Abstract. Traditionally, the title of a literary work constituted the „summary of the summary” or the essence of the subject of that work. Literary currents imposed, in accordance with the aesthetic program of each, a certain typology of the title. In the spirit of attracting the reader’s attention to the idea of increasing the marketability of the work, but also of its intellectual challenge, some titles are represented by shocking, memorable phrases. The criteria according to which the various taxonomies of the titles of works of fiction can be made are diverse. We present the most frequently encountered ones.
This article aims to identify these criteria, as well as the categories of literary titles.
Key-words: denomination, significance, analyses, categories.
Orice titlu de operă beletristică reprezintă modul în care autorul respectivei opere dorește să esențializeze subiectul tratat, selectându-și astfel cititorii și vectorizându-le expectațiile. După teoreticianul literar Gérard Genette, titlul face parte din paratextul operei, alături de alte elemente care însoțesc textul principal al operei (numele/pseudonimul autorului, prefața, cuvântul introductiv etc.).
Analiza oricărui titlu de operă literară ar trebui să surprindă atât trimiterile posibile pe care acesta le face înaintea lecturii operei, cât și semnificațiile asociate în urma lecturii. Titlul se dezvăluie la nivel fonetic, lexical, semantic, estetic și stilistic. În plus, se au în vedere unitățile morfologice din care este alcătuit titlul, raportarea la o categorie de titluri similar alcătuite, dar și la creația autorului care, adesea, este individualizat de predilecția spre un anumit tip de titluri. Dacă titlul este construit pe o figură de stil sau între titlu și restul operei se poate identifica un aspect stilistic, este necesar și util ca tropul respectiv să fie identificat și numit.
Titlul poate să se constituie într-o provocare intelectuală a virtualului cititor, acționând atât ca o modalitate de a-l seduce, transformându-l într-un „cititor ideal” al operei respective, cât și o modalitate de a-l determina să identifice posibile raționamente care au stat la baza opțiunii pentru respectiva individualizare a operei. Totodată, titlul reprezintă o expresie a stilului individual al scriitorului, dar și o manieră de identificare a operei, din noianul operelor deja publicate.
Un titlu poate fi neutru, opac la orice interpretare, mai ales când anunță specia literară a operei, fie pentru a nu exista echivoc (în privința a ceea ce se vrea sau este opera), fie pentru a fi cât mai „acoperitor” cu putință, în sensul că autorul nu găsit o formulă satisfăcătoare de a-și denumi opera. Spre exemplu, arta poetică intitulată Poezie, de Vasile Voiculescu, poate ilustra o astfel de situație.
Referindu-se la opera lui Ion Luca Caragiale, Dumitru Tiutiuca arăta că „Titlul operei se prezintă, de multe ori, ca discurs parodic in nuce dincolo de valoarea lui reprezentativă. El trimite la o informație necunoscută în momentul receptării sale de către cititor și în funcție de care sensul titlului poate fi decodificat. Se creează astfel o așteptare, se sugerează un posibil contract de lectură care la contactul cu textul este, în general, infirmat și reconsiderat.” (Dumitru Tiutiuca, Literatura marilor clasici, E.D.P., București, 2005, p. 123)
Dacă avem în vedere perspectiva lui Heinrich F. Plett, titlul poate fi analizat sub aspect fonologic, morfologic, sintactic, semantic și pragmatic.
„Diferența comunicativă” dintre autor și cititor(i) justifică punctul de vedere pragmatic, analiza fiind pertinentă deoarece ,,pentru receptor, textul niciodată nu este același ca pentru cel ce l-a produs și invers, căci amândoi aduc în actul de comunicare premise diferite. ” (Heinrich F. Plett, Știința textului și analiza de text, trad. Speranța Stănescu, Ed. Univers, București, 1983, p. 84).
Mai mult, „textul este un fenomen procesual ce ate etape evolutive diferite” (ibidem, p. 97), ceea ce motivează superior polifuncționalitatea lui. Contextul extralingvistic de receptare al textului influențează în mare măsură interpretarea. Iată de ce, aplicând această perspectivă analizei titlului, constatăm că semnificația textului acestuia poate varia de la un receptor la altul și de la un moment la altul, chiar și în cazul aceluiași receptor! Anumite titluri, așa cum vom arăta, se pot regăsi în mai multe clase taxonomice.
