Școala incluzivă trebuie să fie deschisă către orice elev, să îl valorizeze. Este „şcoala care recunoaşte dreptul fiecărui elev“, şcoala care-i primeşte pe toţi cu căldură, care oferă sprijin tuturor copiilor, în special celor care au nevoie în mod deosebit. Dascălii trebuie să desfăşoare activităţi bazate pe lucrul în echipă, pe cooperare, pe monitorizarea constantă a eficacității activităților de predare – învatare – evaluare la nivelul fiecărui copil. De asemenea, trebuie respectate programele de sprijin și remediere școlară, utilizarea posibilităților oferite de curriculum-ul la decizia școlii si implicarea părinților în diverse activităti extracurriculare.
Metodele activ-participative utilizate trebuie să permită elevilor să-şi satisfacă cerintele educationale prin efort personal sau în colaborare cu alţii. Utilizarea metodelor de învăţare prin cooperare, a evidentiat o serie de rezultate, cele mai evidente fiind: creşterea motivatiei elevilor pentru activitatea de învăţare, încrederea în sine bazată pe acceptarea de sine, atitudine pozitivă, relatii mai bune cu colegii.
Cadrele didactice trebuie să identifice elevii cu nevoi educaționale speciale (CES), să încerce să-i cunoască, să-i descopere, să le acorde atenție, să descopere factorii care susțin sau împiedică învățarea. Principalul obiectiv însă este de a „construi încrederea copiilor “, de a crea un mediu educaţional stimulativ din punct de vedere intelectual, emoţional, de a găsi strategii prin care să dezvoltam empatia și înțelegerea.
Voi prezenta structura a două planuri de intervenţie, pe care le-am realizat în cazul unor elevi ce prezentau o lipsă de implicare în activităţile şcolare, ale căror performanţe şcolare nu se ridicau la nivelul posibilităţilor lor intelectuale, din cauza manifestărilor comportamentale incontrolabile.
I
Pentru primul caz am ales o tehnică inspirată din teoriile narative, cu scopul de a-i capta atentia elevului pe parcursul activitatilor didactice şi de a-i monitoriza comportamentul, mai ales la şcoală.
1.Date despre subiect:
T.E. este elev în clasa pregătitoare și are vârsta de aproape 7 ani. Provine dintr-o familie normală, cu părinţi cu vârsta până în 35 de ani. Relațiile intrafamiliale sunt funcționale. Condiţiile de viaţă şi de studiu sunt modeste, la nivelul strictului necesar.
2.Date despre problema identificată ( operaționalizat):
T.E prezintă o lipsă de implicare în activităţile şcolare. Performanţele şcolare nu se ridică la nivelul posibilităţilor intelectuale ale elevului, din cauza manifestărilor comportamentale incontrolabile. Se plasează pe poziţii conflictuale cu colegii din clasă, cu elevii mai mari, chiar cu învăţătoarea sau alte cadre didactice, vorbind necontrolat. Colegii îl marginalizează în mod vizibil.
3.Date despre cauze:
Nu prezintă un diagnostic dat de clinician. Între părinţi s-a creat o tensiune permanentă, certurile dintre ei au devenit din ce în ce mai dese. I s-a recomandat un control de specialitate, dar nu-şi permit datorită costurilor.
4. Stabilirea obiectivelor:
– pe termen lung: formarea si modelarea personalitatii elevului;
– pe termen scurt: captarea atentiei elevului pe parcursul activitatilor didactice; monitorizarea comportamentului elevului în familie, la şcoală, pentru evidenţierea evoluţiei personale şi stabilirea unitară a demersurilor de ameliorare comportamentală; realizarea unei evaluări formative pentru evidenţierea eficienţei strategiilor utilozate, precum şi a unei evaluări de progres, pentru a se vedea în ce măsură a fost angajat activ elevul, in propria ameliorare a comportamentului;
5. Alegerea unei tehnici inspirate din teoriile narative- Grădina de sentimente
6. Adaptarea tehnicii la specificul cazului- am ales aceasta tehnică deoarece scopul este dezvoltarea capacităţii de identificare emoţiilor negative care sunt menţinute de gândurile sau contextul în care se află elevul.
I-am indrumat pe toţi elevii, dar mi-am îndreptat atenţia asupra cazului T.E, să reprezinte printr-un desen o grădină cu flori, în care fiecare emoţie trăită de ei să ia forma diferitelor soiuri de flori. O dată ce acestea au căpătat o formă şi un loc în care să le întâlnim, intervenţia cu ele a fost mai uşor de realizat.
