Violența este un fenomen care se însoțește în fiecare zi. Prezența ei este o constantă din păcate atât în spațiul privat cât și în cel public. Îmbrăcând forme diferite: fizică, verbală, ascunsă în ultimi ani este o realitate în școlile noastre. Din păcate asistăm zilnic la acte minore de violență în rândul elevilor noștri. Și atunci ne întrebăm de ce acest fenomen capătă o amploare din ce în ce mai mare? Avem comisii de combatere și de prevenire, se fac numeroase activității extrașcolare.
„O clipă de răbdare te poate salva de la un dezastru, un moment de nerăbdare poate provoca o nenorocire. ” – proverb chinezesc
De ce nu putem preveni acest fenomen care parcă este din ce mai mare, practic se transformă într-o caracatiță în ale cărei tentacule sunt cuprinse întreaga societate nu doar școlile?
O posibilă explicație ar putea veni din partea societății, a familiilor în speță. Viața din ce mai agitată, probleme cu care se confruntă părinții, stresul își pun amprenta asupra comportamentului acestora, care nu se mai controlează și manifestă de față cu copilul diferite forme de violență. Violența fizică asupra copilului a scăzut comparativ cu perioada regimului comunist, dar celelalte forme ale violenței lasă traume mari. Uneori, părinți nu realizează ce impact emoțional au cuvintele lor asupra unui copil care a primit o notă mică.
Mass-media este responsabilă și ea de răspândirea violenței. În jurnalele de știri sunt prezente informații și imagini care au un puternic impact emoțional. Filmele, desenele și jocurile video prezintă o lume violentă. Elevul nu poate face distincție între ficțiune și lumea reală. Preia automat clișee verbale și comportamente violente.
Rețelele sociale sunt și promotoarele violenței. Sunt postate diferite secvențe din viața oamenilor, a copiilor care promovează și incită la violență. Elevii cu teribilismul specific vârstei postează comentarii, aduc injurii la adresa unor colegii sau o unor persoane.
Comunitatea locală oferă numeroase scene de violență. Căci aproape zilnic în jurul nostru se întâlnește o formă de violență: un părinte care lovește copilul, crezând că în acest fel corectează comportamentul copilului, un cetățean nervos care își varsă supărarea utilizând o gamă vasta de cuvinte prin care promovează violența. Elevii își iau ca model astfel de persoane care li se par carismatice căci pot atrage foarte ușor atenția.
În acest context aș putea explica de ce întreaga muncă de prevenire și combatere se soldează cu un eșec. Căci nu pot să vin și să explic de ce nu ar trebui folosită violența când ea este un mod de viață pentru un copil, o întâlnește zilnic, la fiecare pas. Ceea ce îi transmite școala despre violență vine în antiteză cu ceea ce știe el. Căci părinți acasă se ceartă, se ridică tonul, chiar el nu își realizează anumite sarcini decât atunci când părinți recurg la asemenea gesturi. Noi la școală îi spune că trebuie să se comporte civilizat, dar elevul vine de acasă cu o cultură puternică a violenței. Părinți îi spun să lovească, să nu se lase lovit, să răspundă cu ocară la ocară, să se adapteze realități. În mintea copilului se creează confuzie între ceea ce îi spune școala ca instituție de educație și ceea ce îi spune familia.
Școală nu poate să prevină violența prin activitățile pe care le organizează atâta timp cât:
- mass-media promovează violența,
- societatea promovează comportamente violențe,
- agresorul este privit cu admirație de un segment al publicului,
- comportamentele violente nu sunt sancționate,
- familia, partenerul educațional al școlii, insuflă copilului comportamente violente.
Din păcate, școala pare să rămână singura instituție care are misiunea, menirea, de a face prevenție. Prin intermediul activităților educaționale își realizează misiunea nobilă de a forma și dezvolta abilități și comportamente nonviolente.
Vom prezenta un exemplu de activitate pe care am realizat-o la Școala Gimnazială Nr. 1 Adunații Copăceni, județul Giurgiu. În cadrul proiectului antiviolență, am realizat o activitate intitulată „Violența o realitate a zilelor noastre”. Pornind de a amploarea fenomenului violenței atât în spațiul public, cât și în cel privat am realizat un demers interactiv, inovativ, prin care să-i fac pe elevii mei să înțeleagă că este necesar să avem deprindere de a gestiona frustrările și furia. Am gândit activitatea pornind de la consecințele pe care le poate avea un moment de acțiune impulsivă. Am propus elevilor să completeze organizatorul grafic de tip ciorchine și ei au susținut că vinovații de violență sunt: mass-media, societatea (rețele sociale), fiecare dintre noi, familia, colegii, vecinii, nedreptatea, neajunsurile, modele oferite de cei din imediata vecinătate (comunitatea), justiția, căci legile sunt foarte blânde.
Majoritatea elevilor consideră că și școala are o parte mare de responsabilitate pentru lumea violentă. Mulți dintre elevii au considerat că școala este lipsită de pârghiile/ pedepse aspre prin care să sancționeze comportamentele violente.
Elevii au lucrat pe tematica reducerii violenței în cadrul unor grupe de lucru din perspectiva jocului de rol: a mass-mediei, a familiilor, al elevilor, al specialiștilor din diferite domenii. Fiecare grupă a identificat modalități prin care se poate reduce fenomenul violenței. Grupul care a reprezentat Mass-media a realizat afișe diferite materiale pe care le-au expus într-o expoziție prin care se urmărea reducerea fenomenului violenței. Grupul elevilor au realizat o umbrelă a nonviolenței care să-i protejeze în diferite situații. Grupul elevilor au realizat o expoziție prin care au solicitat reducerea violenței. Reprezentanții specialiștilor au propus realizarea unor legi mai aspre, dezbaterii televizare, consilierea tuturor persoanelor implicate în fenomene cu caracter violent.
Pledăm pentru astfel de activități, căci au un impact foarte mare în rândul elevilor, căci ei și-au propus să realizeze un detașament antiviolență, să creeze zone de toleranță o pentru violență în spațiul școlar. Pornind de la impactul pe care l-a avut această activitate în rândul elevilor, implicarea lor considerăm că activitatea noastră constituie un exemplu de bună practică. Să nu uităm că prin intermediul nostru se pot modela comportamentele, se formează și dezvoltă abilități de acțiune antiviolență pe termen lung.
Bibliografie
• Băban, Adriana – „Consiliere educațională”, SC PSINET SRL, Cluj Napoca, 2007.
• Cerghit, Ioan, – „Metode de învăţământ”, Editura Poliorom, Iaşi, 2006.
• Pânişoară, Ion-Ovidiu – „Comunicarea eficientă”, Editura Polirom, Iaşi 2006.
• Vasilescu, Lucreția, Topai, Violeta, Paraschiv, Mirela – „Violența nu este o soluție! Ghid metodologic destinat activităților educative de combatere și combatere a violenței în rândul elevilor” ediția a II a, București, 2007.
• Programele școlare de Consiliere și dezvoltare personală, București, 2017.