Titluri denotative
Titluri generice pentru anumite specii literare – Poezii, Legende, Basme, Povești, Nuvele, Schițe, Pasteluri, Teatru etc. – desemnează speciile literare pentru care a optat autorul (sau, uneori, culegătorul sau compilatorul) să le „ilustreze”.
Un titlu denotativ/ desemnativ poate fi considerat Amintiri din copilărie (de Ion Creangă), opera aducând în prim plan copilăria lui Nică.
Tot între titlurile desemnative se regăsește Avarul, de Molière (deși cazul acesta din urmă frizează patologicul).
Sintetic spus, orice cuvânt sau sintagmă având semnificație proprie, de bază, în raport cu opera, se constituie într-un titlu denotativ, deși, uneori, acest aspect este incontrolabil din perspectivă pragmatică, dată fiind experiența cognitivă diversă a receptorului de text!
Titluri conotative
Orice titlu susceptibil de a prezenta sensuri figurate în raport cu textul operei (cu precădere instituit pe baza unor figuri de stil sau care devine parte a unui procedeu stilistic) este un titlu conotativ. Istoria ieroglifică (de Dimitrie Cantemir) și D-l Goe (de I. L. Caragiale) sunt doar două posibile astfel de exemple.
Opera menționată a prințului prin ereditate și prin erudiție Dimitrie Cantemir nu este ceea ce sugerează titlul, după cum „D-l Goe” nu desemnează vreun protagonist adult cu maniere de gentleman, ci dimpotrivă! De altfel, punctele de suspensie care apăreau după D-l Goe, în titlu, puteau trasa o expectație în acest sens, însă ele nu apar în toate reeditările operei!
În această categorie se pot regăsi toate titlurile instituite prin antifrază față de ideea textului (asemenea operei D-l Goe…), cât și prin alte figuri stilistice. Spre exemplu, Biologia credinței (de Bruce H. Lipton) este o operă cu multe trimiteri la domeniul științific, dar care conține și conține numeroase pasaje străbătute de literaritate. Nu este vorba de vreo știință care să studieze manifestările „vieții” credinței, după cum nici credința nu constituie subiectul central al cărții!
Tot în această categorie se află titlul Fețele tăcerii (de Augustin Buzura), construit printr-o metonimie.
Titluri enigmistice. Titlul Enigma Otiliei (de G. Călinescu), în ciuda a ceea ce afirmă, nu este chiar îndreptățit să se regăsească aici. În primul rând, nu este vorba de vreo enigmă sau taină care va fi revelată, ci se referă la eternul mister feminin, despre care scrie și Lucian Blaga, în poezia Iisus și Magdalena. Otilia, prin cochetăria sa, prin pasiunile pe care le provoacă, prin deciziile pe care le ia, este o demnă fiică a Evei în plină modernitate, conștientă de harul pe care îl deține în raport cu celălalt sex (sau de sex-appealul ei), dar și de limitele exercitării atracției pe măsură ce va fi înaintat în vârstă. Cu Pascalopol are o relație matură, axată pe cunoaștere biblică, în vreme ce lui Felix îi lipsește perspectiva evoluției relației și a femeii față de care se simte îndrăgostit. Un observator neinițiat în școala vieții poate vedea o enigmă și în relația Otiliei cu Moș Costache Giurgiuveanu, bătrânul arghilofil pentru care fata constituie singurul punct luminos și poate singura motivație a avariției sale.
Titlul Secretul lui Milton (de Eckhart Tolle și Robert S. Friedman) poate induce și el în eroare. Milton ține secret bullyingul la care este supus, dar mai degrabă sfaturile de a conștientiza lumina sa lăuntrică și de a trăi în prezent pot ține de ezoteric.
