Jocurile îşi găsesc o multitudine de interpretări şi sensuri pe care mulţi cercetători au încercat să le definească, să le analizeze. Johan Huizinga este unul dintre cercetătorii care a descris originile, caracteristicile şi funcţiile jocului în cartea Homo ludens, afirmând: „jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noţiunea de cultură, oricât de incomplet ar fi ea definită, presupune în orice caz o societate omenească, iar animalele nu l-au aşteptat pe om ca să le înveţe să se joace.” (Johan Huizinga, Homo Ludens, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002, p.12).
1.1 Jocul- cântec, poezie, invocație
Sub orice formă ar fi definit jocul, este o activitate fundamentală pentru copii, care îl percep în felul lor unic, aparţinând culturii şi nu naturii, care pune în mişcare automatisme biologice şi predispoziţii primare. Chiar şi în cele mai simple forme ale sale, jocul este mai mult decât un fenomen pur fiziologic, biologic sau psihic, deoarece există în joc ceva în plus, mai mult decât un instinct ceva care trece dincolo de instinctul de conservare nemijlocit, ceva care pune în acţiune un tâlc.
Totalitatea manifestărilor ludice specifice vârstei copilăriei poartă în etnologie denumirea generică de „folclor al copiilor”. Această specie folclorică cuprinde jocurile şi textele aferente, de regulă versificate, care se recită sau se cântă în diverse faze ale desfăşurării acţiunii ludice. Toate aceste manifestări infantile au un caracter sincretic pronunțat care aduc în prim plan o legătură între adult și copil tocmai prin anumite gesturi și imitări specifice, jocul copiilor devenind astfel „o punte aruncată între copilărie și vârsta matură”. (Ivan Evseev, Jocurile tradiţionale, Editura Excelsior, Timișoara, 1994, p. 13)
Un prim pas în familiarizarea copiilor cu folclorul bogat al românilor a fost delurarea opţionalului „Drag mi-e portul românesc”, opţional ales în colaborare cu părinţii copiilor. Aceştia s-au alăturat dorinţei mele de a-i familiariza pe copii cu obiectele de decor ale caselor ţărăneşti, costumele populare chiorene, obiceiurile şi tradiţiile specifice iernii, precum și cu cântecele din folclorul copiilor etc.În jocurile de copii predomină scenariile ludice cu un pronunţat simbolism agrar, adevărate „practici” ludico-rituale de influenţare magică a forţelor naturii, apoi regăsim şi amprenta simbolismului solar în echilibru cu acel al forţelor htoniene ce include ideea de rodnicie a pământului. Cele mai cunoscute creații din folclorul copiilor sunt: cântecele-formule și recitativele numărători.
Cântecele-formule pentru elementele naturii, animale, plante, obiecte ne transportă în epoci imemoriale, în etapa de copilărie a omenirii, când, sunetului i se atribuie puteri magice şi de aceea era utilizat în lupta cu natura, cu forţele necunoscute ale naturii, în scopul obţinerii celor necesare traiului. Toate dorinţele, bucuriile, reacţiile şi le exprimă prin intermediul acestor formule care sunt însoţite de o anumită gestică, de unele rituri. Cântecele-formule au o vechime foarte mare pentru că amintesc de practicile magice, când încerca să îmblânzească spiritele și forțele devastatoare ale naturii:” Iesi, soare, / Din închisoare/ Ș-ncălzeste oase goale !…” (Neagu Gh.I, Cântece și jocuri de copii, Editura Minerva, 1982, p. 54). Aceste versuri exprimă dorința copiilor de a influența elementele naturii. Soarele, astrul cel mai strălucitor, dătător de viață, este prezent în imaginația copiilor și introdus în cântecele lor.De asemenea, copiii s-au familiarizat cu cântecele-formule care invocă unele plante și animale și care primesc o anumită încărcătură metaforică: fluture, păpădie, barza, arici, gărgărita, melc, etc. Formula de invocare și descântec „Melc, melc, codobelc” este folosită de copii ca să iasă melcul din cochilia sa. Drept răsplată pentru îndrăzneala de a părăsi cochilia, acestuia i se oferă apă și hrană.