Tehnica are în vedere identificarea emoţiilor negative şi modalităţile prin care le acordăm atenţie deosebită. Focalizarea o perioadă îndelungată asupra acestora va determina un mod de gândi, acţiona şi interacţiona. Emoţiile negative s-au regăsit alături de cele pozitive. Copiii le-au recunoscut, şi le-au activat prin intermediul evenimentelor reale. Ideea a fost de a le ignora, de a le lăsa să se usuce pe cele negative, care determină anumite comportamente perturbatoare pentru elevul în cauză/ pentru ceilalţi copii. În paralel, am îndreptat atenţia copiilor către cele emoţiile pozitive. Prin crearea contextelor potrivite în care pot fi accesate şi retrăite, va rămâne mai puţin timp la dispoziţie pentru prima categorie. A fost un exerciţiu interesant, cu toată clasa, ce s-a pliat foarte bine pe o ora de dezvoltare personală, deoarece tocmai terminasem de studiat unitatea de învăţare în care am discutat despre emoţii de baza. Şi din acest motiv am ales aceasta tehnică narativă.
Elevul T.E. a recunoscut foarte bine toate tipurile de emotii. Florile desenate în grădina sentimentelor, l-au ajutat să identifice şi să-şi exprime gândurile şi emoţiile, destul de uşor. El a separat foarte bine emoţiile negative de cele pozitive, fără a i se cere acest lucru. De remarcat şi faptul că a folosit culori calde şi reci pentru a scoate şi mai bine în evidenţă emoţiile prezentate. A oferit explicaţii foarte clare pentru fiecare în parte( ex: Floarea mov este furioasă ca mine atunci când nu vreau să fac un lucru şi ceilalţi mă obligă, cea mov, pe care scrie înjură, sunt eu când mă supără colegii în pauză…..), ceea ce înseamna că el conştientizează mare parte din problemele pe care le are.
Au decis cu totii să lase gradina cu sentimente în clasă, grădina lor cu flori şi sa le îngrijească pe cele care sunt scrise sentimente pozitive, iar pe celelalte să le lase să se ofileasca. A fost un exercitiu interesant, prin care copiii au reuşit să se autoexamineze.
7. Modalități de evaluare a reușitei intervenției ( raportare la obiective): captarea atentiei elevului pe parcursul activitatilor didactice, monitorizarea comportamentului la şcoală, pentru evidenţierea evoluţiei personale, identificarea resurselor personale care să determine luarea deciziei potrivite, realizarea unei evaluări formative pentru evidenţierea eficienţei strategiilor utilizate, stimularea curiozităţii şi dorinţei de cunoaştere, valorificarea permanentă a modelelor cu rol pozitiv.
II
Pentru al doilea caz, am ales tehnica externalizării, cu scopul de a îmbunătăţi comunicarea între copii.
1. Date despre subiect:
M.D. este elev în clasa pregătitoare, provine dintr-o familie destrămată, părinţii fiind divorţaţi. Copilul a rămas în grija mamei şi a bunicilor din partea mamei. Au posibilităţi materiale şi au o educaţie frumoasă. Copilul este adus şi dus de la şcoală alternativ de către bunici sau mamă. Aceaştia manifestă afecţiune faţă de copil şi copilul de asemeneea este ataşat de ei. Tatăl păstrează relaţia cu baiatul, vorbesc la telefon şi uneori îl vizitează. Copilul este afectat de absenţa tatălui, simte lipsa afecţiunii acestuia. Pentru a compensa lipsa lui, bunicii adesea îl supraprotejează.
2. Date despre problema identificată ( operaționalizat):
M.D era un copil fericit, sociabil, cu o situaţie foarte bună la învăţătură, însă această schimbare din familie l-a afectat şi l-a transformat într-un copil trist, anxios, cu probleme în performaţa şcolară, stimă de sine scăzută şi sentimente de vinovăţie la adresa divorţului părinţilor. Acum, copilul manifestă tulburări de atenţie şi dezinteres faţă de învăţătură. Nu este activ la ore, iar în pauze rămâne în bancă, fără a comunica cu ceilalti sau intră in uşoare conflicte verbale. Problema identificată este concretizată în episoade uşoare de anxietate
3. Date despre cauze:
Depărtarea de tată l-a făcut să devină anxios, cu probleme în performaţa şcolară, cu o stimă de sine scăzută şi sentimente de vinovăţie la adresa divorţului părinţilor.
4. Stabilirea obiectivelor: eliminarea simptomelor diagnosticului (pe termen lung): identificarea nevoilor reale ale elevului, ca punct de pornire al proiectului; sprijin în conștientizarea gradată a traseului parcurs până la declin; reorganizarea stilului de viață.( pe termen scurt)
5. Alegerea unei tehnici -stimularea prin tehnici teatrale; joc de rol – externalizarea
Am aplicat această tehnică în grup, cu un număr de 8 copii, unul dintre ei fiind M.D. Sarcina de lucru a fost realizată într-o singură şedinţă. Sunt necesare mai multe intervenţii. Scopul utilizării acestei tehnici a fost de a conştientiza un comportament negativ automatizat (insingurare, refuzul de a învăţa, stima de sine scăzută…) şi încercarea înlăturării acestuia.