Întemeiate cu adevărat pe o enigmă sunt însă romanele polițiste, iar titlurile acestora sunt subsumabile acestei categorii – Adversarul secret, Secretul de la Chimneys, Misterul trenului albastru, Misterul de la Sittaford etc., toate scrise de Agatha Christie.
Numeroase cărți publicate în ultimele decenii au în denominație sintagma Codul lui.…, Spre exemplu, Codul lui Da Vinci (de Dan Brown), Codul lui Zamolxe (de Pavel Coruț), Codul lui Ovidius Naso (de Vasile Sârbu), Codul lui Moise (de James F Twyman), Codul lui Dumnezeu (de Gregg Braden), Codul lui Zoran (de Corina Ozon), Codul lui Alexandru (de Will Adams), Codul lui Alexandru (de Gelu Negrea), Codul lui Iisus (de Johannes Holey), Codul lui Iisus (de Michael Cordy). În majoritatea covârșitoare a cazurilor, sunt opere enigmistice.
Titluri care pot anticipa ilustrarea unei anumite estetici literare
Idilele dintre îndrăgostiți prezentate de către promotorii romantismului sunt redate sub vestmânt literar purtând adesea titluri reprezentate de două substantive proprii, unul masculin, celălalt, feminin, între care apare conjuncția coordonatoare copulativă „și”. Într-o astfel de categorie se regăsesc titluri precum: Paul și Virginia (de Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre), Romeo și Julieta (de William Shakespeare), Răzvan și Vidra (de Bogdan Petriceicu Hasdeu), Cezar și Cleopatra (de Colleen McCulough).
În același stil romantic, sunt construite și titlurile compuse din două substantive comune aflate în antiteză: Război și pace, Rațiune și simțire etc.
Realismul aduce titluri din care se deduce caracterul tipic al personajelor, precum Ciocoii vechi și noi (de Nicolae Filimon). În expresionism, apar titluri reprezentate de personaje arhetipale – Zamolxe, Pan, Meșterul Manole, Arca lui Noe (de Lucian Blaga). Postmodernismul este poate cel mai permisiv și înglobator dintre curentele literare. Mendebilul și De ce iubim femeile (de Mircea Cărtărescu) sunt doar două titluri oarecum individualizatoare pentru acest curent.
Titluri parodiante
Pâlnia și Stamate (de Urmuz) parodiază atât operele romantice al căror titlu este constituit din numele protagoniștilor îndrăgostiți, cât și tradiția romanescă în special prin precizarea din subtitlu – Roman în patru părți -, în condițiile în care fiecare „parte” a „romanului” este cuprinsă pe o pagină a volumului!
Titlurile în care apare un superlativ (de regulă, relativ)
Sunt printre cele mai numeroase. Cel mai iubit dintre pământeni (de Marin Preda), Cele mai frumoase povești japoneze pentru copii (de Florence Sakade), Cele mai frumoase basme populare (⁎⁎⁎), Cele mai frumoase ghicitori (de Niculae Tache), Cele mai frumoase povești în versuri (Tony Wolf), Cele mai crude femei din istorie (de Alain Leclercq), Cel mai vestit vânzător din lume (de Og Mandino), Cel mai dorit scoțian (Maya Banks), Cel mai de preț cadou (de Nicholas Sparks), Cele mai strălucitoare stele (de Anna Todd), Cel mai lung drum (de Nicholas Sparks), Cea mai frumoasă carte din lume (de Éric-Emmanuel Schmitt), Cele mai faimoase istorii de groază și mister (de Stefania Leonardi Hartley), Cei mai frumoși ani din viața lui Anton (de Norris von Schirach), Cei mai buni inamici (de Gus Russo și Eric Duzenhall) și Cel mai sănătos om din lume (de A.J. Jacobs) sunt doar câteva exemple.
Titluri care fac referire la diverse obiecte
Baltagul (de Mihail Sadoveanu) și Scrinul negru (de G. Călinescu) sunt posibile exemple.