Un loc foarte important îl ocupă recitativele-numărători.Textele numărătorilor sunt cuvinte și silabe îmbinate armonios și care se repetă pentru menținerea rimei: „Șade gâsca pe gunoaie/ Și numără la ciotoaie:/ Unu, doi, trei, patru, cinci/ Tata cumpără opinci; /Cumpără și-o portocală/ Dumneata să ieși afară!.” (Neagu Gh. I., op. cit., p.40) Numărătorile oglindesc receptivitatea la nou, păstrarea unor elemente de viață arhaică. Universul tematic este foarte vast și se referă la activitățile lor din fiecare zi.Numărătoarea, în opinea lui Ivan Evseev, este „o acțiune ludică având multiple funcții cu care debutează majoritatea jocurilor tradiționale de copii”. ( Evseev Ivan, Jocuri tradiționale, Editura Excelsior, Timișoara, 1994, p.52)
Binecunoscute sunt și frământările de limbă, care sunt dificile, amuzante dar contribuie în același timp, la exersarea unei pronunții corecte: “Rică nu știa să zică / Râu, rățușcă, rămurică / Dar de când băiatu-nvață / Poezia despre rață / Știe bine cum să zică / Râu, rățușcă, rămurică.” (Maria Puia, Culegere de exerciţii pentru educaţia limbajului, proverbe, ghicitori şi poezii pentru preşcolari şi şcolarii mici, Editura Scorpion, București, 1996, p. 7)
Prin caracterul său interdisciplinar, opţionalul implică muzică, dans, activităţi practice şi artistico-plastice dând posibilitatea copiilor să improvizeze texte, cântece şi jocuri despre animale, plante, copii, obiecte etc. Ei au capacitatea de a improviza texte scurte, dialoguri, refrene, cu silabe sau cuvinte care se repetă, uneori fără sens, cu înlocuire sau adăugire de sunete. Copiii inventează în jocul lor cântece şi versuri cu o spontaneitate şi un farmec propriu. Prin acest opţional le-am oferit prilejul de a valorifica acest potenţial, de a stimula capacitatea creatoare a copiilor, de a exersa comunicarea orală în vederea formării şi dezvoltării unui limbaj oral corect, coerent și creativ.
Numeroasele poveşti şi povestiri, cântecele formule, numărătorile pe care le cunosc din anii trecuţi constituie baza pentru stimularea capacităţilor creatoare ale copiilor cu aptitudini lingvistice şi artistice, contribuind, astfel, la îmbogăţirea creaţiilor din acest domeniu, precum şi la cultivarea atitudinii de preţuire a folclorului creat de către copii şi pentru copii. Numărătorile şi cântecele învăţate în cadrul activităţii opţionale au fost valorificate în serbări și în șezători. Prin joc şi cântec copilul ia contact cu mediul înconjurător şi cu zestrea spirituală a strămoşilor şi tocmai această atmosferă de o extremă arhaitate, emanată de producţiile şi manifestările sale ludice, atinge straturile profunde ale sensibilităţii adulţilor. Ei privesc cu încântare derularea unui joc de copii, retrăind propria lor copilărie şi copilăria întregii umanităţi.
1.2 Jocul- poezie a obiceiurilor calendaristice
Obiceiurile calendaristice care ocupă un loc aparte prin durata şi amploarea lor, sunt cele legate de sărbătorile de iarnă, numite şi sărbătorile schimbării anului. Ele acoperă, la cumpăna dintre ani, două săptămâni (24 decembrie-7 ianuarie) şi au ca puncte centrale Crăciunul şi Anul Nou. Repertoriul lor cuprinde: colindele (de copii), pluguşorul, umblatul cu steaua şi cu sorcova. Aceste creaţii sunt prilej de manifestare a bucuriei, recunoştinţei, a credinţei. Copiii sunt cei care trăiesc la maxim aceste sărbători pentru că ei sunt actorii şi beneficiarii principali, chiar dacă sunt însoţiţi şi de adulţi care retrăiesc vârsta când umblau la colindat, cu pluguşorul. Colindele, Pluguşorul, Sorcova sunt câteva dintre manifestările folclorice specifice sărbătorilor de iarnă, manifestări îndrăgite de copiii preșcolari.
