Textul este o formă fundamentală a comunicării, fiind baza interacțiunii umane. Oamenii comunică prin intermediul textului, transmițând informație, gânduri, sentimente, experiențe de viață, opinii și judecăți de valoare. Totodată, textul este dependent de context, de mediul socio-cultural, dar și de experiența cititorului, a celui care încearcă să descifreze mesajul explicit și implicit al acestuia. Astfel, semnificația textului, literar sau nonliterar, se raportează întotdeauna la relația interumană, respectiv la contextul redactării și al receptării așa cum susțin și cercetătorii Beaugrande și Dressler.
La începutul anilor 1990, problematica conceptului de text este studiată și de Jean-Michel Adam, care în lucrarea „ Les textes types et prototypes”, identifică o tipologie secvențială. În acest sens, autorul precizează că există cinci secvențe reprezentative oricărui tip de text: narativă, descriptivă, argumentativă, explicativă și dialogată.
- Secvența narativă este definită de prezența a trei etape: o stare inițială, o transformare (făcută sau suportată) și o stare finală.
- Secvența descriptivă are în vedere existența a două procese: aspectualizare (prezentarea parților și trăsăturilor) și punere în relație (aspectele de timp, spațiu și comparație cu alte elemente, obiecte, persoane).
- Secvența argumentativă constă într-o succesiune formată din teză, argumente și concluzie.
- Secvența explicativă se bazează pe întrebarea de ce? și pe explicația pentru că…
- Secvența dialogată este „manifestarea cea mai spectaculoasă și mai evidentă a mecanismului explicativ complex”.
Jean-Michel Adam insistă asupra faptului că secvențele menționate se regăsesc fie individual, fie prin asociere, atât în cadrul textului literar, cât și în cadrul celui nonliterar. Spre exemplu, secvența narativă este specifică genului epic, prin relatarea întâmplărilor la care iau parte personajele, dar și textelor nonliterare din mass-media, precum știrea, în care sunt prezentate evenimente de interes public, la care participă persoane sau personalități. Secvența descriptivă apare în cadrul celor trei genuri literare prin crearea portretului personajelor, prin evidențierea trăsăturilor specifice decorului, prin trasarea însușirilor unui peisaj sau obiect. În cadrul textului nonliterar, secvența descriptivă se face remarcată la nivelul descrierii științifice, dar și în mass-media, la nivelul textelor informative, în conturarea trăsăturilor anumitor oameni publici sau chiar la nivelul anunțurilor, în care sunt descrise însușirile anumitor produse. Secvența argumentativă apare la nivelul textului literar în cadrul dialogului, când se susține un anumit punct de vedere, sau chiar monologului, când sunt evidențiate gândurile intime ale personajului. În textul nonliterar, secvența argumentativă apare în dezbatere, în talk-show, precum și în lucrări științifice, atunci când demonstrația pornește de la o ipoteză. Secvența explicativă din opera literară surprinde stările sufletești sau acțiunile personajelor. În textul nonliterar, aceasta devine elementul fundamental al lucrărilor științifice, fiind prezentă și în texte specifice mass-media. Secvența dialogată se regăsește în cadrul genul dramatic și epic, dialogul fiind un mod de expunere reprezentativ acestor două genuri literare. În cadrul textului nonliterar, dialogul este forma prin care se realizează schimbul de informație în texte publicistice.
Din punctul de vedere al autorului, secvențele evidențiate la nivelul textului, indiferent de tipul acestuia, au un rol pragmatic, fiind prezente în mod obișnuit în viața cotidiană. Omul utilizează constant cele cinci secvențe pentru a comunica adecvat și eficient.
Această viziune apare și în cadrul programelor școlare actuale de Limba și literatura română, gimnaziale și liceale, deoarece se propune studierea textului în sens larg, literar și nonliterar, prin sublinierea trăsăturilor reprezentative. În cadrul orelor de curs, profesorul este cel care trebuie să îi facă pe elevi să identifice aceste tipare la nivelul textului literar sau nonliterar, iar cea mai bună metodă este aceea de a-i lăsa pe elevi să lucreze efectiv cu textul, să își pună întrebări și să încerce să găsească răspunsul corespunzător prin realizarea unor conexiuni între tipuri de text diferite/variate. În acest sens, profesorul trebuie să selecteze acele texte literare și nonliterare între care se pot face asocieri din perspectiva secvențelor textuale.
În cele ce urmează, pornind de la texte recomandate de programele școlare de Limba și literatura română, nivel liceal, voi evidenția modul în care se pot crea conexiuni la nivelul secvențelor textuale în actul de predare-învățare, scopul fiind acela de a forma elevi pregătiți pentru viața extrașcolară.
Secvența narativă
a) literar: evenimentele relatate în cadrul romanului Maitreyi de Mircea Eliade;
b) nonliterar: o știre despre întâmplările remarcabile din viața autorului Mircea Eliade.
Secvența descriptivă
a) literar: însușirile fizice și morale ale personajului feminin din romanul menționat;
b) nonliterar: trăsăturile fizice și morale ale persoanei care a reprezentat sursa de inspirație pentru Eliade, respectiv Maitreyi Devi (discuții pornind de la poza acesteia).
Secvența argumentativă
a) literar: gândurile interioare ale personajului-narator Allan referitoare la Maitreyi;
b) nonliterar: modul în care autorul își argumentează decizia de a scrie acest roman.
Secvența explicativă
a) literar: modul în care personajul-narator își motivează relația cu Maitreyi;
b) nonliterar: modul în care Mircea Eliade explică decizia de a se inspira din lumea exotică a Indiei.
Secvența dialogată
a) literar: dialogul, ca mod de expunere, din cadrul romanului dat;
b) nonliterar: interviul pe care îl oferă Mircea Eliade.
Studiul literaturii trebuie să se bazeze pe receptarea unor texte cât mai variate, specifice realității cotidiene a elevului, văzut ca parte integrantă a societății în care trăiește. Din acest motiv, analiza textelor pornind de la identificarea similitudinilor oferite de secvențele textuale este benefică, elevii reușind să creeze punți în descifrarea mesajului transmis. În plus, nu trebuie uitat faptul că subiectele formulate în cadrul examenelor naționale mizează pe analiza ambelor tipuri de texte, literare și nonliterare, tocmai pentru a accentua calitatea de cititor abil, independent, pe care elevul o dobândește de-a lungul anilor de școală.
Bibliografie
1. Adam, Jean-Michel, Les texts types et prototypes. Recit, description, argumentation, explication et dialogue, Editions Nathan, 1992
2. Beaugrande, Robert- Alain, Dressler, Wolfgang, Introduction to text linguistics, 1981, varianta digitala 2002
3. Programa școlară Limba și literatura română clasa a XI-a, 2006
4. Eliade Mircea, Maitreyi, Editura Cartex 2000, Bucuresti, 2016
5. Atelier LiterNet / Cristian Bădiliță, Paul Barbăneagră, un interviu cu Mircea Eliade: Mircea Eliade. Întâlnire cu sacrul; 04.02.2022, ora 19.48