O scrisoare pierdută (de I. L. Caragiale) s-ar putea încadra cu ușurință aici, având în vedere bilețelul amoros a cărui pierdere constituie intriga și intrat în posesia lui Cațavencu face obiectul șantajului acestuia. Interesant este însă că, așa cum observa Dumitru Tiutiuca, în comedia aceasta (mai degrabă, farsă!) apar șase astfel de variante ale scrisorii, una dintre ele, intrată în posesia lui Agamiță Dandanache funcționând identic (tot ca obiect al șantajului) ca și cea de la Tipătescu către Zoe! Scrisoarea pierdută nu e propriu-zis o scrisoare, ci un bilețel, asemenea celor mai multe scrisori din diegeză!
Titluri în stil jurnalistic/ Titluri șocante/ Titluri care induc în eroare
Groaznica sinucidere din Strada Fidelității (de Ion Luca Caragiale) se înscrie cu succes în această categorie, mai cu seamă că opera face referire la situația bombastică a relatării unui fapt banal în diverse publicații jurnalistice.
Cartea nunții (de G. Călinescu) poate induce în eroare pe cineva care se gândește la un soi de studiu asupra ceremonialului căsătoriei!
Titluri importate din alte stiluri (în afara stilului beletristic)
Maestrul consacrării unor specii literare minore (schița și momentul), dar și al „importării” unor compoziții din stilul oficial-administrativ, dar și dintre formele de corespondență rămâne I. L. Caragiale, cu Telegrame, Dare de seamă și Proces verbal.
În aceeași categorie se cuvine să se regăsească și numeroșii Psalmi, inspirați din literatura religioasă, dar care sunt creații beletristice la Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Ioan Alexandru și Șerban Foarță.
Titluri reprezentate de actantul central al operei sau de un personaj
(Cenușăreasa – de Frații Grimm; de Charles Perrault –, Albă-ca-Zăpada – de Frații Grimm -; Alexandru Lăpușneanul (de Costache Negruzzi); Nicoară Potcoavă, Cozma Răcoare și Haya Sanis (de Mihail Sadoveanu), Johnny Boambă (de Theodor Constantin), Vlaicu-Vodă (de Alexandru Davila) etc.
Titluri de familii, de clan sau de saga
Neamul Șoimăreștilor și Frații Jderi (de Mihail Sadoveanu), Moromeții (de Marin Preda); Ciclul Hallipilor (de Hortensia Papadat-Bengescu), Saga familiei…
Titluri care frizează absurdul
La momentul încercării de a le publica, în această categorie se puteau regăsi majoritatea operelor lui Jules Verne, dat fiind faptul că realitățile descrise de autor nu existau ca atare (20.000 de leghe sub mări, Cinci săptămâni în balon, Ocolul pământului în 80 de zile etc.). Între timp însă, după realizarea acestora și, implicit, etichetarea scriitorului drept „părintele literaturii de anticipație”, ele nu mai șochează pe nimeni, ceea ce le îndepărtează clar de categoria în discuție.
Tot la momentul apariției (1967), și titlul Moartea vine pe bandă de magnetofon (de Haralamb Zincă) putea friza absurdul, însă astăzi poate doar utilizarea magnetofonului, cvasinecunoscut tinerilor născuți post-Revoluția din 1989, ar mai putea părea absurdă, mai cu seamă că programarea NLP și inducerea transei hipnotice, utilizate de persoane dezaxate în anumite condiții, ar putea fi letale.
Totuși, un titlu oximoronic precum Singur pe lume se poate regăsi aici, prin paradoxul surprins, dat fiind faptul că solitudinea în mijlocul lumii este, mai degrabă, doar o exprimare metaforică, dar care poate trimite la viziuni SF în care, în cele din urmă protagonistul ilustrează tipul popular de „Highlander”. Rémi, eroul romanului Singur pe lume, în ciuda privării de afecțiunea parentală, nu este deloc „singur pe lume”, însă raportarea lui la lume este diferită de a semenilor săi (copii) și într-o dinamică accentuată. El poartă însemnele provenienței aristocrate, era un copil dorit și adorat de mama sa care îl „pierde”, cunoaște o perioadă bună alături de „tușa Barberin”, apoi de Vitalis și de Suflețel/Inimioară, de Mattia, rămânând pentru o scurtă perioadă singur, dar, în final, va „reintra” în lume! Solitudinea sa derivă mai degrabă din singularitate, din caracterul excepțional al situației sale, și nu din vreo opțiune personală sau ca rezultat al vreunui cataclism din care să fie rămas unic supraviețuitor.
