Nevoile de educaţie au un caracter ambivalent, o dinamică bipolară care reflectă interacţiunile dintre dimensiunile fundamentale ale educaţiei: dintre social şi individual, dintre sistemic şi personal, dintre necesar şi posibil, dintre real şi potenţial. Ambivalenţa nevoilor de educaţie este generată de caracterul bilateral al acţiunii educaţionale şi de natura specială a relaţiei ce se stabileşte între agentul acţiunii – educatorul şi obiectul acţiunii – cel educat.
Tipologia generală a nevoilor de educaţie este alcătuită din tipuri-pereche de nevoi, în care cele două tipuri ale fiecărei perechi se definesc unul prin celălalt, fiecare tip situându-se la unul din polii între care pendulează nevoia de educaţie.
1. Nevoi sociale şi nevoi individuale de educaţie
Aceste nevoi se deosebesc în funcţie de nivvelul la care apar şi de modul şi direcţia în care acţionează ca factori de orientare, declanşare şi suţinere a sistemelor şi proceselor educative concrete.
Astfel, nevoile sociale de educaţie apar la nivel macrosocial, supraindiviual, la nivelul sistemului de educaţie, la nivelul comunităţii sociale în care instituţia sau procesul de educaţie funcţionează. Nevoia socială de educaţie însoţeşte însoţeşte procesul dezvoltării sociale fiind materializată în structuri, scopuri, conţinuturi şi mijloace de educaţie precum şi intr-un cadru legislativ şi administrativ de funcţionare a sistemului educativ. La nivelul concret al acţiunii şcolii nevoia socială de educaţie se manifestă pe două căi:
- pe o cale oficială organizată administrativ sub forma cerinţelor şi obligaţiilor ce decurg din poziţia instituţiei şcolare; astfel, pe această cale şcoala sau profesorul nu intră în relaţie directă cu nevoia de educaţie ci cu o nevoie de educaţie definită şi asumată la nivelul organismelor de decizie supraordonate şi introdusă în sistem sub forma obiectivelor generale şi intermediare, a planurilor de şcolarizare, programelor analitice, manuale.
- pe o cale neoficială, constituită în cadrul relaţiilor directe pe care fiecare instituţie educativă le are cu comunitatea socială în care funcţionează sub forma cerinţelor şi obligaţiilor formulate faţă de instituţia educativă. Astfel, şcoala/ directorul/ catedra/ profesorul întră în contact direct cu nevoile sociale de educaţie aşa cum acţionează ele în condiţii concrete ca necesităţi şi şi aşteptări ale comunităţii sociale sub forma cererii de şcolarizare şi de formare profesională, în funcţie de structura reţelei şcolare sau de evoluţiile pe piaţa calificărilor.
Nevoile individuale de educaţie se manifestă la nivel individual şi microgrupal sub forma motivelor – trebuinţelor, intereselor, aspiraţiilor- care orientează activitatea subiecţilor concreţi implicaţi în procesul educativ.
Nevoile individuale de educaţie îmbracă forma concretă a factorilor motivaţionali, adică acţionează ca mobiluri interne care direcţionează şi susţin energetic comportamentul elevilor, al părinţilor sau al celorlalte persoane implicate în procesul educativ. Această formă de manifestare a nevoilor individuale de educaţie au anumite particularităţi:
- nevoia individuală de educaţie nu este reflexul direct al unei necesităţi obiective sau al unor cerinţe sociale;
- o anumită nevoie de educaţie devine mobil al acţiunii doar atunci când este suficient de intensă pentru a-şi subordona celelalte motive;
- pe măsură ce nevoia de educaţie este asimilată ca motivaţie de învăţarem de formare şi autoformare ea se înscrie în sistemul motivaţional al subiectului în piramida trebuinţelor.
2. Nevoi sistemice şi nevoi personale de educaţie – aceste nevoi se deosebesc în funcţie de originea lor şi de destinatarul acţiunilor de satisfacere.
Nevoile sistemice sunt cerinţe nesatisfăcute sau deficite ce apar la nivelul unui sistem şi a căror acoperire condiţionează existenţa, funcţionarea, precum şi realizarea obiectivelor sistemului. Astfel, de exemplu, nevoia de personal calificat, stabilită cantitativ, calitativ şi structural este o nevoie sistemică iar satisfacerea ei vizează funcţionarea şi obiectivele sistemului economic.
Pentru a delimita mai clar statutul nevoilor sistemice sunt necesare:
- nevoile sistemice nu sunt neapărat nevoi macrosociale şi că în general caracterul sistemic nu se defineşte pe axa macro-microsocial;
- distincţia între sistemic şi personal nu este echivalentă cu distincţia între social şi individual.
