XIV – a, Editura Tehnică, Bucureşti, 2005.