Titlul Oameni din lună, de Mihail Sadoveanu, poate să se regăsească cu succes în această categorie. În stilul realismului balzacian, unde apar adesea personaje ispitite de moșteniri, averi, valori materiale, a rămâne dezinteresat de acestea și imun la presiunea socială a rudelor cu mentalitate mercantilă, echivalează cu a fi „de pe altă planetă” sau, în cazul de față, de pe satelitul natural al pământului, care, în superstițiile oamenilor din popor nu se prea bucură de conotații pozitive. O dovadă în acest sens o constituie expresia „a fi lunatic” desemnând nebunia.
De altfel, cel ce „împușcă-n lună” este cel nesocotit sau extravagant. A cădea din lună, utilizat fie în formă afirmativă, sarcastică, fie în interogații retorice (Ce, ai căzut din lună?) desemnează o persoană lipsită de orice simț practic, ruptă de realitate sau care nu știe ce se petrece în jurul său, adesea idealistă. Iar protagonistul romanului, Eudoxiu Bărbat, este astfel etichetat de cei care se ghidează după alte valori decât cele ale lui!
Dacă avem în vedere unitățile morfologice din care sunt constituite titlurile, criteriile de taxonomie se diversifică. Iată doar câteva două exemple de astfel de categorii:
Titluri constituite din infinitive lungi convertite la substantive, denumind diverse afecțiuni: Orbirea (de Josė Saramago), Orbirea (de Elias Canetti), Ciuma (de Albert Camus).
Titluri conținând numerale: 20.000 de leghe sub mări, Cinci săptămâni în balon, Ocolul pământului în 80 de zile (de Jules Verne), Cele patruzeci de legi ale iubirii (de Elif Shafak).
În ultimele decenii, asistăm tot mai mult la „ficționalizarea științei”, ceea ce ne îndreptățește (parțial, ce-i drept!) să discutăm și titluri ale unor opere pseudobeletristice sau pseudoștiințifice (ale unor opere aflate la granița dintre domeniul științific și cel artistic), alcătuite adesea sub formă de enunț.
Titluri – îndemn. Să nu regreți nimic (de Cornelia Lăcătuș), Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă cum vrei tu (de Lawrence Crane) și Viața e ușoară, nu-ți face griji (de Martin Lugand) sunt doar câteva exemple în acest sens.
Titluri inspiraționale/de psihologie practică/motivaționale: Aici se regăsesc majoritatea covârșitoare a titlurilor care încep cu „Cum să…”: Cum să furi o inimă cu un sărut (de L. J. Shen).
Desigur, pot fi identificate și alte criterii de taxonomie, însă formatul acestui articol ar fi fost cu mult depășit.
Analiza titlului unei opere beletristice constituie uneori o uriașă provocare și are importanță deosebită în interpretarea operei.
Bibliografie
1. Casangiu, Larisa Ileana, Fictionalization of science. The etiology of the spreading (of these works) and case study, în: Journal of Romanian Literary Studies (JRLS), vol. 18, 2019, Published by ARHIPELAG XXI Press, Tîrgu-Mureș, pp. 261-270
2. Genette, Gérard, Introducere în arhitext, trad. de Ion Pop, Ed. Univers, București, 1994
3. Plett, Heinrich F., Știința textului și analiza de text, trad. Speranța Stănescu, Ed. Univers, București, 1983
4. Tiutiuca, Dumitru, Literatura marilor clasici, E.D.P., București, 2005
* * *
Conf. univ. dr. Larisa Ileana CASANGIU (Associated Professor, PhD. Larisa Ileana Casangiu University Ovidius of Constanța, Constanța, Romania)
Prof. Camelia CANTARAGIU (Teacher; School nr. 29 Mihai Viteazul, Constanța, Romania)