6. Modalități de evaluare a reușitei intervenției ( raportare la obiective)
Obiective specifice:
• Dezvoltarea capacităţii de a conştientiza comportamentul negativ manifestat
• Identificarea capacităţii de autocontrol faţă de propriul comportament
• Conştientizarea implicaţiilor pe care comportamentul său le are faţă de el şi faţă de cei din jur
Obiective operaţionale
1 Să conştientizeze comportamentul negativ pe care îl manifestă
2 Să externalizeze comportamentul negativ manifestat
3 Să participe activ la jocul de rol cu propriul comportament
Paşi în realizarea sarcinii:
1. Prezentarea temei de abordare şi a obiectivelor
Am prezentat copiilor tema pe care o vor aborda în decursul şedinţei respective. De asemenea i-am informat despre importanţa acordării atenţiei acestei teme, ce anume vor dobândi în urma jocului de rol. Am ales să le citesc „Povestea vânătorii de comori“
2. Stabilirea regulilor jocului de rol
Regulile jocului privesc:
• Alegerea copiilor care vor juca rolurile din text, respectiv Jojo, verişorii,conducătorii veveriţelor, spiriduşul
• Alegerea comportamentului ţintă
• Alegerea unui copil care să dorească să susţină un interviu mai exact să adreseze întrebări pe baza textului citit-a rolurilor interpretate
• Stabilirea modalităţilor de interviu
3. Interviul copilului cu propriul său comportament
L-am numit în rolul veveriţei pe M.D. Acesta a acceptat fără să ezite, de această dată. A stiut să reproducă destul de bine cuvintele veveriţei şi, cu ajutor, a urmat chiar toţi paşii din lectură..
La interviu ei au avut rolul actorilor care şi- au exprimat emoţiile traite pe scenă.
Întrebarile adresate au fost : „Cine a ajutat-o să-şi depăşească disperarea?“, „Ce condiţii i-a propus spiriduşul pentru ca ea să poată găsi comoara?“, „Ce fel de comoară a descoperit în final Jojo?“
„Dacă ai fi fost în locul veveriţei cum ai fi procedat?“
Analiza comportamentului
M.D a conştientizat, la interviu, că veveriţa a avut un comportament negativ. A ştiut să exemplifice anumite situaţii în care Jojo, eroina din poveste ar fi putut reacţiona altfel decât a facut-o. De asemenea a reusit să vadă exact care sunt consecinţele.
4. Strategii de apărare
Acest text conţine un mesaj educativ pentru elevul M.D. Prin răspunsurile oferite, în mod indirect, M.D. a reuşit să descopere incapacitatea personajului de a se integra în activităţi, dar si acceptarea factorilor care l-au determinat să conștientizeze traseul parcurs până la declin. Rolul jucat în scenetă, dar şi răspunsurile oferite la interviu, i-au stimulat motivaţia pentru învăţare, impunând responsabilitate şi acţiune, reorganizarea stilului de viață, pe termen scurt.
M.D. şi-a exprimat trăirile simţite, găsind mecanisme de copying personale, precum şi modalitatea de aplicare ale acestora.
5. Încheierea tehnicii
Copiii prezenţi vor avea ca temă de reflectie identificarea altor comportamente negative, de data aceasta din grupul lor de prieteni şi modalităti de externalizare ale acestora în şedinţele viitoare.
Din experienţă, am înţeles că pentru integrarea și recuperarea elevilor cu cerinţe educative speciale este necesară tratarea demersului educativ ȋntr-o manieră interactivă, aplicarea metodelor și procedeelor didactice incluzive, a materialelor ajutătoare. Toate acestea sunt importante pentru cresterea gradului de motivație, satisfacție, apartenență la un grup, de incluziune socială și emoțională. În general, cadrul didactic reprezintă model pentru copii, mai ales până la clasa a IV-a, și orice acțiune a acestuia este considerată drept exemplu. „Învățătorul este o sursă de experiență pentru elevii aflați în dificultate, el fiind responsabil de întregul proces de incluziune a elevilor în școala generală, alături de ceilalti copii.“
Bibliografie:
1. Maria Raicu, Nicoleta Sonia, 2006, Studii de caz la clasele primare, editura ArsLibri, Argeş.
2. Vrasmas, Traian, 2001, Invatamantul integrat si / sau incluziv pentru copiii cu cerinte educative speciale, Ed. Aramis, Bucuresti.
3.Declarația de la Salamanca asupra educației cerințelor speciale adoptată la conferința mondială „Acces și calitate“ organizată de UNESCO și Ministerul Educației din Spania, 7-10 iunie 1994.