Cultivarea sentimentelor de dragoste față de tradiţiile populare au luat naștere în mod treptat, plecând de la activităţi concrete:vizite la Muzeul Satului, Muzeul de Istorie, observarea costumelor populare chiorene. Am familiarizat copiii cu cântecul nostru popular, cu minunatele tradiţii ale poporului nostru prilejuite de Sărbătoarea Crăciunului, Anului Nou şi Paştelui. Este edificatoare în acest sens serbarea „Să colindăm din casă în casă”, precum şi împodobirea bradului, care simbolizează viaţă lungă, veşnic tânără, iar podoabele lui, dorinţa omului pentru bunăstare şi frumuseţe.
Copiii, prin textele colindelor, Pluguşorului, Sorcovei, au transmis urările lor de bine în legătură cu unele îndeletniciri străvechi ale poporului nostru legate de muncile agricole şi păstoritul. Cântecele prilejuite de sosirea lui Moş Crăciun, cel cu „sacul plin cu jucării”, au fost interpretate de copii cu multă plăcere, precum şi cele legate de Naşterea Domnului.
Șezătorile derulate în sala de grupă au contribuit la dezvoltarea dragostei pentru tradiţiile populare care ne reprezintă şi constituie o adevărată comoară a ţării noastre, apreciată şi recunoscută în întreaga lume, fapt ce determină dorinţa copiilor de a cunoaşte frumuseţea şi naturaleţea obiceiurilor, a folclorului autentic, a portului popular şi a graiului local.
Un alt mod de a trezi interesul pentru obiceiurile și tradițiile românești, l-au constituit vizitele la Muzeul Satului și Muzeul de Istorie din Baia Mare, ocazie cu care s-a amenajat un colţ folcloric în sala de grupă cu obiecte tradiţionale, costume populare.
Valorificând frumuseţea jocurilor tradiţionale în cadrul activităţilor desfăşurate cu preşcolarii reuşim să înfrumuseţăm viaţa copiilor, îi ajutăm să cunoască tradiţiile româneşti şi rolul important pe care-l au în viaţa oamenilor din cele mai vechi timpuri, modul cum aceste tradiţii au dăinuit peste timp. Prin conţinutul serbărilor, opţionalelor derulate îi ajutăm pe copii să înţeleagă mesajul şi conţinutul tradiţiilor şi obiceiurilor populare, adaptându-le particularităţilor de vârstă şi aptitudinilor artistice individuale. Cu acest prilej introducem copiii într-o lume frumoasă a cântecului, dansului, poeziei, poveştilor, proverbelor, a unor evenimente tradiţionale (Crăciunul, Paştele, Moş Nicolae etc), copiii având posibilitatea să cunoască frumuseţea şi bogăţia folclorului, diversitatea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, armonia limbii române. Astfel, copiii au învăţat să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile în care s-au născut, să iubească meleagurile natale și portul românesc.Le-am sădit în suflet aceste elemente definitorii ale identităţii neamului românesc fără de care nu am mai putea şti de unde venim şi cine suntem de fapt noi românii pe acest pământ.
Bibliografie
1. Ancuță, Florica, Folclorul copiilor, Pitești, Editura Carminis,1999
2. Comișel, Emilia, Folclorul copiilor, Editura Muzicală, București, 1982
3. Evseev, Ivan, Jocurile tradiționale de copii, Editura Excelsior, Timișoara,1994
4. Huizinga, Johan, Homo ludens, Editura Humanitas, București, 2002
5. Lombură, Vasile, 190 de cântece și jocuri pentru copii, Editura Plumb, Bacău,1994
6. Neagu Gh.I, Cântece și jocuri de copii, Editura Minerva,1982.