Nevoile personale de educaţie sunt nevoi ale oamenilor concreţi, resimţite subiectiv ca trebuinţe individuale şi a căror satisfacere vizează persoana şi nu sistemul. Nevoile personale de educaţie au următoarele caracteristici:
- se disting prin originea lor; sunt personale în sensul că îşi au originea în trebuinţele şi aspiraţiile oamenilor de a învăţa, de a se forma, de a dobândi anumite competenţe, de a se integra socio-profesional prin educaţie.
- se mai disting şi prin conţinutul şi modul lor de acţiune; sunt personale acele nevoi care prin conţinutul şi modul lor de exprimare, nu pot fi atribuite sistemului şi care acţionează dinspre persoană către sistem şi nu dinspre sistem către persoană;
- o notă distinctivă este destinaţia acţiunilor de satisfacere; sunt personale acele nevoi a căror satisfacere vizează nemijlocit individul şi nu sistemul sau instituţia şcolară;
- nevoile personale se disting şi acţionează ca o componentă a sistemului motivaţional al personalităţii.
3. Nevoi comune şi nevoi speciale – are în vedere aria de cuprindere a nevoilor de educaţie, precum şi caracterul modalităţilor de satisfacere a acestora.
Nevoile comune de educaţie sunt nevoi care au aceeaşi structură şi relativ acelaşi conţinut pentru populaţii şcolare extinse generând modalităţi relativ standardizate de satisfacere pe ansamblul sistemului educativ. Aceste nevoi pot fi definite pe trei coordonate principale:
- nevoile comune de educaţie sunt cele care alcătuiesc primul nivel-nivelul de bază al ierarhiei nevoilor de educaţie
- sunt nevoi care se constituie pe categorii de populaţie şcolară;
- nevoi care datorită faptului că se manifestă în structuri şi intensităţi relativ omogene pe populaţii extinse, pot fi satisfăcute prin structuri şi conţinuturi educative standardizate, în instituţii cu largă adresabilitate şi în forme de organizare pedagogică şi administrativă omogenizatoare.
Nevoile speciale de educaţie- sunt nevoi care diferă în structură , conţinut şi intensitate de la un individ la altul, de la un grup la altul, solicitând modalităţi specifice, particularizate de satisfacere, altele decât cele folosite pentru majoritatea populaţiei şcolare şi pentru satisfacerea nevoilor comune de educaţie. Aceste nevoi apar ca nevoi de recuperare, de compensare şi diminuare a carenţelor educative generate de un mediu social nefavorabil sau de o condiţie socială marginală în care unele categorii se găsesc la un moment dat.
4. Nevoi manifeste şi nevoi latente – distincţia dintre manifest şi latent are în vedere modul şi măsura în care nevoile de educaţie se exteriorizează în necesităţi sociale sau individuale de educaţie conştientizate şi resimţite subiectiv.
Nevoile manifeste de educaţie sunt nevoi care datorită intensităţii cu care se impun ca şi datorită caracterului evident al efectelor generate de nesatisfacerea lor acţionează în mod explicit şi specific fiind nemijlocit accesibile observaţiei şi analizei factuale.
Din categoria nevoilor de educaţie care prin natura lor sunt manifeste fac parte: nevoile elementare, o mare parte a nevoilor sociale de educaţie.
Nevoile latente de educaţie sunt nevoi care datorită unor particularităţi ce ţin de modul lor de aparţie şi acţiune dar şi datorită imperfecţiunii instrumentelor noastre de cunoaştere, nu se exteriorizează sau nu sunt sesizabile nemijlocit în efecte suficient de pregnate şi de specifice pentru a se impune ca factori de declanşare, orientare şi susţinere a acţiune educative.
5. Nevoi actuale şi nevoi potenţiale
Una din problemele dificile cu care se confruntă proiectantul/ managerul şcolar este de a stabil raportul între ceea ce trebuie şi poate să realizeze sistemul sau instituţia de învăţământ în prezent în funcţie de nevoile şi resursele de bază care funcţionează la un moment dat şi nevoile viitoare de educaţie care, în prezent, sunt ăn stare potenţială sau latentă.
Nevoile actuale de educaţie sunt nevoi care apar şi se impun pe termen scurt drept condiţii ale desfăşurării procesului de învăţământ şi ale funcţionării instituţiei şcolare, fiind nevoile în baza cărora se definesc obiectivele educaţionale se stabilesc conţinuturile şi metodele de predare/ învăţare.
Nevoile potenţiale de educaţie sunt acele nevoi care nu se impun pe termen scurt, dar pot şi trebuie să fie anticipate pe baza tendinţelor sesizabile pe plan socio-economic şi educaţional, precum şi acele nevoi care sunt formulate în prezent dar cu o scadenţă la termenul la care sistemul/ instituţia de învăţământ le poate satisface.
Bibliografie:
VOICULESCU, F. (2004), Analiza resurse-nevoi şi managementul strategic în învăţământ, Editura ARAMIS, Bucureşti.